poezia,,Iarna”de Adrian Maniu

 

,,De sticla - campia inghetata.
Departe un sir de pomi despuiati
Scutura chiciura ca miez de paine faramitata.

Au trecut sanii trase de boi
Albi ca zapada, si aburind ca zarea,
Sa incarce lemne din zavoi.

 Am ramas singur si e atat de frig

incat as putea sa-mi vad cuvintele

inghetand in aer, cad te strig.

 Caut prin gradina pasii tai
Ieri le-am zarit in prima ninsoare urmele
Umbre albastre, ca niste porumbei.”

Imaginea tabloului,a câmpiei înghețate, este plină de strălucire,,de sticlă” ,ascunde o vibrație a stării melancolice a eului liric..Atmosfera aceasta încântă și sperie în același timp.Se conturează un spațiu imens, delimitat de sirul de pomi,,despuiați!”,golași,fantomatici.Comparația,,chiciura ca miez de pâine fărămițat”scuturată aduce o notă intimă,de căldură,o ușoară mișcare. Tabloul de iarnă lipsit parcă de viață se însuflețește la apariția săniilor,, trase de boi”albi ce apar ca ființe  ireale asociate,comparate cu puritatea zăpezii, pacea locului,învăluiți de ceața văzduhului.

Lirismul subiectiv este redat prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: verbele la persoana I: „am rămas,aș putea,să văd”exprimă apăsarea sufletească, neputința de a se desprinde din frigul iernii și al ființei. Singurătatea ,izolarea eului liric îl determină să-și vadă,, cuvintele înghețate în aer”imagine confuză a atmosferei tulburătoare în care-și strigă zadarnic iubirea.Doar semnele,,urmele” unei iubiri trecute au rămas imagini ,,ca niște porumbei”,ai dragostei împărtăşite cândva sau al armoniei,sunt acum  amintiri ale trăirilor trecătoare, ireale şi schimbătoare. Tonul trist al poeziei este dat de ritmul iambic,de imaginile vizuale care se împletesc cu cele de mișcare,iar cromatica dominantă a peisajului este albul, reluat prin diferitele forme,,albi ca zăpada,aburind,ninsoare.Sonoritatea cuvintelor sugerează disperarea,tristețea pierderii iubirii.

             !!!!!!!!!!!!și totuși era mai bine despre primăvară!!!!!!!!!!!