,,A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar
fi povestit.
A fost un imparat si se numea imparatul Rosu. El era foarte mahnit ca, in zilele lui, niste zmei furasera soarele si luna de pe cer.
Tramise deci oameni prin toate tarile si ravase prin orase, ca sa dea in stire tuturor ca oricine se va gasi sa scoata soarele si luna de la zmei, acela va lua pe fie-sa de nevasta si inca si jumatate din imparatia lui, iara cine va umbla si nu va izbandi nimic, acela sa stie ca i se va taia capul.
Multi voinici se potricalisera, semetindu-se cu usurinta ca va scoate la capat o asemenea insarcinare; si cand la treaba, hat in sus, hat in jos, da din colt in colt si nu stia de unde s-o inceapa si unde s-o sfarseasca, vezi ca nu toate mustele fac miere. Împaratul insa se tinu de cuvant.
Pe vremea aceea se afla un viteaz pe nume Greuceanu. Auzind si el de fagaduinta imparateasca, ce se gandi, ce se razgandi, ca numai isi lua inima in dinti, incumetandu-se pe voinicia sa, si pleca si el la imparatul, sa se inchine cu slujba. Pe drum se intalni cu doi oameni pe care slujitorii imparatesti ii duceau la imparatul ca sa-i taie, pentru ca fugisera de la o batalie ce o avuse imparatul acesta cu niste gadine. Ei erau tristi, bietii oameni, dara Greuceanu ii mangaie cu niste vorbe asa de dulci, incat le mai veni nitica inima, ca era si mester la cuvant Greuceanu nostru.
El isi puse nadejdea in intampinarea aceasta si isi zise: «Îmi voi incerca norocul. De voi izbuti sa induplec pe imparatul a ierta pe acesti oameni de la moarte, ma voi incumeta sa ma insarcinez si cu cealalta treaba; iara de nu, sanatate buna! Ma voi duce de unde am venit. Asta sa fie in norocul meu; niciodata nu strica cineva sa faca o incercare».
Si astfel, poftorindu-si unele ca acestea, aide, aide, ajunge la curtea imparateasca.
Înfatisandu-se la imparatul, atatea ii povesti, asa cuvinte bune si dulci scoase si atata mestesug puse in vorbirea sa, incat imparatul crezu ca pe nedrept ar fi sa omoare pe acei oameni; mai de folos i-ar fi lui sa aiba doi supusi mai mult si ca mai mare va fi vaza lui in lume de s-ar arata milostiv catre popor.
Nu mai putura oamenii de bucurie cand, auzira ca Greuceanu a maglisit pe imparatul pana intr-atata, incat l-a facut sa-i ierte. Multumira lui Greuceanu din toata inima si ii fagaduira ca in toata viata lor se vor ruga pentru dansul, ca sa mearga din izbanda in izbanda, ceea ce si facura.
Aceasta izbanda o lua drept semn bun, si Greuceanu, mergand a doua oara la imparatul, grai cu cuvintele lui mieroase cele urmatoare:
— Marite doamne, sa traiesti intru multi ani pe luminatul scaun al acestei imparatii. Multi voinici s-au legat catre maria ta sa scoata de la zmei soarele si luna pe care le-a rapit de pe cer si stiu ca cu moarte au murit, fiindca n-au putut sa-si indeplineasca legamintele ce au facut catre maria ta. Si eu, marite doamne, cuget a ma duce intru cautarea acestor talhari de zmei”.....
A fost un imparat si se numea imparatul Rosu. El era foarte mahnit ca, in zilele lui, niste zmei furasera soarele si luna de pe cer.
Tramise deci oameni prin toate tarile si ravase prin orase, ca sa dea in stire tuturor ca oricine se va gasi sa scoata soarele si luna de la zmei, acela va lua pe fie-sa de nevasta si inca si jumatate din imparatia lui, iara cine va umbla si nu va izbandi nimic, acela sa stie ca i se va taia capul.
Multi voinici se potricalisera, semetindu-se cu usurinta ca va scoate la capat o asemenea insarcinare; si cand la treaba, hat in sus, hat in jos, da din colt in colt si nu stia de unde s-o inceapa si unde s-o sfarseasca, vezi ca nu toate mustele fac miere. Împaratul insa se tinu de cuvant.
Pe vremea aceea se afla un viteaz pe nume Greuceanu. Auzind si el de fagaduinta imparateasca, ce se gandi, ce se razgandi, ca numai isi lua inima in dinti, incumetandu-se pe voinicia sa, si pleca si el la imparatul, sa se inchine cu slujba. Pe drum se intalni cu doi oameni pe care slujitorii imparatesti ii duceau la imparatul ca sa-i taie, pentru ca fugisera de la o batalie ce o avuse imparatul acesta cu niste gadine. Ei erau tristi, bietii oameni, dara Greuceanu ii mangaie cu niste vorbe asa de dulci, incat le mai veni nitica inima, ca era si mester la cuvant Greuceanu nostru.
El isi puse nadejdea in intampinarea aceasta si isi zise: «Îmi voi incerca norocul. De voi izbuti sa induplec pe imparatul a ierta pe acesti oameni de la moarte, ma voi incumeta sa ma insarcinez si cu cealalta treaba; iara de nu, sanatate buna! Ma voi duce de unde am venit. Asta sa fie in norocul meu; niciodata nu strica cineva sa faca o incercare».
Si astfel, poftorindu-si unele ca acestea, aide, aide, ajunge la curtea imparateasca.
Înfatisandu-se la imparatul, atatea ii povesti, asa cuvinte bune si dulci scoase si atata mestesug puse in vorbirea sa, incat imparatul crezu ca pe nedrept ar fi sa omoare pe acei oameni; mai de folos i-ar fi lui sa aiba doi supusi mai mult si ca mai mare va fi vaza lui in lume de s-ar arata milostiv catre popor.
Nu mai putura oamenii de bucurie cand, auzira ca Greuceanu a maglisit pe imparatul pana intr-atata, incat l-a facut sa-i ierte. Multumira lui Greuceanu din toata inima si ii fagaduira ca in toata viata lor se vor ruga pentru dansul, ca sa mearga din izbanda in izbanda, ceea ce si facura.
Aceasta izbanda o lua drept semn bun, si Greuceanu, mergand a doua oara la imparatul, grai cu cuvintele lui mieroase cele urmatoare:
— Marite doamne, sa traiesti intru multi ani pe luminatul scaun al acestei imparatii. Multi voinici s-au legat catre maria ta sa scoata de la zmei soarele si luna pe care le-a rapit de pe cer si stiu ca cu moarte au murit, fiindca n-au putut sa-si indeplineasca legamintele ce au facut catre maria ta. Si eu, marite doamne, cuget a ma duce intru cautarea acestor talhari de zmei”.....
(Greuceanu—basm popular cules de Petre Ispirescu)
Fragmentul
aparţine unui basm, pentru că are câteva din trăsăturile acestuia:
În primul rând este un text epic: are acţiune, are
personaje, are narator. În ceea ce priveşte acţiunea, dintre momentele
subiectului sunt prezente expoziţiunea şi începutul intrigii.Undeva într-o
împărăție, un împărat Roșu,om al căldurii,al focului,al pasiunii,mâhnit că
împărăția lui era în întuneric,pentru că soarele și luna au dispărut,au fost
luate de zmei,forțe ale răului. Subiectul acestei opere literare este simplu,
actiunea se desfășoară linear, alcătuită dintr-un șir de episoade în care se
narează peripețiile eroului principal - Greuceanu. Acțiunea este proiectată
într-un spațiu și într-un timp nedeterminat. Din expozițiune se conturează
chipul împăratului iubitor de dreptate : ,, trimisese oameni prin toate țările....
trimisese răzeși prin orașe '', în scopul de a găsi pe cineva temerar de a
elibera luna-simbol al nașterii,devenirii,morții și soarele-întruchiparea
luminii, a nemuririi,a purificării,a veșniciei- de la zmei. Recompensa unei
fapte mărețe, în semn de apreciere pentru marile virtuții umane, este :
jumătate din împărație, fiica împăratului va deveni soția învingătorului. Mulți
voinici '' se poticniseră, semețindu-se cu ușurință '', dar nu au reușit. Eroul,,
un viteaz cu numele Greuceanu nu are origine împărătească- precum
se obișnuiește în basm , el apare ca un exponent al unei însușiri morale,
eroice: vitejia, calitate a spiritului nostru național.
Dăruindu-se pentru binele tuturor din împărăție își asumă marele risc:,,Fie mărite împărate, chiar de aș ști că aș pieri, tot nu mă voi lăsa, până voi duce la capăt bun sarcina ce îmi iau de bunăvoia mea." Rațiunea, dragostea de oameni, iubirea adevărului și sentimentul prieteniei animă tot potențialul eroic al personajului principal . Timpul narațiunii este plasat într-un trecut imaginar, îndepărtat, când faptele sunt unice:,,A fost odată ca niciodată", nici ritmul, nici durata întâmplărilor nu pot fi precizate.
Personajele sunt împăratul, Greuceanu,personaj ce întruchipează cele mai alese însușiri, fiind eroul salvator, un ideal de vitejie, cinste si generozitate.Numel lui conține cuvântul,,greu”referindu-se la eforturi deosebite,copleșitoare,iar sufixul „eanu” are sensul de loc de proveniență,omul ce vine din locurile unde orice dificultate este învinsă. Trei dintre calitățile sale:credința în Dumnezeu, vitejia și însușirea de a vorbi frumos sunt prezentate direct, de către autor, încă de la început:,,își luă inima în dinți, încumetându-se cu voia lui Dumnezeu și pe voinicia sa"...,,era și meșter la cuvânt Greuceanu nostru". Generozitatea sufletului său îl îndeamnă, auzind despre hotărârea împăratului Roșu de a-i osândi la moarte pe cei care nu reușiseră în încercarea lor, să meargă la acesta, pentru a-l convinge să le cruțe viața. Puterea sa de convingere îl înduplecă pe împărat. Cu tărie, stăpânire de sine și curaj, își asumă riscul de a se sacrifica pentru fericirea oamenilor. Gândul acesta de a ajuta oamenii îl face să-și încerce norocul și puterile, și nu răsplata promisă de împărat:,,fie mărite împărate, chiar de-aș ști că voi pieri, tot nu mă voi lăsa, până ce nu voi aduce la bun sfârșit sarcina ce-mi iau de bună-voia mea.". Naratorul povesteşte întâmplările la persoana a III-a,iar dialogul imprimă un ritm rapid povestirii,personajul se descoperă nu numai prin fapte,dar și vorbind. Narațiunea se îmbină cu monologul,dialogul, utilizându-se limba populară, vie și expresivă conținând: arhaisme, regionalisme, expresii populare Fiind o operă populară, basmul Greuceanu are atributele literaturii populare, în primul rând caracterul oral.
Dăruindu-se pentru binele tuturor din împărăție își asumă marele risc:,,Fie mărite împărate, chiar de aș ști că aș pieri, tot nu mă voi lăsa, până voi duce la capăt bun sarcina ce îmi iau de bunăvoia mea." Rațiunea, dragostea de oameni, iubirea adevărului și sentimentul prieteniei animă tot potențialul eroic al personajului principal . Timpul narațiunii este plasat într-un trecut imaginar, îndepărtat, când faptele sunt unice:,,A fost odată ca niciodată", nici ritmul, nici durata întâmplărilor nu pot fi precizate.
Personajele sunt împăratul, Greuceanu,personaj ce întruchipează cele mai alese însușiri, fiind eroul salvator, un ideal de vitejie, cinste si generozitate.Numel lui conține cuvântul,,greu”referindu-se la eforturi deosebite,copleșitoare,iar sufixul „eanu” are sensul de loc de proveniență,omul ce vine din locurile unde orice dificultate este învinsă. Trei dintre calitățile sale:credința în Dumnezeu, vitejia și însușirea de a vorbi frumos sunt prezentate direct, de către autor, încă de la început:,,își luă inima în dinți, încumetându-se cu voia lui Dumnezeu și pe voinicia sa"...,,era și meșter la cuvânt Greuceanu nostru". Generozitatea sufletului său îl îndeamnă, auzind despre hotărârea împăratului Roșu de a-i osândi la moarte pe cei care nu reușiseră în încercarea lor, să meargă la acesta, pentru a-l convinge să le cruțe viața. Puterea sa de convingere îl înduplecă pe împărat. Cu tărie, stăpânire de sine și curaj, își asumă riscul de a se sacrifica pentru fericirea oamenilor. Gândul acesta de a ajuta oamenii îl face să-și încerce norocul și puterile, și nu răsplata promisă de împărat:,,fie mărite împărate, chiar de-aș ști că voi pieri, tot nu mă voi lăsa, până ce nu voi aduce la bun sfârșit sarcina ce-mi iau de bună-voia mea.". Naratorul povesteşte întâmplările la persoana a III-a,iar dialogul imprimă un ritm rapid povestirii,personajul se descoperă nu numai prin fapte,dar și vorbind. Narațiunea se îmbină cu monologul,dialogul, utilizându-se limba populară, vie și expresivă conținând: arhaisme, regionalisme, expresii populare Fiind o operă populară, basmul Greuceanu are atributele literaturii populare, în primul rând caracterul oral.
În al doilea rând, fragmentul aparţine unui basm,
deoarece lumea înfăţişată are caracteristici supranaturale. Astfel, eroul participă, ca un Demiurg la ordinea
cosmică, va căuta cei doi aștri : soarele și luna. Întâlnim în această
structură epică motivul aspirației spre lumină.
Există o întâmplare ciudată de la care pornește acțiunea:Soarele
și Luna sunt furate de zmei.Personajele care populează această lume sunt şi ele
specifice basmului: împăratul Roșu,Greuceanu,un adevărat Făt-Frumos,oameni
anonimi.
Un al treilea element caracteristic basmului este formula
iniţială: „a fost odată ca niciodată”, de la începutul basmului, unde cel de-al
doilea adverb ,,niciodată” este întărit de primul,, odată” se arată
că faptele s-au petrecut într-un timp imemorabil, care nu poate fi
datat. Spaţiul un tărâm oarecare de pe rotundul nostru pământ constituie
un ambient simbolic, creează o atmosferă mirifică şi spectaculoasă.
În concluzie, caracterul epic, universul supranatural şi
formula iniţială sunt elemente care indică faptul că fragmentul aparţine unui
basm.