,,Aşezată lângă sora ei, pe malul apei, Alice începuse a se
plictisi, pentru că nu avea nimic de făcut. Ba chiar, o dată sau de două ori,
aruncase o privire asupra cărţii pe care o citea sora ei, dar nu văzu nici
poze, nici dialog: „La ce-o fi bună o carte fără poze şi fără dialog?” se
întrebă Alice. Şi doar ce era pe punctul de a chibzui (atât cât se poate
chibzui pe o arşiţă ca asta, care te îndeamnă la moţăit) dacă plăcerea de a
împleti o coroniţă de flori merita osteneala de a se ridica şi de a culege
margarete, când, deodată, un Iepuraş Alb, cu ochii de mărgean, trecu în fugă
chiar pe lângă ea. Nimic nu fu în măsură să-i stârnească mirarea; nu i se păru
neobişnuit nici chiar atunci când îl auzi pe Iepuraş bombănind: „Vai, vai, vai!
O să întârzii!” Mai târziu, când se gândi la întâmplarea asta, îşi dădu seama
că s-ar fi cuvenit să o mire, dar, în acea clipă, totul îi păru cât se poate de
firesc.”
Opera epică este creația literară în care autorul își
exprimă gândurile, emoțiile, viziunea despre lume, în mod indirect, prin
intermediul personajelor angajate într-o acțiune relatată de un narator.
Fragmentul selectat din opera literară,, Alice în Țara Minunilor” de Lewis
Carroll aparține unei opere epice.
Un prim
argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă, liniară.
Alice,personajul din acest fragment,este într-un moment de liniște alături de
sora ei,care citește.Este pe malul unei ape,plictisită,n-o atrage cartea și în
tăcerea sa interioară se-ntreabă despre cartea fără poze și dialog.În arșița
zilei nu este atrasă nici de a culege flori pentru o coroniță.Toropeala care o
transpune în vis este întreruptă de fuga unui Iepuraș Alb,pe care îl
aude,,bombonind”,bolborosind despre o întârziere. Pe Alice n-o miră apariția și
vorbele vietății. Un alt argument îl reprezintă
personajele:Alice,o fată plictisită,nu este atrasă de locul în care se
află-malul unei ape,de cartea citită de sora ei,arșița o transpune într-o lume
ireală,de aceea vede Iepurele,îi aude glasul și totul i se pare firesc, n-o uimește
starea de visare,care o cuprinde.Naratorul ilustrează astfel însușirile fetei
predispusă la visare, prin felul în care pătrunde în gândurile ei.,îi urmărește
imaginația. Naratorul este omniscient și obiectiv, relatând la persoana a III-a
și neimplicându-se în text. El cunoaște totul despre personaj,face referire la
gândurile fetei,la cuvintele monologului..Perspectiva narativă îi aparține
naratorului obiectiv.Iepurașul Alb este un personaj episodic,de basm, este
asociat cu iubirea, norocul, timiditatea, viteza, renașterea, armonia și
percepția, vorbește și este înțeles de Alice,care, trăind într-o lume ireală,îi
observă ,,ochii de mărgean”(roșu-roz),îl aude și îl înțelege.
În ceea ce privește
modurile de expunere, remarcăm narațiunea, întâmplările fiind relatate prin
tehnica înlănțuirii. Monologul este un alt mod important de expunere care ajută
la caracterizarea personajelor. Descrierea este secundară, având rolul de a
crea o atmosferă magică.
În concluzie, datorită
acțiunii simple, a personajelor și a naratorului omniscient, se poate afirma că
fragmentul citat aparține unei opere epice.
