Dimineaţa de vară e calmă şi lină, fără adiere de vânt.Am
ajuns pe malul lacului luciu ca o oglindă,undeva în Deltă. Aburi uşori plutesc,
străpunşi de primele lumini, risipindu-se în culorile ușoare,multicolore,dând
iluzia unor jocuri misterioase.Câteva lebede plutesc solemn,iar eu le privesc
îndelung, fără să le tulbur, ca pe una din minunile sacre ale naturii.
La începutul zilei o viață nouă și zgomotoasă se abate
prin stufărișul, unde un norod nenumărat de gâște, rațe,pescăruși cu aripi
elegant arcuite,sosite în lungi stoluri migratoare din ținuturi necunoscute,dar
și alte zburătoare misterioase, pun stăpânire pe toată revărsarea apelor și
împărăția trestiilor. Împreună cu tatăl meu ne purtăm luntrea ușor,
printre buchete mari de nuferi. Din lopată picură la fiecare mișcare steluțe de
argint în apa lină. Trestii și apă, cerul și singurătatea, nimic în jurul nostru
nu ne aduce aminte de viața reală. Plutim ca-ntr-un peisaj din era
acvatică... Printre păreți de trestie înaltă, străbatem în tăcere cărări lungi
de apă și ne afundăm în labirintul verde al pelicanilor,în luminișuri- ochiuri
mari de oglinzi misterioase, tăcute și lucii sub lumina albăstrie.Mă aplec și
privesc în adânc,unde apa e curată și incoloră și unde o rază de soare o
luminează până-n afund.
De-acolo, din labirintul de ierburi răsar în nopțile,
când ninge lumina argintie ,sirenele,care farmecă cu cântecele lor pe
rătăcității ce caută comorile corăbiilor scufundate.Pe ramura unei sălcii o
pasăre colorată ciripește ușor,iar noi încremenim,pentru a păstra liniștea
locului. Pustietatea, sălbăticia acestor locuri neumblate, întinsele păduri de
trestii care-şi leagănă-n vânt vârfurile arămii, tăcerea aceasta adâncă,
stăpânitoare pe-ntregul cuprins, toate fac să mă cred departe de pământ, într-o
planetă nelocuită... înţeleg că intrăm în altă viaţă, ori într-un basm. Ne-am
alăturat barca de un copac ale cărui rădăcini se răsfiră deasupra apei ca niște
brațe ale unui uriaș ce doarme în adâncuri.
În mine se deșteaptă ceva deosebit și ochii-mi
caută forme din aburii apelor,glasurile păsărilor imită note stanii,lumina este
atât de strălucitoare,încât pe cer sunt nenumărați sori, pasărea colorată cu
ochi sticloși s-a așezat pe prova bărcii noastre,scuturându-și aripile.Barca
i-a părut ca un leagăn al zămislirii vieții,al călătoriei omului prin
lume.Am rămas lângă copacul ce-și lua viața din ape,așteptând amurgul,timpul veșniciei,
când cad lacrimi mari din lumina cerului,iar miracolele iau locul
realității,cu speranța că vom asculta o privighetoare ce va cântă bucuria,
iubirea și pierderea, viața.
