Desenez cu degetul un ochi cât o nucă prin hăţişul
firişoarelor de gheaţă ce-au înflorit, peste noapte, pe sticla aburită. Şi privesc
afară. Ninge! Ninge cu fulgi pufoşi! Iar ziua ce va începe e deja înecată în
alb! Ochii îmi sunt orbiţi de lumina strălucitoare a zăpezii şi mă clatin
uşor în dansul de care mă las prins.Afară....frigul şi fulgii cad cu nemiluita,
mă ciupesc de obraji, prind câţiva din zbor şi zâmbesc în timp ce se topesc
şi se fac una cu mine. Copacii din jur parcă plâng, loviți nemilos de vântul
necruțător.
Eu cred că e
important ca în cenuşiul înconjurător,înfricoşător, în vuietul vântului, în
nămeţii iernilor, în puhoaiele apelor ce plâng cu lacrimi înghețate, în liniştea
pământului, în freamătul crengilor , în zborul păsărilor rămase, să văd Iarna
cu zăpada strălucindă.
Doar verdele acelor brazilor, zăpada aşternută pe
ramurile dantelate şi albastrul profund al cerului dau un contrast de o frumuseţe
care tăie respiraţia chiar și a căprioarei care s-a oprit lângă intrarea unui
adăpost părăsit.Iar eu,ascuns după un trunchi gros, nu pot decât să văd
perdeaua de fulgi care acoperă în liniște urmele ei delicate și sunt fericit că
niciun ochi rău nu o pândește.
E liniște în jur și strigătul ascuțit al unui cocoș de
munte îmi pare o melodie plăcută. În imensitatea albă care mă înconjura un lup
alb, venit de la celălalt capăt al pădurii,mi-a părut magie curată.
Mă uitam şi mă
înfioram,privindu-l luat de rotocoalele uriaşe de zăpadă şi de vânt, cum
se ridică în aer și cum doar ochii albaștri deveniseră două stele pe cerul
iernii.
Zăpadă,diamante, bulgări ce lasă prin aer dâre
strălucitoare ca nişte comete de foc creează o lumină specială, de
basm, iar când începe să înnopteze, am o senzaţie stranie, cobor într-un
mister adânc şi greu de înţeles.
Admir acest alb suveran şi cotropitor, care acoperă
totul şi dă o lumină magică zilelor şi nopţilor.Îmi plac nopţile de iarnă luminoase,
scârţâitul zăpezii ca un susur, ca o cântare a apei.
Zăpada albă şi
pură apropie oamenii, ca într-un vis nostalgic, de eternitate. De aceea am
senzaţia că atunci când merg prin zăpadă, păşesc spre un tărâm neţărmurit.
Un bulgăre, un om de zăpadă strălucitor, ţurţuri
argintii sau flori de gheaţă pe o fereastră... acesta este misterul pe care îl
retrăiesc, de câte ori lumea se îngroapă în zăpezi.
Este foarte bine, se spune, să priveşti întinderi mari, alburi
și atunci sufletu-mi este cuprins de o bucurie adevărată.....