Max latră și aleargă,deși nici eu,nici el n-am fost pe aici și astfel ajungem într-o poiană întinsă, înconjurată de păduri bătrâne. Într-o parte a poienii e un izvor umbrit de crengile unor brazi uriaşi, Izvor limpede şi rece, ieşit cu greu din muntele renumit pentru sărăcia în apă, căci piatra albă, calcaroasă, înghite izvoarele înainte de a le lăsa să izbucnească printre ierburi. Izvorul e o binecuvântare în acest loc cu păduri bătrâne, care opresc vânturile furioase coborâte dinspre creste, şi tot ele umbresc locul, atât cât este nevoie, pentru ca roua dimineţilor să întârzie cât mai mult şi iarba să rămână fragedă, până aproape de toamnă.Toate acestea mi le spune un om, ce este urmat de un pui de căprioară,așa cum eu sunt urmat de un câine.Toți mergem în tăcere. Drumul prin pădure ne-a apropiat tot mai mult de muntele care se ridica semeţ în faţa noastră. Văzut de aproape, părea, în acelaşi timp, măreţ şi impunător, dar şi ocrotitor al poienii largi. Căldura amiezii joacă peste ierburi, amorţind fluturii uriaşi şi păsările care au amuţit în umbra pădurii,apoi se ridică ,lăsând umbra amurgului să domine.
Peste poiană s-a lăsat încet liniştea nopții.Noi urcăm spre vârful muntelui-mă întreb totuși de ce urcăm-unde întâlnim spectacolul licuricilor,sute şi mii de luminiţe care pâlpâiau sincopat, în noaptea sfârșitului de vară, chemându-se unele pe altele, prin cine ştie ce semne stranii. Ghicindu-se şi alegându-se, ca-ntr-un dans după legi misterioase. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva. Locurile parcă luaseră foc,iar noi ne-am oprit tăcuţi.Străinul cu căprioara îmi spune în șoaptă că este locul în care pot simţi cum o aripă mătăsoasă de înger mă mângâie uşor, pe frunte.Simt,da,simt nişte fuioare fumurii cum se preling, se răsucesc, alunecă foșnind în jurul meu,calde,plăcute,mirosind a brad verde,doar Max privește puiul mirat....
Și-atunci am înţeles că bucuria nu poate fi numită, că ea vine și toamna, atunci când brazii sunt tăcuţi şi verzi pentru totdeauna. Şi am înţeles că, să ajung la ea, la bucuria asta care nu poate fi numită, trebuie să tot păşesc în sus, să merg mai departe, am înţeles că undeva, într-o poiană din care se văd munţii este lumina vieții.Am înţeles că e greu să urc spre munţi, dar sigur acolo voi întâlni un om urmat de o căprioară,luminați de licurici.
