marți, 27 octombrie 2020

Compunere--,,DOI SE CEARTĂ,iar AL TREILEA TRĂIEȘTE BINE”

    Din scorbura unde ajunsese într-o zi,hoinărind,Veverița roșcată privea de jur împrejur fericită,În sfârșit avea o casă a ei.La rădăcina copacului ei,fiindcă așa credea că tot copacul este al ei, erau frunze veștede,mușchi verde,crenguțe.Toate așteptau să fie duse sus,în scorbură și...încet,încet a dus sus totul,iar scorbura a devenit caldă,,doar într-un colț a lăsat un loc gol-acolo își va aduna alunele,ghindele,nucile,din care-și va pregăti mese îmbelșugate.Muncind continuu,n-a observat că-n copacul de alături o altă veveriță frumoasă,albă,delicată,cu ochi albaștri privea cu interes cum aleargă sus și jos Roșcata.Ba chiar se întreba în gând:,,De ce atâta alergătură?De ce să-și facă o scorbură primitoare,când toată pădurea poate fi a ei?De ce să-și adune atâtea fructe,când sunt împrăștiate în toată pădurea?Mai bine să se plimbe,să-și facă noi prieteni!A!uite un Bur-bursuc!Ce sprinten este,un adevărat săritor!Și ce dungi albe are pe cap!Este chiar drăguț!
  Și Alba-veveriță îi iese înainte,căutând să se împrietenească cu el.La început,timid,acesta abia asculta ce-i vorbea întruna despre blana ei,despre călătoriile ei,despre viața ei ușoară și fericită.I-a propus să colinde împreună pădurea,să-și facă prieteni,să petreacă în veselie,fiindcă până la iarnă este timp mult.Și așa a trecut vara,apoi frunzele s-au îngălbenit,iar ei doi se plimbau fericiți,stârnind valuri înalte arămii de frunze.
  Într-o zi rece a început să bată un vânt aspru,apoi o ploaie rece a căzut zgomotoasă,alungând vietățile pădurii prin scorburi și tufișuri.Cei doi:Alba-veveriță și Bur-bursuc au fugit chiar sub copacul Roșcatei-veverițe.Nedumeriți de vremea ploioasă și rece au început să dea vina unul pe celălalt:
,,Tu,Alba,m-ai atras într-o aventură și acum n-am niciun loc al meu!
,,Ba tu ești vinovat,timid cum ești ,nu m-ai oprit din petreceri!”
  Și continuau,zgribuliți,nemâncați să-și reproșeze zilele pierdute în hoinăreală.
   Sus,într-o scorbură caldă,îmbelșugată,Roșcata-veveriță savura cu plăcere o alună dulce,iar lângă ea cânta melodios un greiere uitat din vară.