,,Mendebilul” este o povestire scrisă la persoana I,
naratorul făcând parte din propria povestire.
În ceea ce
priveşte titlul povestirii, i-am putea atribui semnificaţia în sens etimologic:
,man”cuvânt englezesc care înseamnă ,,bărbat” şi ,,debilul”-,,debil”
sinonim cu ,,plăpând”.
Dorind să-şi
elibereze conştiinţa încărcată de tot felul de amintiri, naratorul selectează
fragmente din copilărie-centrul ființei umane- pe care ni le prezintă. Astfel
pe lângă petrecerile din scara blocului sau dintr-un copac,este surprinsă
apariţia unui alt copil în cartierul lor. Mendebilul este o poreclă atribuită
noului-venit, deoarece făcea acelaşi lucru şi nu comunica deloc cu cei din
preajma sa. De remarcat faptul că puţin mai târziu, îl vor descoperi pe
adevăratul băiat, în primul rând prin poveștile pe care le spunea, dar mai ales
darul pe care-l avea atunci când povestea.
Autorul,copilul
de altă dată, își amintește de joacă,urmărirea prin șanțurile ca un labirint
este ca o probă care cere răbdare, curaj, perseverenţă, cu cât călătoria este
mai grea, cu atît mai realizabilă este transformarea.Își amintește detaliile
jocurilor: ca-n povești este coborârea în șanțuri,mersul pe țevi printre
robinete uriașe,mirosul greu de pământ amestecat cu diverse chimicale,totul îi scotea din starea normală,într-un loc de
pe un alt tărâm.Schimbarea înfățișării o făceau măștile despre care credeau că au
rostul de a stăpâni și controla lumea invizibilă,fantastică,deghizându-se în
arătări înspăimântătoare.Descrierea amănunțită a măștilor este realizată prin
enumerarea părților acesteia: ,,colți rânjiți,ochi holbați,nări umflate”într-un
joc inventat,în care se regăseau alte jocuri și ele enumerate:hoții și vardiștii,uliul
și porumbeii,gardiana zece-zece-toate sunt jocuri de echipă,calea prin care
cunosc și înțeleg lumea.Jocul nou îl numeau,,vrăjitroaca”.Copilul de
demult rememorează cu nostalgie felul în care se juca acest joc:cel ales îi
număra pe ceilalți care erau ascunși,urmărindu-i cu un băț.Jocul păstrează o dimensiune
inițiatică:cel prins cu un sunet teribil, victima, trebuia să rămână
paralizată,apoi era botezat prin primirea unor,,castane”,un ritual prin care
devenea cea de-a doua vrăjitroacă.În joaca lor copiii izolează spaţiul în care
se desfăşoară acţiunea de restul lumii, astfel încât aproape nu mai pot găsi
drumul înapoi către lume.Decorul jocului este completat de,,o fâșie de cer”poate
dorința spre locul înălțării spre lumină.
Aceasta narațiune
de comunicare directă cu cititorul nu este decât un prilej de a rememora anii
copilăriei, prins în jocurile de copii.
Pentru mine copilăria înseamnă jucării, timp liber,
bunici, vacanţe, prieteni vechi, prima bicicletă ,dar şi mici bucurii
delicioase. Copilăria este lumea miracolului şi a magiei. Aş vrea să rămân
mereu copil, deoarece pentru mine, copilăria înseamnă puritate, bunătate, lipsă
de griji şi multă fericire. Când eşti copil te bucuri din orice şi îţi creezi
propriul univers plin de inocenţă. Bucuria de a fi copil constă în a mă simţi
fermecat de primii fulgi de nea, de un zâmbet, de o îmbrăţişare şi de a crede
în poveşti cu zâne, prinţi şi prinţese. La vârsta copilăriei mă simt mai
aproape de Dumnezeu, pentru că toţi copiii sunt puri, curaţi. Mă simt încă
copil, chiar dacă înaintez în ani. Eu cred că a fi copil înseamnă libertatea de
a face ce doreşti, de a avea mereu zâmbetul pe faţă. Vreau să rămân copil
pentru a nu renunţa la lucrurile ce mă fac fericit şi la activităţile pe care
nu le voi mai putea face când voi fi mare. Eu văd copilăria ca un timp
petrecut în joacă. Eu văd copilăria ca o joacă. Familia este singura pe care mă
pot baza,dar pot avea încredere şi în prietenii mei. Unii dintre ei sunt mereu
alături de mine, alţii nu. Mă duc la şcoală şi mă simt bine împreună cu colegii
mei....vorbim, ne jucăm.
Sunt sigur că toţi
adulţii păstrează într-un colţişor de suflet copilăria!
