,,Pe Argeș în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea mănăstire,
Falnică zidire,
Mănăstire naltă
Cum n-a mai fost altă.
Domnul o privea
Și se-nveselea
Și astfel grăia:
„Voi, meșteri zidari,
Zece meșteri mari!
Spuneți-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveți meșterie
Ca să-mi faceți mie
Altă mănastire
Pentru pomenire
Mult mai luminoasă
Și mult mai frumoasă!”
(Monastirea Argeșului)
Peisajul este un
decor mirific, pe malul Argeșului( argessos—strălucitor) loc al Începutului ,al
nemuririi, al tinereții veșnice,al purificării și al rugăciunii-,,în jos”este
locul marilor încercări.
Dorinţa arzătoare a lui Negru vodă de a construi o
mănăstire unică prin frumuseţe si măreţie a fost realizată. Înzestrat cu
sensibilitate artistică, când vede „falnica zidire” se bucură, având
satisfacţia reuşitei.Vine să se-nchine și fascinat de opera meșterilor vrea să
se asigure că nu se va mai construi niciodată ceva asemănător.Negru-Vodă dorește
să rămână cu gloria unei opere celebre, legată de voinţa lui,de aceea le cere
mașterilor să-i promită prin jurământ,,cu mâna la piept”ceea ce i-ar fi arătat devotamentul,
sinceritatea, recunoaşterea promisiunii.
Construirea mănăstirii a reprezentat un mijloc de a-şi
satisface trufia şi ambiţia,
Aflaţi pe acoperişul construcţiei, meşterii răspund cu
mândrie şi voioşie,dar și cu nechibzuință că oricând vor şti să zidească „altă monastire,
/ pentru pomenire, / mult mai luminoasă / și mult mai frumoasă”(superlativul
absolut repetat al adjectivelor exprimă încântare,admirație a
spiritului,este o și o hiperbolă subiectivă,afectivă).
Meșterii au superioritatea morală și spirituală,ei sunt
creatori –construirea mănăstirii nu le-a
secătuit elanul şi capacitatea creatoare.Ei se comportă cu sinceritate
și demnitate,mărturisindu-i Domnitorului că oricând pot făuri frumuseți
durabile,știu că prin perfecțiunea ei creația intră în eternitate.Astfel domnul
află de convingerea meșterilor de a realiza și o altă creație arhitectonică deosebită,nu
este aceasta o laudă,ci încrederea în menirea lor de creatori.
Un personaj negativ
lăudăros apare în basmul,,Harap alb”.
La întâlnirea cu
Harap-Alb, Spânul este lingușitor și umil, lăudându-se cu hărnicia: ,,muncesc,
muncesc și nu s-alege -nimica de mine ". Se autocompătimește, plângându-se
de ghinionul care se ține scai de el și exprimă, cu prefăcută modestie,
filozofia sa de viață,: ,,la calic slujești, calic rămâi. Când aș da odată
peste un stăpân cum gândesc eu, n-aș ști ce să-i fac să nu-l smintesc" (să
nu-l supăr) Lăudaros, toate meritele lui Harap-Alb și le însușește el, pentru
că știe să fie stăpân adevărat.
Eu cred că dacă vrei
ca oamenii să gândească bine despre tine, nu te lăuda,chiar dacă ai făcut
lucruri bune, fiindcă lauda fără măsură dăunează cinstei. Deși încrederea de
sine și modestia sunt două lucruri total diferite, una fără cealaltă nu oferă
valoare absolută unei persoane. Trebuie să știm în ce momente trebuie folosite,
pentru a da dovadă de bun simț, înțelepciune, caracter și nu în ultimul rând,
respectul pe care-l merităm. Oamenii care se laudă prea mult, în timp vor
rămâne singuri. Au o părere atât de bună despre ei, încât nu mai suportă
prezența unui om simplu lângă ei.
