De Paște, porțile grele ale cerului se deschid. Lumina ne
cuprinde pe toți, iar la Ierusalim lumânările credincioșilor se aprind de la
sine. Suntem în plin mister, în taina cea mai adânca. Hristos ne bate la
fereastră și așteaptă să-L poftim înăuntru. La miezul nopții, clopotele bat
năvalnic. Vestea Învierii lui Hristos străbate ca un fior mulțimea: ,,Veniți de
luați lumină!" cântă tunător vocea preotului. E un îndemn și o poruncă.
Adunați cu toții sub bolta pascală, împlinim legea cea nouă a lui Hristos. Să
ne iubim unii pe alții, cum și El ne-a iubit pe noi.
Paștele este,poate,
mai mult decât alte sărbători-- o sărbătoare a curățeniei, a purității, a unui
nou început... o lăsare în urmă a tot ce este cenușiu,o depășire și înlăturare a zgurei de
peste an. Bunica îmi spune să am puterea și să știu să încep sărbătoarea Paștelui cu inima și gândul senine, să las
lumina să strălucească deplin în dimineața Învierii Domnului. Pentru mine
Paștele este o sărbătoare a descoperirii primăverii și a trezirii odată cu
întreaga natură,este o sărbătoare a învățării lumii și a cunoașterii ei până în
cele mai mici amănunte.Ne plimbăm pe lângă o margine de pădure și mi se pare că
încep să cunosc lumea de-acolo, dintre copacii aceia bătrâni descopăr pentru
prima oară tufele de călugărași viorii din poiana cu mușuroaie,apoi văd în
cuibul lor puii mici de arici, rozalii, cu țepi moi, albăstrui. Pe-un fir de
iarba descopăr o buburuză galbenă... o ploaie rece începe așa deodată,iar eu mă
iau la întrecere cu stropii ei, fugind înaintea perdelei de apă ce se apropia,
simt mirosul proaspăt, umed-răcoros al cărării pe care alerg. Ne grăbim să
ajungem la sărbătoarea de acasă în mirosul dulce de pască și cozonac, în fața
oualor roșii puse într-un coș mare, plin cu frunze verzi de salcie și mâțișori.
De fiecare dată, mă apropii de Paște cu sfiala și
speranță, cu inima la pândă. Paștele este sărbătoarea cosmică a
vieții redobândite, răscumpărate prin jertfă, celebrează eliberarea din temnița
morții, un nou început. ,,Cei ce sunteți în întuneric și în umbra morții,
lumina străluci-va peste voi", sună promisiunea solemnă a Bisericii. Astfel
vestește ce avea să se petreacă o mie de ani mai târziu și ce vedem în icoana
bizantină a Învierii: în vreme ce trupul sfârtecat de piroane și bice doarme în
peștera străjuită de soldați, Fiul lui Dumnezeu a coborât în regatul
subpământean al beznei. Hăul negru se cască sub tălpile Lui, de o parte și de
alta stâncile despicate s-au dat în lături, lăsându-L să treacă, între ele
izbucnește lumina făgăduită. Mă gândesc că acum ar trebui ca inimile noastre să
explodeze, pereții de stâncă să se despice, porțile să se deschidă, ca să-L
primim așa cum se cuvine pe Împăratul slavei. Și mă întreb ce anume aș simți,
dacă asta s-ar întâmpla într-adevăr.
Oamenii cu fețe zâmbitoare își spun cuvintele de salut ce vor fi rostite până
în ziua de Înălțare a Domnului: ,,Hristos a înviat"... ,,Adevărat a înviat"!!!!
,,Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-nghenunchere
Sculați! Christos a Înviat!”
(Alexandru Vlahuță - Christos a înviat!)
