Citeşte cu atenţie textul dat. Scrie, pe foaia de examen,
răspunsul la fiecare dintre cerinţele de mai jos.
,,Ştiţi, o faptă bună [...], nu se plăteşte cu nimic, altfel nu mai
e o faptă bună.
Toamna, primăvara şi vara, când nu se făcea focul, domnul
Manoilă avea parcă ceva mai multă vreme şi, ca să nu şi-o irosească-n zadar,
mergea în câte o staţie de tramvai mai aglomerată, ajuta oamenilor bătrâni să
urce-n vagon, ajuta celor prea încărcaţi, le ridica sacoşele sau copiii. Pe
urmă se plimba pe străzi şi dacă vedea copii alergând - neatenţi, cu şireturile
desfăcute, gata să dea cu capul într-un zid sau într-un copac, îi oprea, şi, cu
blândeţe, le explica de ce nu e bine să facă aşa, care sunt pericolele, ce li
se putea întâmpla, dar foarte repede, cu câteva vorbe, ca să nu-i plictisească.
Mulţi erau atât de nedumeriţi, că rămâneau cu gura căscată. Pe urmă, se
dumereau şi-ncepeau să râdă-n gura mare, fugind mai departe şi făcând semne cu
degetele spre cap, cu gestul expresiv care vrea să zică «tra-la-la» sau
«nebun». O fetiţă, pe care-o oprise odată fiindcă-şi târa ghiozdanul prin
zăpadă, îl ascultase niţel, apoi se scotocise prin buzunare şi-i întinse 25 de
bani.
De data aceea fusese el uimit, încât nici n-avusese timp să
refuze.
O singură dată, un singur băieţel, de vreo 9 ani, îi spusese
"mulţumesc"», pentru că-l pusese să-şi înnoade şireturile, şi chiar
intrase cu el în vorbă.
- Dumneavoastră sunteţi pensionar, domnule?
- Da, de 18 ani sunt pensionar.
- Dumneavoastră aveţi timp; lumea care e la serviciu are
foarte puţin timp, aşa e şi cu părinţii mei şi cu toată lumea. Vă mulţumesc
încă o dată.
Seara, când cădea zdrobit de alergătură, îşi spunea uneori:
"Ai făcut treabă bună astăzi, acum culcă-te, bătrânule bun din strada
Speranţei".
Astăzi de dimineaţă era grozav de frig. Domnul Manoilă
se-ntorcea de la grădiniţă, unde-i lăsase, până la 12, pe cei trei copii din
curte. Se oprise şi el în faţa unei vitrine mari să se uite la aparatele de
radio şi la televizoare. Când dădu să plece, ochii îi căzură pe picioarele unei
fete de 15-16 ani, încălţată în nişte pantofi c u o talpă cât foaia de ceapă,
şi cu şosete. "Ce inconştienţă la copiii ăştia, aşa face omul reumatism şi
nu mai scapă toată viaţa".
(Ileana Vulpescu, Candidaţi la fericire -
fragment)
1. Desparte în silabe cuvintele: "toamna",
"zadar", "expresiv", "dumneavoastră;
toam-na; za-dar; ex-pre-siv; dum-nea-voas-tră.
2. Precizează mijlocul intern de îmbogăţire a
vocabularului prin care s-au format cuvintele "desfăcute",
"ceva".
desfăcute - cuvânt format prin conversiune; verbul la participiu a devenit
adjectiv; prin derivare: a face + pref. "des-" + suf.
"-te"; ceva - cuvânt format prin compunere prin contopire.
3. Menţionează doi termeni din familia lexicală a
verbului "să-(şi) înnoade".
înnodat, înnodare, neînnodat, neînnodare, reînnodat etc.
4. Alcătuieşte un enunţ în care substantivul propriu
"Manoilă" să fie în cazul dativ.
I-am dat lui Manoilă o veste bună.
5. Stabileşte valoarea morfologică din text a
cuvintelor scrise cu chenar: "
apoi - adverb de timp; se - pronume reflexiv; i - pronume personal; bani -
substantiv.
6. Alcătuieşte un enunţ în care cuvântul
"singur" să aibă funcţie sintactică de nume predicativ.
Omul era singur.
7. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor scrise
cu chenar: "
o faptă - subiect; bună - atribut adjectival; nu se plăteşte - predicat verbal;
cu nimic - complement indirect.
8. Transcrie propoziţia subordonată din fragmentul:
"lumea care e la serviciu are foarte puţin timp" precizându-i felul.
"care e la servici" - propoziţie subordonată atributivă.
9. Alcătuieşte o frază în care să existe o
subordonată subiectivă, având ca regent un verb impersonal.
Trebuie să câştig acest concurs; trebuie - verb impersonal.
10. Formulează o idee care se desprinde din primul
alineat al textului.
Atunci când faci o faptă bună nu trebuie să aştepţi răsplată.
11. Transcrie un epitet din contextul următor:
"Seara, când cădea zdrobit de alergătură, îşi spunea uneori..."
cădea zdrobit.
12. Transcrie un enunţ care se referă la indicii
temporali.
"Toamna, primăvara şi vara...", "de 18 ani sunt pensionar",
"astăzi de dimineaţă".
13. Precizează două trăsături care să justifice
faptul că textul aparţine genului epic.
Apar personajele (copiii, domnul Manoilă), se povestesc întâmplări (d-l Manoilă
îi ajută pe bătrâni; duce copiii la grădiniţă), există un narator.
14. Explică semnificaţia gestului fetiţei, în
contextul următor: "O fetiţă... se scotocise prin buzunare şi-i întinse 25
de bani."
Fetiţei îi pare un om sărman sau nebun şi ea îi dăruieşte, din milă, 25 de
bani.
15.Redactează o scrisoare familială de 20 - 25 de rânduri,
adresată fratelui tău, Mihai, căruia să îi descrii un apus de soare la malul
mării. (numele tău este Ion//Ioana)
În scrisoare, trebuie:
- să utilizezi convenţiile specifice acestui tip de
compunere;
- să ai un stil şi un conţinut adecvate relaţiei tale cu
destinatarul şi situaţiei imaginate;
- să respecţi normele de exprimare, de ortografie şi de
punctuaţie (4 puncte).
Atenţie! Nu folosi alte nume sau date decât cele
indicate în cerinţă!
Data
redactării scrisorii este ziua examenului.
Rezolvare.: Mamaia, .......................
Dragă Mihai,
Am ajuns de câteva zile la bunici şi, cum sunt în vacanţă şi
am mai mult timp liber la dispoziţie, m-am gândit să încerc să-ţi scriu câteva
rânduri.
E cu adevărat o vacanţă deosebită, nu datorită prietenilor cu
care să fac diverse nebunii, ci datorită locului superb în care mă aflu. Tu
ştii că eu am fost întotdeauna o fire romantică. Ei bine, acest loc e făcut
parcă anume pentru visare şi romantism!
Plaja e foarte aproape, aşa că, de dimineaţă, îmi iau o carte
şi mă aşez pe nisipul fierbinte. Admir valurile mării, înot, citesc, mă
bronzez. Cu adevărat speciale sunt, însă, serile, scumpul meu frate. Aseară am
privit un apus de soare cum numai în basme se poate povesti. Mă plimbam pe
ţărmul mării şi ascultam pescăruşii. Valurile se izbeau delicate sau puternice
de mal. Paşii mei se imprimau pe nisip. Deodată, soarele, atât de puternic în
timpul zilei, a început să pălească şi să se retragă parcă, timid, de pe cer.
Devenise o minge de foc, de o culoare galben-portocalie. Se ducea, încet-încet
spre apus, lăsând locul surorii sale, luna. Marea strălucea şi forma parcă o
cale. O cale pe care eram tentată să păşesc. Departe de probleme, de şcoală, de
prozaismul vieţii. Priveam vrăjită calea argintie formată din valurile mării şi
sufletul meu plutea pe tărâmuri necunoscute. Îl simţeam parcă evadând din trup,
călătorind spre soare. Pescăruşii zburau deasupra apei. Eram într-o lume
magică, doar eu, pescăruşii, soarele şi marea. Dar soarele a murit, ziua şi-a
luat rămas-bun şi am început să revin la realitate. Mă înconjura răcoarea
nopţii. Sunt fascinată de soare. Îmi doresc în viaţă să pot să-l ating. În sens
figurat, bineînţeles, dar vreau să ajung atât de departe, încât să pot spune că
am atins soarele.
Îţi scriu din suflet, pentru că ştiu că tu m-ai înţeles
mereu. Mi-aş dori să fii aici, să trăieşti magia unui apus de soare. Moartea
unei zile, pentru naşterea nopţii, renaşterea de a doua zi...Sunt fericită.
Mi-e sufletul plin de lucruri frumoase, aşa cum îţi doresc şi ţie.
Cu
multă dragoste,
Ioana
16. Scrie o compunere în care să prezinţi
trăsăturile domnului Manoilă, personajul principal din textul citat (Ileana
Vulpescu, Candidaţi la fericire – fragment)
rezolvarea:
Fragmentul extras din volumul scriitoarei Ileana Vulpescu,
intitulat "Candidaţi la fericire" începe cu o afirmaţie, care poate
fi privită ca un motto: "O faptă bună (...) nu se plăteşte cu nimic,
altfel nu mai e faptă bună". Această aserţiune, foarte asemănătoare unei
maxime, va fi ilustrată prin întâmplările prezentate în fragment.
Personajul principal este un bătrân, pensionar de 18 ani,
domnul Manoilă, "domnul" demonstrând că este demn de respectul
oamenilor din jurul său. Caracterizarea personajului este predominant
indirectă, autorul punându-i în evidenţă trăsăturile morale prin prezentarea faptelor
sale. El este un om cu suflet bun, sărind în ajutorul semenilor săi, fiind
total diferit de oamenii obişnuiţi. Toamna, primăvara şi vara, când avea timp
liber, pentru a nu şi-l irosi, el îşi propusese să ajute oamenii: în staţiile
de tramvai mai aglomerate îi ajuta pe cei bătrâni să urce în vagon, iar celor
care aveau multe bagaje ori copii, le ridica sacoşele. Deducem din aceste fapte
mărinimia sufletescă a personajului, sufletul său ales.
Domnul Manoilă avea mare grijă şi de copii, demonstrând o
preocupare deosebită pentru micuţi: se plimba pe străzi şi, în cazul în care-i
vedea pe copii alergând, neatenţi, având şireturile desfăcute, din dorinţa de
a-i proteja, ca nu cumva aceştia să cadă sau să se lovească rău, îi oprea şi îi
punea să-şi lege şireturile desfăcute, după ce le explica, mai întâi, care sunt
pericolele. Bunul-simţ al personajului, afecţiunea pentru copii şi grija reies
din faptul că domnul Manoilă le explica "cu blândeţe" şi "foarte
repede (...) ca să nu-i plictisească". El înţelege că, la vârsta lor
fragedă, copiii nu au răbdare, se plictisesc uşor.
O altă modalitate de caracterizare a personajului constă în
prezentarea reacţiilor copiilor: cu toţii îl credeau nebun, fugeau râzând de
el, dar acest lucru nu-l descuraja pe bătrân. Unei fetiţe i se face milă de el
şi îi oferă 25 de bani, crezând că e un sărman nebun. Domnul Manoilă rămâne
"uimit" (caracterizare directă făcută de autor). O singură dată, un
băieţel îi mulţumise, interesându-se dacă e pensionar. La răspunsul afirmativ al
domnului Manoilă, băieţelul începuse să-i explice că majoritatea oamenilor nu
mai au timp să se ocupe de lucruri mărunte, pentru că merg la serviciu, la fel
ca părinţii lui.
Personajul se autocaracterizează: seara este "zdrobit de
oboseală", dar mândru de faptele sale bune: "Ai făcut treabă bună
astăzi, acum culcă-te, bătrânule bun din strada Speranţei". Faptul că
locuieşte pe strada Speranţei este un simbol. Bătrânul este ca o rază de
speranţă într-o lume mult prea ocupată cu treburile zilnice şi care dedică prea
puţin timp copiilor. El este un simbol al bunătăţii şi al purităţii sufleteşti.
Întâmplarea prezentată în continuare îi demonstrează
calităţile sufleteşti şi grija faţă de ceilalţi. Într-o dimineaţă friguroasă,
domnul Manoilă, după ce-i lăsase la grădiniţă pe cei trei copii din curte,
observă o fată de 15-16 ani încălţată nepotrivit pentru frigul de afară. Prin
monolog interior (redarea gândurilor personajului), este demonstrată
generozitatea sufletească a acestuia: "Ce inconştienţă la copiii ăştia,
aşa face omul reumatism şi nu mai scapă toată viaţa".
În concluzie, domnul Manoilă este preocupat de binele
semenilor săi, este generos, atent şi grijuliu, trăsături morale puse în
evidenţă prin mijloacele caracterizării directe, indirecte şi autocaracterizării.
