Cu fiecare vară care trece, care vine, mă las mângâiat de aceleaşi adieri din ce în ce mai reci şi mustrat plăcut de aceleaşi ploi,ce-mi aduc diafane amintiri. Acum,îndreptându-mă spre școala ce abia a început,mă întâmpină dimineţi de cleştar, amiezi care ard în aerul adormit şi învăluitoare, după-amieze,când cu un ochi la tablă și altul spre cerul încă allbastru visez la timpul ce aleargă,aleargă... Paşii mei, abia coborâţi din somn, caută în grădina încă verde urmele mele de altădată, stropite acum de roua dimineţii sau de ploile ce vin de după gard şi care cad aici ca nicăieri în lume...E sfârșit de septembrie și plouă foşnitor, năvalnic, ameţitor, cerul se lasă clopot greu peste pământ, nori ameninţători devin turme mărețe... Plouă răpăitor, plesnitor, cu stropi prelungi pe pădure, pe grădina tăcută, printre copacii ce-și scutură triști frunzele încă verzi.Plouă în suflet... Şi cum mai miros crizantemele toamnei! Ce miros au ierburile înmuiate de ploaie! Ce foşnet de muzică tristă au crengile ce se-mpletesc, ca și când s-ar proteja!Zilele se vor micșora,soarele se va juca de-a ascunselea...o pasăre cu un moț alb trece strigând și-mi lasă din înalt un măr roșu....e bucurie și-n toamnă!!!!!
