(am publicat==joi, 17 septembrie 2020)
Titlul povestirii,,Platanos”(din latină platanus <
greacă πλάτανος (plátanos) este numele
unui arbore falnic al vieții, decorativ si maiestuos.
(Naratorul a fost în mintea mea un dedițel alb-numit Sisinel. M‑am gândit la
plante care trăiesc pe lângă apă. Vio e viorea de baltă, iar Năsosu e crin sau
stânjenel de baltă, care crește în pâlcuri, pe marginea apei. Dar toate aceste
plante, inclusiv dedițelul de baltă, se pot adapta și pe pământ mai
pietros.“—precizarea autoarei.)
Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi
exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul
acţiunii, al personajelor şi al naratorului.
Textul epic are acţiunea structurată pe momentele subiectului:
situația inițială,desfășurarea acțiunii,situația finală.
Narațiunea este începută de Sisinel,dedițelul ,care,uimit,observă
apariția unui arbore nou asemenea unei ființe rafinate,educată,cu o înfățișare,cu
o atitudine binevoitoare ce impresiona mai ales prin zâmbetul,lumina ochilor și
vocea fermecătoare cu care-și spune numele.De al înălțimea sa, urmărește
privirea plantelor mărunte îndreptată dincolo de râu,un loc ce pare al misterului.Înțelegând
că numele lui nu poate face impresie,Sisinel îl ironizează,dar Platanos aduce
alte explicații despre trecutul lui:ședrea lui în altă parte a lumii,dincolo de
lac,lângă,,Bila de Aur”-,,un mall”,loc al strălucirii,unde oameni feluriți
trăiau într-o veselie continuă.În monotonia vieții,cei trei:Sisinel,Vio și
Năsosu înțeleg superioritatea arborelui ce văzuse și cunoscuse lumea
adevărată,trepidantă.Povestirile lui Platanos îi uimesc,pentru că fiecare
descoperă că există și o altă viață decât cea obișnuită.Sunt surprinși de hrana
dulce și de vestea că vor trece în altă etapă a vieții,vor fi adulți,ajunși în
faza de maturitate.O altă uimire o produce cartonașul uitat de Cati,femeia de
încredere ce-i îngrijea.Deși se considerau instruiți,nu înțelegeau cifrele de
pe cartonaș și tot Platanos le explică cu o voce sigură că este un orar al
vreunei cofetării,apoi, referindu-se la cuvântul,,orar”,existent în
dicționar,le povestește despre perioada când a stat la intrarea unei biblioteci
și a citit cu plăcere multe cărți,oprindu-se a rezuma,,Singur pe lume”,o carte
care l-a impresionat pentru sentimentul prieteniei.Imaginația lui Sisinel este
stârnită de aceste povestiri și-și dorește o schimbare,înțelegând că trebuie să
plece de lângă vechii prieteni,iar, când citește cartea,,Singur pe lume”și-l
aude pe Platanos numindu-l,,prieten”,simte că trebuie să plece din locul în
care trăiește,că nu-și vede existența lângă ai săi,vrea o schimbare,își simte
locul lângă arborele înalt,impunător.Este acesta punctul culminant al narațiunii.
Deși își simte rădăcinile-legătura puternică,stabilă cu pământul-deși se
transformase într-o ființă adevărată,împlinită,dorește,insistă
să plece într-o aventură alături de străinul atrăgător.Noua viață îi
aduce dezmăgiri:trăiește la umbra lui Platanos într-un loc neînsemnat,banal,în singurătate,între
plante urâte,nedorite,iar pe cel care îl atrăsese nu-l mai simte
seducător.Și astfel înțelege că nu este bine să te blochezi în admirația
pe care o ai față de cineva, pentru că nu te poți dezvolta, dacă nu ai o
perspectivă mai largă.
Venirea primăverii aduce parfum,culoare,viață nouă,mișcare și mirat,Sisinel,își
revede prietenii aproape de el:veseli,înfloritori.Acum înțelege rostul
prieteniei,al apropierii sufletești;a greșit părăsindu-i.
Textul este epic, deoarece are personaje: Platanos este tipul
ce dorește să se arate celorlalți perfect,fermecător,cunoscător al secretelor
vieții,ademenește ființele inocente,vulnerabile,dezrădăcinându-le și apoi
părăsindu-le.Sisinel(dedițelul alb)este inocent,încrezător în apariția unui tip
cu experiența vieții,dornic de a cunoaște altă lume decât aceea în care
trăiește,de aventură,de a se desprinde de cei cunoscuți.Înțelege că fericirea
dorită nu este în umbră,că poate deveni neînsemnat,că poate pieri.Vio este
uimită de o apariție nouă,este însă prietenoasă,iar Năsosu este tipul
nemulțumit,rebel,dar dornic de a nu se despărți de prieteni.Cati,singura
persoană umană,îngrijește plantele cu plăcere,cu devotament,considerându-le
ființe adevărate.
Caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului,Sisinel,
care povesteşte la persoana I, adoptând perspectiva unuia dintre personaje.
Ca în orice text epic, sunt folosite toate modurile de expunere.
Naraţiunea este folosită pentru a prezenta acţiunea. Dialogul plantelor este
plin de viață ,devenind adevărate tipuri umane. Descrierea apare foarte puţin,
din loc în loc, pentru a crea cadrul acţiunii şi a prezenta sumar personajele.
Totul radiază, cuvânt cu cuvânt, în specificul unei lumi a
plantelor, care se suprapune peste cea pe care o știm a oamenilor, o lume care,
atunci când este descoperită pare la fel de firească și de plauzibilă ca
oricare alta. Bogăția limbajului rafinat și nuanțat al Doinei Ruști trimite
cititorul la o lume de basm.
