,,Mi-a deschis un om în vârstă,cărunt,cu ochi
căprui,îmbrăcat într-un costum cenușiu,atât de uzat,încât mi-am spus că era
singurul pe care-l avea.Mi-a întins mâna,privindu-mă curios:,,Palamar”...Ne-am
așezat față-n față de-o parte și de alta a biroului masiv,a cărui tăblie era
plină de cărți și foi scrise și carnete cu spiră așezate-n câteva teancuri gata
să se prăbușească.,,Mă-ntreb când o să
mă recunoști”,mi-a zis încet,protejându-și parcă vocea,și-apoi a
tăcut,privindu-mă nemișcat ca un portret ce trebuie studiat într-o
pinacotecă.”...Mi-am imaginat mecanismele de căutare din mintea mea,brațele
articulate ce deschid și-nchid zeci de mii de fișiere deodată în bezna pulsândă
a creierului...Fără să știu în ce fel,mintea mea căuta,bâjbâia prin epoci și
peisaje și fețe și gesturi și atitudini.Fiecare ființă pe care ne-o amintim e
ca o statuie într-o piață publică,în răspântia unor lungi bulevarde
spațiale,temporale și psihice...Mi-am amintit deodată,recuperând nu o față,ci
un climat emoțional,de unde-l știam pe omul din fața mea.
Am doisprezece
ani...La biblioteca din cartier merg să împrumut cărți cam de două ori pe lună.
De-acolo-l știam
pe Palamar,era bibliotecarul de pe vremuri!Omul cenușiu,cu gesturi moi,cu pași
neauziți pe mocheta camerei pe care intrai,și unde nu-l zăreai decât pe
el,așezat la birou și citind...Întârziam cu orele.Niciodată nu intra
altcineva,de parcă biblioteca ar fi fost făcută doar pentru mine.Îmi plimbam
degetele peste cotoarele cărților jerpelite,cu supracopertele sfâșiate și foile
îngălbenite,mă-necam de norii de praf ce-nsoțeau scoaterea câte-unui volumdin
raft...Alegeam în cele din urmă trei cărți și ieșeam cu ele în camera
bibliotecarului...Nu alegeam niciodată cărțile după autor,după desenul
coperții,uneori nici măcar după titlu.Le alegeam după o anumită calitate a lor
pe care,cu un cuvânt impropriu,aș numi-o,,tactilitate”(pipăit).Dar nu era
simpla atingere a cotoarelor cu buricul degetelor.Unele cărți,,frigeau”,altele
mi se păreau ,,înghețate”.Dar și astea sunt metafore.Ceva făcea din când în
când,,clic”,asemenea monezilor culese de un magnet.Simțeam,fără
greșeală,cărțile care m-ar fi făcut fericit-nefericit,și,chiar dacă pe unele nu
le puteam citi cu adevărat atunci,totuși nu m-am înșelat,fiindcă au devenit
cărțile mele esențiale de mai târziu.Acasă,mergeam în camera mea,de pe a cărei
ferastră triplă vedeam tot orașul,până-n zare,cu arhitectura complicată a
norilor deasupra,mă-ntindeam pe lada de la studio,în lumina aceea
transfinitî.și citeam până se-ntuneca de tot,până nu mai deslușeamliterele.
,,Sunteți bibliotecarul!”i-am spus.
(Mircea Cărtărescu,Solenoid-fragment)
Palamar(ce nume
neclar,tainic)este un personaj din fragmentul romanului,,Solenoid”,este
bibliotecarul,omul care se ocupă de îngrijirea unei biblioteci.Pentru a
caracteriza personajul,autorul folosește atât caracterizarea directă,cât și cea
indirectă.
Caracterizarea
directă este făcută de autorul însuși care ajunge la ușa omului descris cu
surprinderea celui ce observă rapid căteva aspecte:în ușă apare un om,,în
vârstă,bătrân,cu părul cărunt,ochi căprui.Îl surprinde costumul purtat,este
cenușiu,vechi,modest.Într-o atmosferă calmă,autorul observă biroul plin cu
cărți și, în timp ce este privit cu insistență, caută în trecutul său
ființe,gesturi,atitudini care i-ar aminti de acest om. Se întoarce ca printr-un
tunel al timpului la vârsta de 12 ani,plutește ca-ntr-un vis,se vede mergând la
biblioteca din cartier,unde-l revede pe omul ce era acum în fața lui.
Interesant este cum se urmărește pe el,copilul de atunci
trecând prin fața bibliotecarului cu același aspect cenușiu,trist,de parcă s-ar
izola de lume,prin gesturile
moi,încete,pașii ușori.Este un moment de popas,de duioasă amintire a timpului
când era singur în bibliotecă,când atingea cărțile vechi,moment când
băiatul,acum autor, e perfect sincer.
Modalităţile de caracterizare indirectă sunt în special
comportamentul şi vorbele,gesturile bibliotecarului:privirea curioasă
îndreptată spre vizitator,felul cum vorbește încet,ca într-un moment de
taină,apoi întrebarea curioasă,nerăbdătoare:când va fi recunoscut.Tot aspectul
acestui om exprimă respect,răbdare,înțelegere,iar naratorul l-a simțit ca o
călăuză.
Modul de expunere este narațiunea la persoana
întâi,ca-ntr-un jurnal,confesiunea creează o atmosferă pătrunsă de calm, un
univers bine conturat al amintirii. Naratoarul stă
undeva pe muchia dintre copilărie și maturitate, privind spre trecut prin ochii
băiatului de odinioară, dar percepând totuși lucrurile cu mintea de
adult,descoperind o lume.
Asociază fragmentul de mai sus cu un alt text literar.
M-am gândit și am găsit într-un fragment din
romanul,,Inocenții”de Ioana Pârvulescu un personaj ce ilustrează chipul unui
magician înțelept, fascinant prin înfățișare și comportament-un anticar.
Naratoarea îl descoperă pe un bătrân,,anticar”într-o zi
caldă de vacanță,undeva într-un magazin plin de,,comori”,într-un loc ascuns,,
într-o curte plină de iarbă și tufe”,acesta îi primește pe copiii curioși cu
prietenie.În romanul,,Solenoid”,naratorul merge la ușa unui bătrân pe care-l
privește curios într-un birou plin cu cărți,îi află numele și caută să și-l
amintească din timpul trecut.
În ,,Inocenții”naratoarea descoperă cărți interesante și-și
amintește cum bătrânul anticar îi învățase pe copii să iubească și să descopere
secrete în cărți.Trăiește un moment magic:literele unui titlu de carte au
devenit ,,mici lumini ca stelele căzătoare pe cer, într-o zi de august”,este
clipa reîntoarcerii în anii copilăriei,când este dezlegat misterul datei de
naștere din titlul romanului ,,Maytrei”.În ,,Solenoid” naratorul se
întoarce ca printr-un tunel al timpului la vârsta de 12 ani,plutește ca-ntr-un
vis,se vede mergând la biblioteca din cartier, îl revede și-l recunoaște pe
omul ce era acum în fața lui.
Și bătrânul anticar și bătrânul bibliotecar sunt călăuze
pentru copii dornici de a cunoaște tainele ascunse în cărți;iar ei înțeleg că
cititul este ca o evadare din lumea obișnuită
și astfel toata viața poate fi schimbată.
În ambele fragmente naratorul-personaj povestește la
persoana l, oferind o perspectiva subiectivă asupra evenimentelor din
copilărie,când întâlnirea cu locurile,cu un om a dezvăluit adevărul în misterul
vechiului. Limbajul este simplu, prin modul exprimării și prin
oralitatea stilului;,nu povestesc rece, indiferent, ci se implică, participă
sufletește.
