un test ușor și intersant

 

TEXTUL 1

,,--E important să-i înțeleg pe cei care au gândit lumea ca mine,adaugă orgolios sculptorul,pentru că esența făpturilor e în adâncul lor,nu la suprafață.Și tu crezi că sunt un sculptor abstract?Dar,fără să aștepte un răspuns,Brâncuși continuă:eu nu sunt deloc abstract,cei care spun asta sunt niște proști,niște încuiați și nebuni sunt ăia care consideră că sculpturile mele sunt abstracte.Ce li se pare lor este abstract e cât se poate de realist,fiindcă realul nu înseamnă forma exterioară a lucrurilor,ci ideea,esența lor.

--ȘI sunt atât de noi sculpturile dumneavoastră,adăugă tânărul.

Brâncuși se uită cu neîncredere la el.Îl irită felul în care sare de la una la alta,fără cursivitate,fără logică și cumva cu prea multă naivitate.Până la urmă,iertându-l pentru tinerețea lui,dă indiferent din mână și îi zice:

-Eu vin cu noul meu din ceva foarte vechi.Din înțelegerea lumii,din ascultarea materialului în care lucrez.Nu încerc să redau un sărut,ci sărutul,nu o pasăre,ci pasărea.Printr-o expresie redusă la esență.Dar,dacă o să spui că sunt abstract,o să mă supăr.

-Nu,n-o să spun așa ceva,întărește el.

-Strămoșii mei au știut să lucreze lemnul.Trebuie să vezi câdva cum e prelucrat lemnul în Carpați,numai africanii au știut să se apăropie de esența lemnului în felul cum au făcut-o românii.Și eu am învățat multe de la strămoșii meu,de acolo vine vechiul meu.De la popoarele astea bătrâne care au știut să respecte forma pietrei,forma lemnului.Când ai un lemn în mâini,mai întâi îl asculți,îl studiezi cu atenție,să vezi ce formă are,ce îți sugerează,și scoți din el adevărata lui formă,cea ascunsă acolo.Într-un fel se lucrează cu lemnul,în alt fel cu piatra.

-E vorba de formele simple,nu?

-Măi băiete,formele simple nu stau ca ouăle în material,că simplitatea nu e lipsa complexității,ci e rezolvarea ei.Am muncit mult până să înțeleg asta.Ani întregi am șlefuit și am căutat până să ajung la păsările mele.Păsările lui Aristofan  și ale mele trebuie să facă legătura dintre cer și pământ.Nu știu dacă grecul a fost mulțumit de rezultatul lui,dar eu simt că pot mai mult.Deși sunt foarte mulțumit de ele,încă mai pot căuta.

-Văd că vă plac mult grecii antici,spuse tânărul.

-Mie?întrebă cu uimire sculptorul.Nu știu băiete,eu sunt un ascet care l-a citit pe Milarepa,care în tinerețe îl citea pe Caragiale,unul bun de la mine de la țară.Am avut un ucenic care a venit aici să învețe.Dar,după ce i-am dat vreo două scatoalce,pentru că lucra prost și nu înțelegea nimic din sculptură,a umblat pe la prieteni comuni și pe la străini să spună că sunt un biet meșteșugar.În arta pe care o fac trebuie să fii și meșteșugar.Nu poți da un volum concret unei bucăți de marmură sau o curbură perfectă,dacă mânuiești dalta ca pe un polonic.”

                                                      (Moni Stănilă,Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare)

 

TEXTUL 2

,,Abordând tehnica cioplitorului care se așază direct dinaintea blocului inform și începe să sape în acesta,fără un model de ghips dinainte,tehnică pe atunci doar a unor artiști populari,artizani decoratori  și pe care el o practicase în lemn la școala de mesesrii,Brâncuși stabilea din capul locului un cu totul alt dialog între realitate-artist-operă.

  Aceasta era și tehnica cioplitorilor anonimi de la el de acasă,cu care duraseră toate lucrările lor în lemn,în piatră de secole.Ca și cum aceștia ar fi apărut dintr-odată lângă el,nemaiîndurând să stea în umbră și să tot aștepte să se chinuie în tot felul de ,,școli de artă.”Și aducând cu ei o întreagă înțelepciune din străvechi timpuri,spre a-i îndruma și rezolva frământarea puternic angrenată în deruta epocii.Cumințenia pământului a denumit el lucrarea care începea să-i vădească această nouă factură,într-un bloc de piatră de calcar crinoidal,adus de el din carierele Parisului,denumire atât de românească,amintind de însuși specificul înțelepciunii românești,care este înțelepciunea legilor celor nescrise din adâncul naturii,ale firii ,ale pământului cumințenie și cuviință.

Sculptorul nu,,impune”blocului de piatră imaginea pe care a modelat-o mai înainte într-un material amorf,inform,ușor de manevrat și existând într-o cantitate nesfârșită...În cioplirea directă către care se îndreaptă Brâncuși acum,sculptorul,luându-și dalta,ciocanul,fierăstrăul,venea dinaintea unui material ca blocul de piatră sau trunchiul de copac-care-și avea nu numai o structură mai dură,consistentă,dar și o formă a sa,conturată-și uneori nu dintre cele mai neînsemnate estetic.Artistul și blocul sau trunchiul se vedeau cumva față în față,întrebându-se,și apoi intră într-un dialog din care forma finală a operei se desprinde încetul cu încetul,tot mai mult și tot mai clar. În urma acestui dialog,artisul îndepărtează din forma blocului părți din el,spre a ajunge la o formă nouă a aceluiași bloc,în termenii lui,dar și a,,ideii”care-l mâna pe artist.

  Brâncuși avea să spună peste mai mulți ani sculptorului Mac Constantinescu:,,Gândește-te că stejarul din fața ta este un bunic înțelept și sfătos.Vorba dălții sale trebuie să fie respectuoasă și iubitoare,numai așa îl poți mulțumi.”

                                                             (Nina Stănculescu,Stâlpul sărutului,în vol,,Brâncuși)

==Prezintă o trăsătură a textului narativ,ilustrând-o cu o secvență din text 1.

O trăsătură a textului narativ este pezența personajelor care prind viață prin dialogul viu dintre un tânăr curios și puțin naiv și Brâncuși,sculptorul orgolios,încrezător,mândru de creația sa,care crede în ideea,esența lucrurilor,explicând că noul creat de el vine din vechiul moștenit de la strămoșii meșteșugari.

==Prezintă o temă comună celor două texte,valorificând câte un element de conținut. 

Tema comună a celor două texte este arta sculptorului,creatorul și creația artistului,dorința de a realiza opere care să înfrunte timpul,sculptând viața și bucuria.Brâncuși este creatorul cu o puternică tărie de caracter și o credință venită de la strămoși în ceea ce realizează, ar putea să jertfească atât de mult în numele creației.Sculptorul și-a luat învățătura din înțelepciunea legilor naturii,din meșteșugul cioplitorilor vechi de-acasă..

==Crezi că manifestarea originalității unui artist poate fi pusă în legătură cu școala/școlile urmate?-valorifică textul 2.

O opera de artă, indiferent de tipul acesteia, este percepută diferit de la o persoană la alta, deoarece fiecare individ interpretează într-un mod diferit ceea ce artistul a dorit să transmită. Însă, modul în care noi percepem opera de artă este influențat de mai mulți factori:vârsta,școala urmată, cât de vestit este prin operele create,prin expoziții,nume.

Opera de artă nu trebuie să fie analizată în funcție de imaginea artistului, ci în funcție de trăirile și sentimentele acestuia și de ceea ce a dorit să exprime și apoi de ceea ce a realizat.Brâncuși îi urmează pe cioplitorii anonimi de la el de-acasă,iar creația sa a înfruntat timpurile. Asemenea cioplitorilor care l-au influențat,Brâncuși a pus în creația sa specificul înțelepciunii românești,a legilor nescrise din adâncul naturii,ale firii,ale pământului. Creatorii aceia și-au lansat operele în anonimat, pentru ca imaginea lor să nu influențeze percepția asupra operei de artă, pentru că, de foarte multe ori, nu opera este analizată, ci persoana din spatele acesteia.

Privim porțile din lemn sculptate,casele cu pereții desenați,ferestrele ca niște ochi magici,sculpturile din diferite materiale de pe tarabe,cusăturile de pe costumele populere înflorate,tablourile naive ale oamenilor anonimi.Aceștia au învățat la școala bunicilor,a familiei,de la oameni dăruiți cu talente,unii poate abia au știut să-și scrie numele.Ei sunt alături de artiștii cu nume răsunătoare din marile muzee,din galeriile de artă,ce au urmat școli înalte de artă,au creat cu respect și iubire,ei sunt cei pe care cu nume mici,sunt neștiuții,dar sunt în MEMORIALUL NEAMULUI!!!!!!!!!!!

==Asociază fragmentul din textul 1 cu un alt text.

Am căutat îndelung și am găsit piesa de teatru:,,Moartea unui artist”de Horia Lovinescu și Balada populară,,Mănastirea Argeșului”; m-am oprit la cea de-a doua.

Și Brâncuși și Meșterul Manole,personajul din baladă, reprezintă Creatorul, ambii sunt neîntrecuți în meșteșugul lor,își spun meșteri,adică oameni care trăiesc vocația creației care include tărie de caracter, stăpînire de sine.

Ambele personaje aduc noul din ceva foarte vechi,din înțelegerea lumii,din ascultarea materialului de lucru: Manole zidește Biserica din pământ și din apă, din lumină și vânt, un loc de închinare,,cum n-a fost alta”este casa Domnului;Brâncuși este convins că nu a creat ,,o pasăre,ci  pasărea”,adică forma adevărului,a realului.Amândoi au simțit că pot mai mult:Manole îi spune domnulul că poate zidi,,altă monastire mult mai frumoasă și mai luminoasă”,iar Brâncuși afirmă că,,încă mai poate căuta”,încă mai poate crea nemurirea în operele sale.

==Imaginează-ți că ai vizitat atelierul unui sculptor.Redactează o notă de jurnal și precizează emoția trăită în timpul vizitei.

         Dragul meu jurnal,                                                                     data.......................................

  Mă întorc din când în când la tine,mai ales când vreau să povestesc,fără să fiu întrerupt și chiar dacă mai exagerez,tu nu mă vei privi cu ochii măriți,ironici.Bunicul m-a dus la un vechi prieten,un sculptor.Drept să-ți spun nu știam ce este un sculptor,am auzit acest cuvânt,când am despărțit cuvântul în silabe,apoi într-un film.Așa că mi-a explicat bunicul în drum spre atelierul lui.

Am intrat curios în atelierul plin de pietre mari și mici și am privit poze, portrete, machete în ipsos, basoreliefuri , piatră cioplită,capete de oameni,busturi sau oameni din piatră ce mă priveau curioși.…

Sculptorul,un om masiv,bărbos,cu mâini mari,butucănoase,dar cu ochi calzi ca ai bunicului,și-a pus un șorț din piele peste costumul lui din pânză groasă-parcă era un dac-și, trebăluind, la o masă din lemn pe care era obiecte diferite,grosolane,mi-a spus că cea mai mare bătălie a lui se dă aici,în atelier la munca de concepție și de lucru în piatră. În mijlocul atelierului era un bloc mare de piatră.Se plimba în jurul blocului de piatră și-mi spunea că el este cel care va elimina materialul în plus și va scoate la lumină ceea ce exista deja în interior,ceva văzut numai de el. Piatra este o minune a naturii, este un material greu de modelat și înțeles,iar cheia cu care poate pătrunde este răbdarea. Iar el, sculptorul,este singurul care poate înțelege că dintr-un material „tăiat din pământ” se poate obține ceva frumos. Fiecare proiect îl începe cu un desen în creion,apoi lucrează cu lut, pentru a crea o „schiță brută” a piesei sculptate.Voia să,,cioplească” un dac adevărat,pe care-l visase,plimbându-se prin ruinele unei cetăți ascunse în munți. Nu desenase nimic,știa că dalta și ciocanul vor dezveli chipul ascuns în piatră. Ciudat cum sculpta spre centrul pietrei, nu spre margini,cum netezea fiecare imperfecțiune.Lucra cu îndârjire,așchiile săreau cu scântei,iar lucrul lui părea o mângâiere ușoară.S-a ivit întâi fruntea ,apoi sprâncenele stufoase,ochii mari,ce priveau îndrăzneț,nasul drept,buzele mari ascundeau un zâmbet rece,încrezător,bărbia proeminentă arăta,îmi spune artistul, încredere în fortele proprii și,chiar dacă exprimă răceală,în interior are căldură,iubire.Cu răbdare și pricepere scotea din piatră imaginea care fusese parcă ascunsă acolo în piatra adusă din munți.Mi-a spus că a doua zi va scoate sculptura afară,pentru în aerul rece de toamnă târzie, în curtea plină de lumină,în zborul păsărilor, dacul lui să vadă cu ochii de piatră cerul oamenilor de azi.Am trăit clipe minunate,de uimire,încântare,puțin regret...eu n-am talent la desen sau îndemânare de a modela.

Mă voi duce din nou și din nou la el să văd dacă-și ține promisiunea:visează să facă o roată de îngeri!!!!!

                Te las,dragul meu prieten,păstrător al gândurilor și trăirilor mele...pe curând!!!!

👦👦👦

 

la final ceva INTERESANT:

 

Dacă cineva caută cronologic sculpturile lui Brâncuși, va găsi următoarea informație: „Țestoasa zburătoare este ultima sa opera. Broasca pare că se desprinde de pământ și se ridică spre cer“. A realizat-o în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Un moment foarte greu în viața lui. Bătrân și bolnav, însingurat și rănit sufletește. Ajunsese să creadă că va veni și al treilea război, unul nesfârșit. În 1940 face o primă țestoasă. O simte greoaie în lupta ei pentru supra­vie­țuire. „Zburătoarea“ în schimb învață desprinderea, nu mai e lipită de hrană, nu mai e lipită de pământ, ci e orientată spre cer. Spre veșnicie!Fiind și ultima lucrare a sa, se poate vorbi de o finalitate, una care a împlinit întreaga sa operă. Dacă Pasărea în văzduh nu mai era pasăre, ci zborul însuși, cum afirma sculptorul, țes­toasa e cumva imaginea în oglindă a destinului lui Brâncuși, țestoasa își depășește limitele, natura, se orientează spre cer și zboară. Țestoasa e Brâncuși, care de-a lungul unei vieți a învățat să zboare.