test: Mihail Drumeș.,Srisoare de dragoste”(fragment) + ,,Competitivitatea la copii – sindromul ,,primul din clasă”,Gireada Luiza,în,,revistacariere.ro”

 

TEXTUL 1

,, În cursul superior, am un coleg de clasă care poartă un nume sonor şi destul de cunoscut pentru mine. îl strigă la  catalog Apelevianu I. Relu. Ştiu că boierul nostru, Apelevianu, are un frate, undeva, prin părțile Mehedințiului. Aşadar, acest Relu trebuie să fie odrasla acelui moşier. Îi ascund că sunt de fel din Apelevii. Nu-mi  vine deloc la îndemână să mă privească de sus, dându-şi aere de superioritate, fiindcă se trage din nobilimea rurală.

Chiar din prima zi, când „Moş Goriot” de franceză îl  scoate la lecție, Relu turuie la perfecție conjugă- rile. Cât îl suceşte şi-l învârteşte profesorul, nu-i chip să -l încurce Până la urmă , îl felicită în auzul clasei întregi:

― Bravo, Apelevianu, îți dau nota 10!

Urmăresc din bancă , numai ochi şi urechi, examinarea lui Relu. Nu ştiu cum de nu mă îmbolnăvesc. Sunt fiert, roşu de invidie, în stare să -l sugrum pe colegul care a dat răspunsuri atât de perfecte. Uneori îmi vin în fire, raționez, parcă , mai săntos. Ştiu, îmi dau seama, că franceza e pentru el o joacă  de fiecare zi, fiindcă o cunoaşte din familie. Dar asta n-aş zice că e o consolare pentru mine.

Ce-i de făcut ? Nimic alta decât să m-aşez cu burta pe carte. De aceea, m-apuc şi învăț zi şi noapte, noapte şi zi,ca un disperat care va fi osândit la moarte, dacă nu i-o ia rivalului înainte la învățătură, dacă eu, Gherghel-pricăjitul, nu voi fi deasupra odraslei Apelevienilor. Crâncena invidie care mă  copleşeşte şi-mi ia mințile,e fără doar şi poate, prima treaptă a scării pe care încerc s-o urc. Acest suiş al ambiției, sprijinit de o forță organică uriaşă , nu pare lipsită de sens la o analiză mai atentă.Admit ca alți colegi să mă depăşească la învățătură , nu-mi pasă de ei... Insă Relu n-are voie să mi-o ia înainte. Nu! Pentru nimic în lume!... Nu pot să-i iert meritele, în  ruptul capului.

Îmi dau destul de bine seama că nu numai invidia şi  ambiția mă înverşunează împotriva acestui coleg, ci și ura. E, în orice caz, un sentiment complex, febril, care nu mă va slăbi de-a lungul anilor. Şi continui a învăța pe deşelate, amestecând ziua cu noaptea, până la istovire. E curată nebunie, recunosc, dar nu pot face altfel.

În sfârşit, marea răsplată care mă unge cu miere pe suflet nu zăboveşte să vină pe firul timpului. În ziua aceea ―14 mai 1919, mi-o amintesc perfect „Moş Goriot” mă scoate la tablă . Culmea ciudățeniei: îl pofteşte şi pe Apelevianu odată cu mine. Spun „culmea ciudățeniei”,pentru că  profesorul nostru n-are obicei să examineze decât un singur elev. Ce l-o fi găsit de astă dată să ne scoată pe amândoi la lecție? Examinarea ține mai bine de o jumătate de oră.Nu rămân de căruță,mă țin dârz tot timpul. Va să zică , egalitate până acum.Şi, deodată,când mă aştept mai puțin,adversarul confundă o poezie de Verlaine, atribuind-o lui Baudelaire. Iii, mămulică! Doamne,l-am  băgat în cofă!

― Greşeală ! ripostez, fără a-i da răgaz să -şi îndrepte eroarea. ,,Chanson d'automne” nu e de Baudelaire, ci de Verlaine. E drept că şi Baudelaire are o poezie ,,Chant ă d'automne.”Dar asta e altceva!

Confuzia nu e chiar atât de gravă,însă foarte bine-venită,căci iau un mic avans față de potrivnic. Pentru toată clasa e o dovadă peremptorie c-am răspuns mai bine decât el. „Moş Goriot” judecă tot aşa: îmi pune nota 10, iar colegului meu 9.”

                                                                        (Mihail Drumeș.,Srisoare de dragoste”)

TEXTUL 2

, Unii părinți consideră competitivitatea bună și o încurajează, motivul fiind fie autodepășirea forțelor proprii, fie că ea face parte din viață și e bine să se obișnuiască copiii cu ea. Alți părinți, dimpotrivă, văd competitivitatea ca pe o sursă de tensiuni și stres emoțional și cred că ea nu ne ajută să devenim mai buni, ci dimpotrivă! Însă, fie că o considerăm benefică sau nu, competitivitatea o trăim cu toții, și mari și mici și va trebui să ne obișnuim cu ea și să găsim instrumente să o integrăm și să știm cum îi facem față.

  De ce însă își poate dori un copil să fie ,,cel mai bun” și nu ,,printre cei mai buni” sau ,,în grupul de mijloc”? De cele mai multe ori pentru a-și mulțumi părintele care fie îi spune direct, fie îi transmite non-verbal că își dorește să fie cel mai bun. Alteori pentru că nu se simte competent în alte domenii ale vieții lui, la sport, la muzică sau la desen și descoperă că la învățătură îi este cel mai ușor să fie bun! Și atunci, vrea să fie cel mai bun din dorința de a se simți valorizat. Orice copil se naște cu nevoia de recunoaștere a valorii sale, iar copilul „cel mai bun din clasă” își găsește valoarea acolo.

  Ce putem face noi, părinții, pentru a-i ajuta pe copiii cu ,,vreau să fiu cel mai bun din clasă”?

 Mai întâi să facem un exercițiu de introspecție legat de ce ne dorim noi pentru ei. Ce e important pentru noi, statutul de cel mai bun sau să se bucure de ceea ce învață și să fie lipsit de tensiune? Când punem presiune pe copil, mai mult sau mai puțin conștient, el nu se mai poate dezvolta așa cum îi dictează sinele. Este periculos pentru ei să le impunem dorințele noastre.

  Revenind la exercițiul de introspecție, ne ajută să ne amintim care era poziția noastră la școală când eram noi mici, care erau luptele pe care le duceam în relația cu școala și cu colegii. Poate aveam o poziție de jos și ne-am jurat să nu lăsăm să se întâmple asta cu copilul nostru. Poate eram cei mai buni din clasă, acum avem tot ceea ce ne dorim (oare?) și vrem ca și cu ei să se întâmple la fel. O dată ce începem să povestim despre școală, vom vedea câte fire de izolare se desprind din țesătura amintirilor. Fire pe care le-am uitat și pe care le țesem fără să vrem și în relația cu copiii noștri.

  O dată depănate aceste fire, vom ști cum să le fim alături copiilor noștri. Vom ști să îi detensionăm de presiunea lui „vreau să fiu cel mai bun”. Vom ști să îi ajutăm să reintre în grupul de prieteni, dacă între timp au fost excluși. Vom ști să îi ajutăm să își păstreze statutul de cel mai bun ȘI să aibă prieteni! Vedeți, nu există o regulă în viață, dacă e mai bine să fii cel mai bun sau nu! Contează ce își dorește copilul și dacă această dorință este a lui sau dacă o îndeplinește pe a noastră. Important e ca noi să fim detensionați de presiunea „vreau să fiu cel mai bun”!

                 (,,Competitivitatea la copii – sindromul ,,primul din clasă”,Gireada Luiza      în,,revistacariere.ro”) 

=Precizează o trăsătură a personajului Gherghel și mijlocul de caracterizare din fragmentul:

,, De aceea, m-apuc şi învăț zi şi noapte, noapte şi zi,ca un disperat care va fi osândit la moarte, dacă nu i-o ia rivalului înainte la învățătură, dacă eu, Gherghel-pricăjitul, nu voi fi deasupra odraslei Apelevienilor.”

           (pricăjit. adj. v.-abătut,amărât,deprimat,descurajat;) 

Prin caracterizare directă-autocacaracterizare-personajul Gherghel-pricăjitul,își exprimă printr-un monolog interior ambiția de a învăța continuu,,ca un disperat”,deznădăjduit,exagerându-și starea în caz de nereușită de a-și întrece rivalul la învățătură.Prin persoana întâi singular,personajul este încrezător că această competiție în care se află este o mândrie personală care îi dă sentimentul că este puternic,deși își știe condiția umilă în fața celuilat,,odraslei Apelevienilor.”

=Precizează un element de conținut comun celor două texte,valorificând câte o secvență relevantă.

Dorința de a fi cel mai bun, de a se simți valorizat este un element comun celor două texte.Gherghel,personajul din primul text este un singuratic,ambițios,disperat în dorința de a-l întrece pe colegul său la limba franceză.În sufletull său se unesc ura,invidia, învață cu neliniște doar pentru a-l vedea pe adversarul său învins.Îi urmărește răspunsurile,îl păndește și e fericit când găsește o greșeală.Aceasta este o competiție bolnăvicioasă.

 În textul al doilea,autoarea explică cu argumente rolul părinților în situația când un copil își dorește să fie,,cel mai bun”: să nu-și impună propriile  dorințe; să le fie alături copiilor;să-i detensioneze de presiunea„vreau să fiu cel mai bun”;să îndrume să aibă prieteni;să-i întrebe ce-și doresc.

  Sunt două texte care arată competitivitatea în mod diferit:egoism și înțelegere.

=Consideri că a fi competitiv este o calitate sau un defect?textul 1.

Să fii competitiv,să fii mai bun înseamnă să fii în fiecare zi o variantă mai bună din ceea ce ești.

Salturi nu există. Fiecare etapă are rostul ei în drumul nostru către autocunoaștere. Avantajul competitiv este acel atribut care permite unui om să se poziționeze deasupra concurenților săi.

Este și dorința personajului-narator din textul 1 care dorește să iasă în evidență comparativ cu colegul care l-a uimit pe profesorul de franceză.

Cred că  nu există oameni buni sau oameni slabi, există doar oameni diferiți.Cel ce intră într-o competiție poate irosi prea multă energie comparându-se cu alții. Comparația cu ceilalți ucide orice formă de bucurie,astfel personajul își spune,,pricăjit”-deprimat,deznădăjduit și crede că starea lui se va îmbunătăți ,dacă-l întrece la ora de franceză pe colegul său.

Am citit un sfat:,,Dacă chiar vrei să concurezi cu cineva, concurează cu tine însuți, uită-te doar la rezultatele tale și, dacă reușești să înveți câte ceva nou, vei deveni mai bun.”Competiția l-a împins pe Gherghel la egoism,bucurându-se de confuzia colegului său.

Concluzia mea este că dacă te vei uita la alții, poate vei câștiga față de ei,așa cum și-a dorit personajul--a luat nota 10-- dar vei pierde față de potențialul tău.  

=Asociază fragmentul din textul 1 cu un alt text literar,prezentând o valoare morală/culturală comună prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

 Voi face o asociere inedită între două personaje:Gherghel din primul text și învățătorul din textul lui Mircea Sântimbreanu,,Elev”.

Gherghel este foarte bun la învăţătură, această capacitate se bazează mai mult pe încăpăţânare decât pe nişte calităţi înăscute, este ambiţios până la a deveni invidios şi frustrat, în special pe un coleg de-al său Relu Apelevianu, care provenea dintr-o familie bună. 

S-a ambiţionat  să se facă remarcat,pentru a-l întrece la ora de franceză pe cel care vorbea fluent această limbă. Gherghel este o persoana competitivă, chiar dacă nu recunoaște, are un complex de inferioritate în raport cu celălalt,gândind că se poate ridica,creându-și o poziție dominantă față de toți cei din jur.Este un personaj tragic.

   Învățătorul Dumitru Mironescu,venit din război fără o mână, se străduiește a fi un exemplu în scrierea literelor pentru elevii săi,iar elevii ajung să-i imite scrisul,,Pe nesimțite, îi imitam scrisul. Scriam mai toți aplecat spre stânga.”Acest om era în competiție cu el însuși,căuta să-și depășească infirmitatea,scriind cu mâna stângă,să fie exemplu pentru elevii săi.Este un exemplu,este omul ce a concurat cu el însuși, și-a dorit rezultate și a reușit să învețe ceva nou, a devenit mai bun pentru cei din jur.

=Caracterizează personajul din textul 1.

Fragmentul este un monolog din perspectiva lui Gherghel, este scris sub forma unui jurnal. 

 Gherghel își spune,,pricăjitul”,știindu-se un copil sărac, tot ce avea era dorința de a învăța și de a-l întrece pe colegul său,,odrasla unui moșier.”

Gherghel este foarte bun la învăţătură, această capacitate se bazează mai mult pe o încăpăţânare de arivist, decât pe nişte calităţi înăscute, este ambiţios până la a deveni invidios şi frustrat, în special pe un coleg de-al său Relu Apelevianu, care provenea dintr-o familie bună. 

S-a ambiţionat  să se facă remarcat,pentru a-l întrece la ora de franceză pe cel care vorbea fluent această limbă.Ambiția de a fi mai bun scoate în evidență ce e cel mai bun la el, se va strădui să arate că-l poate depăși pe celălalt,pentru a putea să se simtă mai bine.

Personajul este caracterizat în mod direct prin autocaracterizare.Datorită perspectivei narative subiective trăsăturile personajului reies și din faptele săvârșite și vorbele rostite.Mărturisirea lui uimește atunci când simte,,crâncena invidie”,sentiment nemilos,iar treptele invidiei,ale nemulțumirii sunt presărate cu ură,deși înțelege că e,,curată nebunie”ambiția lui.Simte cum furia,ura îl transformă în neom,capabil de a-l distruge,,Sunt fiert, roşu de invidie, în stare să -l sugrum pe colegul care a dat răspunsuri atât de perfecte.” Trăirile pe care le experimentează devin un  adevărat haos interior, nu discerne binele de rău. Învață continuu,excesiv,iar atunci când sunt puși față în față cei doi,,Gherhel se bucură diabolic de confuzia celuilalt,fericit că a câștigat competiția.  

Gherghel este o persoana competitivă, chiar dacă nu recunoaște, are un complex de inferioritate în raport cu celălalt,gândind că se poate ridica,creându-și o poziție dominantă față de toți cei din jur.Este un personaj tragic.

Textul este scris într-un limbaj simplu și ușor de descifrat, accesibil oricui și oferă o lecție prețioasă,chiar dacă rămâi cu un gust predominant amărui.