Lumină pe
cer,pe frunzele copacilor,pe culorile florilor ce-și răsfață parfumul
trimițându-l în zbor norilor pufoși ,ascunși ștrengărește după soarele
amiezii.Vântul fură miresmele pământului și le trimite nemărginirilor Discul mare al soarelui
își împrumută culoarea norilor timizi care par panglici aruncate pe albastrul
infinit.Apoi își pregătește treptele,pentru a coborî pe lumea
cealaltă,știindu-se așteptat .Orizontul devine scena străbătută de un singur
dansator ,ce se rostogolește amețitor, scoțând scântei de un roșu aprins ,este
dansul de rămas bun al soarelui. Strălucirea lui se micșorează, iar în jur
împrăștie o lumină tot mai palidă,care abia mai transpare prin aburii
roșiatici.Totul e atât de roșu-fumuriu,de parcă lava vulcanilor cerești se
revarsă peste orizonturile terestre. Căldura scade simțitor și răcoarea coboară grăbită până-n adâncul
pământului.. Este semnalul așteptat de mugurii înserării, care împânzesc
nemărginirile rotunde., Soarele mai murmură câteva licăriri luminoase și apoi
se retrage,lăsând loc chipurilor de umbră.Amurgul se instalează confortabil
peste natură. Cheamă în ajutorul lui vântul, care se strecoară printre
frunzișuri. O liniște apăsătoare domină întreaga atmosferă. Amurgul este un timp situat înainte de
înfăptuirea unui miracol şi anunţă marea călătorie, oprirea clipei. Atunci se produce
imperceptibila trecere spre magia nopţii, blânda lunecare spre înțelesurile ei ,își spune singură
poveștile,își poartă întunecimea.O noapte cu lună plină ,sfânta și clară domnește peste stelele ce se
nasc umezi pe bolta senină .Norii par fantome uriașe adunate la sfatul tăriilor
cerești.E liniște blândă de taină.
