Am iubit..., de Nicolae Labiş, este o poezie care a fost publicată în 1958 în volumul Lupta cu inerţia, ciclul Confesiuni; este o confesiune lirică,sentimentală,o destăinuire a ființei dornice de a-și arăta iubirile.Poetul a iubit și iubește cu pasiune tot ce-l înconjoară de la începuturi,,de când mă știu”. Iubirea și-o exprimă prin verbul,,am iubit,prin expresia populară,,mi-a fost drag”.
Iubirile,elemente din
natură, sunt enumerate cu vocea îndrăgostitului de frumos,fiecare element al
naturii este însoțit de epitete colorate,se joacă cu privirea pe care o rotește ca pe un aparat foto,în vară și-n gerul alb,privește înaltul,,cerul
verii ”,coboară spre,,răchitele,nimfe ale apelor,,despletite”,urcă pe stânci
admirând curcubeiele,aleargă după,,fetele morgane”,iluzii, din Bărăgan,urcă din
nou pe munți să vadă trăsnetele,tulburând liniștea
paradisiacă,urmărește,,scurgerea cocorilor,admiră,,semeția pinilor”ce se prind
de nori. Are neastâmpărul
cunoașterii lumii,își îmbată privirile de cer și pământ,de culori și mișcări,de
liniște,de împăcare,iubind tot.
Își privește sufletul îndrăgostit de
frumosul naturii și-și dorește,,iubirea pură”,sinceră ca o floare roșie ,pasională,ca
o arsură a inimii, cu privire ,,candidă”curată,neprihănită,cu pieptul străbătut
de ,,voci necontenite”.Sufletul dornic de căutare este,,veșnic”înfiorat de
gânduri, de idei,alunecând ca niște dansuri
repezi sau legănate.
Măreția dragostei, a iubirii este existentă
în sufletul omului de la începuturi,,din vecie”și poetul o primește cu
seninătate,lăsându-se în voia ei.
Impresionează viziunea proprie a lumii
înconjurătoare, zig-zagul privirii dornice de a înconjura lumea,al sufletului
de a găsi iubirea adevărată,pură,dansul neostenit al gândului de a căuta.
Versurile conțin imagini vizuale
variate,epitetele simple:,,străveziu,rotunde,pură,roșie”, sunt luate din
adevărul naturii în care-și caută iubirile,iar metaforele uimitoare:,,joc de
trăsnete rotunde,pacea înălțimilor,al filelor polei”au muzicalitate și culoare
ca-ntr-un tablou ce se rotește amețitor.Prin prezența eului liric repetat,,am
iubit,m-a înfiorat”,prin existența unui monolog interior,destăinuirea
iubirilor,prin viziunea subiectivă pusă în lumină de imaginile artistice
realizate prin figurile de stil,prin organizarea strofică cu rimă
împerecheată,dar și monorimă asemănătoare poeziilor populare,măsura de 7- 8
silabe,ritmul trohaic,această poezie este o operă lirică.
