MURMURUL FÂNTÂNII
deDimitrie Anghel
Poezia,,Murmurul fântânii” de Dimitrie Anghel este un text liric,pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.
În primul rând,este un text liric ,pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.Contemplând trecutul,poetul aude din adâncurile vremurilor șoapta pământului,plânsul,,vremilor trecute”.Impresionantă este metafora,,murmurul fântânii”,cuvintele șoptite încet și neclar,confuz ca un susur de apă curgătoare al anilor,când ,,viața s-a ars atâta foc de soare”,dureri și patimi ale trecutului dureros.Înțelegerea șoaptelor trecutului o au numai cei ce știu s-asculte glasul ,ce vine de demult,cuvintele gurilor,,ce-s astăzi mute”.Vorbele ce aduc trecutul de foc sunt prețioase,,mărgăritare”ce se rostogolesc în auzul celor ce știu s-asculte,oamenii s-au schimbat,,grădina și-a schimbat stăpânii”.Repetiția,,de ani și ani”duce povestea în adâncul timpului,în anii de demult trecuți.Pământul,,grădina”este locul în care asemenea timpurilor sfinte se adunau ,,bătânii”care,,sfătuiau”în amintirea umbrelor istoriei.Erau toți împreună prețuind viața trecută,glasurile,,gângave”abia deslușite,ascultate de cei dornici de a afla.Regretul pentru acele vremuri de ascultare și învățătură dată de cei știutori este exprimat prin cuvintele,,ne-am răzlețit”,împrăștiat,uitând trecutul,uitând prețuirea lui,a rămas doar timpul,,apa”care trece ducând plânsul anilor trecuți.Intrerogațiilor poetului nu le va răspunde nimeni:,,unde-s copiii gureși?”,veseli,întrebători,dornici de adevăruri,,unde-i copila”,puritatea visătoare,încrezătoare în semnele naturii:,,curcubeiele de soare”,speranțele,visurile de a afla adâncurile trecutului,de a prețui vorbele înțelepte.Peisajul grădinii,vocea din adâncuri a,,fântânii”,cerul străbătut de speranțele culorilor sunt imagini ce trezesc amintirea unei copilării pline de învățămintele trecutului,și eul liric,sufletul poetului simte plânsul apei,al timpului curgător.Anii,,s-au năpustit”,au năvălit,au trecut; dintre toți ,doar el,poetul,desface,,firul Ariadnei”,firul călăuzitor care-i poate arăta calea de întoarcere prin labirintul vieții,pentru a reveni,,pe-aleile deșarte,pustii,reascultând șoaptele pământului,,glasuri ce vin de dincolo de moarte”.Este singur în reîntoarcere,trist,,plângând ca un copil”speranțele colorate ale trecutului.Dorința din finalul poeziei este de a cânta în unduiri de cuvinte,,un cântec etern”,care va fi nemuritor peste ani,luând locul bătrânilor,continuându-le poveștile din adâncuri din,,murmurul fântânii”.
În al doilea rând,textul este liric,deoarece poetul,eul liric își face simțită prezența prin verbe la persoana I,,eram,rătăcesc,ascult,aș vrea”și pronumele repetat,,eu”.De asemenea,se simte prezența eului liric prin întrebările pline de regret,de căutarea timpurilor copilăriei din strofa a 3a și dorința din finalul poeziei de a legăna prin spuneri trecutul pământului.
În al treilea rând,caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit.Este un limbaj artistic, care creează imagini,prin intermediul cărora poetul își exprimă emoțiile.Astfel,prima strofă începe cu imaginea vizual-auditivă a pământului,,fântâna”care,,plânge”,imaginea cerului colorat cu speranțe.Epitetele,,trecute”,,,mute”,,gângave”,,,sure”,,deșarte”transmit un sentiment de tristețe în fața timpului ce trece.Metaforele ascund înțelesul adevărurilor ce-i scormonesc mintea copilului de altă dată,dornic să reînvie printr-un cântec murmurul fântânii,al adâncului;cuvintele din titlul poeziei,două substantive comune alcătuiesc metafora șoaptei trecutului.
Limbajul artistic se arată și prin forma muzicală a textului,care este organizat în versuri cu măsură egală de 18-19silabe,rimă împerecheată și ritm iambic.
În concluzie,textul acestei poezii este liric,deoarece prin vocea unui eu liric,autorul comunică în mod direct emoții și gânduri legate de timpul care curge,de trecutul povestit,de farmecul vremurilor ce nu se vor mai întoarce, folosind un limbaj expresiv prin care reușește să ne impresioneze puternic.
