Legenda Mărţişorului
Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul
unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o
temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau,
iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o
zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre
pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe
zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna
şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile
întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul
eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A
reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă
primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se
topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima
picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.
De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul
rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă
dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului.
Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a
primăverii.
