Şi Prinţul, vai, Prinţul nimic nu ştia.
Dar omul cu ochii şireţi într-o zi,
Trecu prin grădină, pe-ascuns şi-o zări.
A doua zi, iată-l la prinţul tăcut.
“O creangă de aur îţi cer împrumut”.
-O Creangă de aur? De unde să-ţi dau?
Aşa ceva n-am eu. Nici zeii nu au.
Aşa ceva nu e decât uneori,
În vrăjile goale şi-n visul din zori.”
Dar omul răspunse: -De-o aflu cumva,
Mi-o dai mie? –Bine, să fie a ta?
Nici nu sfârşi vorba pe tron,
Că omul ţâşni dintr-o dată spre pom,
Urcă şerpuind până-n vârful bătrân,
Şi vesel se-ntoarse cu creanga în sân.
O creangă de aur cu sunet vrăjit!
Stă prinţul sub pajură nedumerit,
Se uită la omul ce trece prin gard,
Sprinceana-i se-ntunecă, braţele-i ard.
Dar totu-i zadarnic, totu-i în van,
Totu-i de-acum nemernic alean.
O creangă de aur în curte avea,
Şi el, Prinţ nătâng, nu ştia, nu ştia....
Titlul poeziei
este alcătuit dintr-un substantiv articulat hotărât ce simbolizează o valoare
de ordin moral și spiritual,un simbol al cunoașterii,armoniei,al curățeniei spirituale,un
dar al cerului - și un adjectiv propriu-zis:neînțeleasă,necunoscută,neștiută.Există
daruri pe care omul nu știe că le deține,din dezinteres,din necunoașterea
lor,odată pierdute,niciodată nu i se vor întoarce. Poezia este o baladă cu
conținut simbolic,a cărei temă este lipsa de cunoaștere a lumii,a oamenilor de
care pot profita cei lipsiți de scrupule,viclenii; poezia e construită ca o
narațiune, întretăiat de pasaje dialogate,
Mesajul
baladei ilustrează neputința și indiferența prințului de a cunoaște
adevărul exprimat de creanga de aur-simbolul
universal al regenerării și nemuririi,ea reprezintă forța,înțelepciunea,cunoașterea
tainelor lumii, nu știa că deține în grădina sa,loc al bogăției și al armoniei,
un pom al vieții ce evocă verticalitatea,adevărul.
Un prim argument îl reprezintă atitudinea prințului:absent la realitățile din
jur,indifernt,credul,naiv în dialogul cu,, omul cu ochii şireţi”,profitor,lingușitor,îndrăzneț,dornic
de a-și însuși o comoară.Încrezător în reușită, îi cere prințului,, împrumut” o
creangă de aur. Surprins, absent ,prințul neștiutor îi răspunde vicleanului că ,,
n-am eu...nici zeii nu au...nu e decât
în vrăjile goale şi-n visul din zori”,în fantezii,în iluzii.Dialogul
celor doi surprinde caracterul fiecăruia: prințul indiferent, neștiutor,trăiește
în interiorul său,nu cunoaște lumea ce-l înconjoară,îi promite ,,creanga”purtătoare
de virtuți;omul șiret,mediocru este avid de a dobândi valori.
Un alt argument poate exista în momentul în care ,primind acceptul prințului,
omul ,,țâșni spre pom”... urcă şerpuind ”-unduitor,amăgitor,imprevizibil,greu
de urmărit de prinț.. Folosirea verbelor dinamizează mișcarea,nerăbdarea de a
ajunge în vârf și.... ascunde creanga,,în sân”,apoi dobândind puteri
miraculoase,,trece prin gard”,va învinge orice obstacol în viață.Portretul din
final al prințului este urmărit de narator :la început, nedumerit, apoi ,,
se-ntunecă, braţele-i ard”, devine furios,dar
și resemnat,înțelegând și repetând obsesiv ,îndurerat că,,totu-i zadarnic”,inutil,a pierdut comoara prin care
se putea înălța,este momentul adevărului. Ultimele două versuri exprimă prin vorbire indirectă regretul prințului,,nătâng”naiv,
care nu a parcurs drumul cunoașterii ,repetă
fără a înțelege,,nu ştia, nu ştia”... punctele de suspensie sunt ecoul
înfrângerii..
În concluzie,
balada este tristă ,asistăm la agonia omului naiv, însă valul de melancolie
care se așterne peste ultimul act al acestei drame este unul firav, durerea traită de cei care se lasă ademeniți. Balada
oferă însă suficiente elemente pentru a fi citită ca un ritual al inițierii.
