,, Într-o zi m-am dus după obicei la profesoara mea de
piano, care mă anunță:
- Știi că am o elevă nouă, o mititică rusoaică de vreo
zece ani, fata unui ofițer rus. O cheamă Antonia. E foarte drăguță și
talentată. Trebuie să vie îndată și o s-o cunoști.
Și, într-adevăr, după puțin timp, fetița își făcu
apariția. Subțire, înaltă, părând mai mare decât era, blondă, cu obrazul alb de
porțelan, cu ochii albaștri și cu un surâs foarte grațios.
- Iată și pe Antonia!
- Încântat de cunoștință, domnișoară! făcui eu cu o mică
ironie de băiat mai mare.
Profesoara, încântată, voi să-mi arate toate talentele
Antoniei. Mi-am întrerupt lecția și fata mi-a arătat ce progrese făcuse abia în
câteva ședințe, ce îndemânatice îi erau acum degetele, ce ureche perfectă avea,
ce exact ținea măsura și cu ce freamăt întovărășea fiecare notă. Apoi Antonia
ne-a mai arătat și alte talente. În cântecul profesoarei a dansat grațios,
variat, agitând un voal împrejurul ei. Am aplaudat, am felicitat, apoi mi-am reînceput
lecția. Antonia se rezimase cuminte de piano și asculta cu răbdare......
Apoi ne-am împrietenit. Ne întâlneam totdeauna la lecția de piano, unde
ea venea mai repede decât trebuia, ca să mă asculte cuminte sau ca să mă reție
și să-mi arate progresele. Câteodată vorbeam mai mult, și cuvintele ei
românești aproximative erau o încântare. Păstram tonul glumeț, și ea pe cel
grav. Păream eu cel mic și ea cea mare. Succesul meu era știut de toți. Eram
ironizat. Dar totuși eram încântat, căci mi se părea că prețul meu în ochii lui
Désirée trebuia să crească. Antonia avea, în miniatură, instinctele de viitoare
femeie. Observa, ținea supărări, prelungea căldura împăcărilor, o enerva tonul
meu superior, își aranja, cu noi variații, panglicile.
Odată am găsit-o pe stradă. O trimisese tatăl ei după
cumpărături. Neavând ce face, am voit s-o întovărășesc, dar ea se opuse. M-am
mirat. După multe ezitări, mi-a mărturisit:
- Trebuie să cumpăr niște mere murate!
Am întovărășit-o totuși, dar înconjurând, complici fără multe
explicații, strada principală. Apoi, după ce Antonia și-a făcut târguiala, am
pornit-o înapoi, fără să mă gândesc să fac pe cavalerul și să port eu pachetul
vulgar. La un moment dat, Antonia m-a rugat:
- Ține puțin vasul, până ce mă închei la ghete.
Am primit. După o clipă, apărând deodată, a trecut pe
lângă noi Désirée, cu mutra ei de șoricel, mândră într-o rochie nouă și
legănând pe umeri o umbreluță colorată. Și după ce a trecut, Antonia mi-a spus:
- Anume ți-am dat murăturele, ca să te vadă Désirée cu
ele în mână.
Eram indignat.” (Anton Holban,
Antonia)
---să ne reamintim :
1.
Mijloace de caracterizare directe:
– de către autor;
– de către alte personaje;
– de către personajul însuşi
(autocaracterizare);
2.
Mijloace de caracterizare indirecte:
– din limbaj;
– din fapte;
– din comportament;
– gesturi;
– din relaţia cu alte personaje.
Fragmentul
din povestirea,,Antonia”de Anton Holban este o amintire trăită de autorul
însuși,autorul-narator îmbină plăcerea de a povesti cu aceea de a-și aminti un
capitol din viața de adolescent,când, în timpul unei lecții de pian, profesoara îi
prezintă,,o mititică rusoaică de vreo zece ani...Antonia”.
În prezentarea
personajului sunt folosite mijloace de caracterizare directă şi indirectă.
Caracterizarea directă este făcută direct de
autorul-narator cu ochii băiatului de odinioară,zâmbind o revede întâi prin
ochii profesoarei care o descrie cu delicatețe,,drăguță și delicată”,apoi ,când
apare, autorul- narator,care se autocaracterizează cu ironie,,băiat mai mare”, detaliază aspectul fizic al fetei,descriind-o ca pe un bibelou –păpușă de
porțelan în culori delicate :galben-fericire,voioșie,alb-puritate,inocență,albastru-prospețime.Profesoara
este încântată de talentele fetei care cântă la pian,dansează,,grațios”,apoi îl
invită pe băiat s-o admire.Cei doi se
împrietenesc,se întâlnesc la orele de pian,discută,iar tonul îi deosebește:el,,glumeț”,ironic,privind
relația lor ca o joacă,dar încântat că se aflase de,, relația”cu Antonia care avea
un ton,,grav”,serios,important,parcă dorindu-se,,mai mare”. Este o aparentă
antiteză,pe care el,băiatul, o observă cu uimire pe fata cu,,instincte de
viitoare femeie...în miniatură”,îl uimește cum se comportă și mai ales cum cum
cochetează prin gesturi.Rememorează o întâmplare aparent banală,dar regizată de Antonia cu atenție: îl roagă pe
băiat s-o însoțească la cumpărături,să-i țină vasul,se preface că-și leagă un
șiret,pentru că zărise o,,rivală”-Desiree, care trece elegantă,mândră.Deși este mai mare,deși este,,indignat”,înțelege că
Antonia îl domină.
Caracterizarea indirectă a personajului Antonia,rusoaica
mică, reiese din comportamentul față de băiatul pe care-l cunoaște la ora de
pian şi față de care-și arată, fără sfială, talentele:cântă,dansează,vorbește cu
seriozitate.Naratorul,băiatul ironic,observă cum se comportă,ca o,, femeie”în miniatură: se alinta,se prefăcea,era geloasă,își urmărea cu interes
mișcările stăpânindu-le și controlându-le. Perspectiva naratorului este subiectivă,acesta
ilustrează portretul Antoniei printr-o amintire ce i se derulează ca un film
ușor colorat, astfel autorul-narator oprește timpul și retrăiește zâmbind
o mică aventură nevinovată, recreând câteva clipe din copilărie,ca o confesiune
directă.
În acest fragment,Anton Holban se dovedește
adeptul persoanei întâi în relatare, această realitate are darul de a-l situa în
centrul propriului său interes, literatura devenind un proces de
autocunoaștere.
Numele fetei nu este ales la întâmplare, Antonia este
ambițioasă, curajoasă, nerăbdătoare și autoritară,cu tact,directă.
.
