Mesajul unui fragment dintr-o operă epică:
,, Din ziua aceea, de la seceriş, când plânsese pe
mirişte, fiindcă fraţii își bătuseră joc de el, înţelesese că într-adevăr tatăl
său nu era un tată din aceia pe care un copil, ca să i se îndeplinească
dorinţa, trebuie să-l sâcâie mereu cu acelaşi lucru. Tatăl său era un om care
gândea şi gândirea lui era limpede, n-avea nevoie să se înghesuie în ea. Nu cu
rugăminţi putea să-l facă să-l dea la şcoală, ci cu argumente... Şi din ziua
aceea începuse să le caute. Nu mai suflase o vorbă nimănui şi ori de câte ori
avea prilejul să rămână singur (de obicei seara la culcare sau ziua în grădină
sub dud, sau la câmp pe o brazdă), se retrăgea în sinea lui şi se gândea în
linişte la acel lucru necunoscut, care îi închidea calea: voinţa tatălui său.
Aşezându-se jos cu coatele pe genunchi şi cu fruntea aplecată spre pământ,
încerca să-i pătrundă adănc taina, să afle cum şi în ce fel trebuie să
procedeze, pentru ca de acolo să ţâşnească hotărârea: „Pe Niculae am să-l dau
la şcoală".
Şi între timp se gândea şi el şi în curând făcu altă
descoperire, şi anume că pentru fraţii şi surorile lui şcoala era ceva absolut
străin şi îndepărtat, al cărei rost pe pământ nu-l cunoşteau şi nici nu vroiau
să-l cunoască.Tatăl său preţuia cartea, dar nici el într-atâta, încât să
înţeleagă că pentru cineva ea putea însemna totul.
- Tată, eu trebuie să mă duc la şcoală! spuse el într-o
după-amiază la arie, cu un glas dramatic şi ameninţător, în auzul întregii
familii. - Du-te, mă! răspunse Moromete cu simplitate, şi toţi, până şi
maică-sa, izbucniseră în hohote. Tatăl său avusese un glas din care înţelegea
că era vorba de şcoala asta din sat. - O să vedeţi că am să mă duc, răspunse
Niculae, de astă dată, fără să se mai tulbure, cu acea convingere care nu mai
avea nevoie să fie dovedită. Şi în clipa aceea se produsese desprinderea de
familie, un sentiment tainic, care trebuia ascuns în adâncul sufletului: avea
încă nevoie de ei, nu putea zbura fără ei.
Astfel gândeaNiculae tremurând de bucurie,de speranță și
de teamă,în timp ce liniștea nopții cobora din ce în ce mai jos pe pământ.În salcâmi,țânțarii bâzâiau.Undeva
în tindă cricăia un greier.Fără să bage de seamă,liniștea pământului se
strecura încet în inima lui Niculae și privirea lui deschisă spre lumea
fantastică a cerului plin de stele se închise pe nesimțite.Gândurile lui
răzbunătoare se topiră și ele ca și când n-ar fi fost.”
(Marin
Preda,Moromeții-vol.I,cap.XI—fragment)
În
opinia mea, mesajul fragmentului din romanul,,Moromeții”de Marin Preda exprimă
dorința,insistența unui băiat de a-și continua studiile,gândurile care-i
străbat sufletul,pentru a-și convinge părinții și mai ales tatăl.Tema textului
o constituie dorința de a învăța..
În primul rând, impresionează
felul în care naratorul pătrunde în gândurile personajului,un băiat,Niculae, umilit
de frații mari,care înțelege că tatăl său este un om cu o gândire
profundă,căruia trebuie să i se aducă ,,argumente”,pentru a fi convins să-l dea
la școală.Din acest moment,în singurătate-oriunde se afla-căuta o cale pentru a
influența hotărârea tatălui său.Descoperirea ideii că din familia sa numai
tatăl,,prețuia cartea”îl îndeamnă să fie convins că este diferit de ceilalți,dar
gândește tainic să nu-i ignore,pentru că ,,nu putea zbura fără ei”,poate avea
nevoie de fiecare.Gândurile,,de bucurie,de speranță și de teamă”ale lui Niculae
sunt însoțite de sunetele și calmul
nopții,al cerului înstelat.
În al
doilea rând,personajul din fragment,Niculae se deosebeste de alte
personaje-copii din literatură,el îl admiră pe tatăl său pentru gândirea
limpede,își îngăduie să persevereze în rugămintea lui,știe că tatăl prețuiește
cartea,chiar dacă ceilalți din familie socoteau școala ,,ceva străin”. Niculae
impresionează prin maturitatea gândirii și fermitatea alegerii de a învăța,nu-l sperie râsul,indiferența.Se
detașează,însigurându-se,intrând într-o lume în care natura este singura care-l
înțelege și-i oferă calmul,mângâierea ,liniștea cerului și a pământului,sunete
delicate. Caracterizarea indirectă se desprinde din faptele, gesturile, vorbele
şi gândurile personajului şi din relaţiile cu celelalte personaje:supărarea pe
frații care-l umilesc,râsul mamei,căutarea argumentelor,pentru a-l convinge pe
tatăl său-spirit superior,ușor ironic care trăieşte,ascunzându-se, o dramă. Naratorul
obiectiv consemnează comportamentul, vorbirea, mimica personajului ,dar şi
gândurile, zbuciumul interior,și-l imaginează pe băiat asemenea unui gânditor
senin înconjurat de natura ce-i oferă
liniște. Modurile de expunere prezente în text sunt narațiunea prin care
autorul pătrunde în interiorul personajului său,dialogul dintre fiul și tatăl
aparent calm. Descrierea naturii este doar un decor al nopții:imaginea unui cer
cu stele pe care-l simte protector face parte din lumea lui proprie,fantastică,iar
auditiv, vibrațiile scurte și tremurătoare ale insectelor de noapte sunt ecouri
ale unui suflet ce uită greul.
.
În
concluzie, mesajul fragmentului,o parte a unei cronici de familie, atrage
atenția asupra ideii că prin voință,prin dorința de a învăța orice obstacol poate
fi risipit.
