Afară-i frig
și fulgi mari se rotesc prin aerul
nopții și,fără a-și alege un loc,cad pe pământul pustiit de crivățul
vijelios,el, vântul iernii ce se cred ,,prințul zăpezii”,singur urmat de pajii
albi,în căutarea unei crăiese,ascunsă în vreun palat de gheață pe undeva prin
ținuturile albe.Dar nu-i ascult vuietul și-mi caut căldura lângă focul ce
dansează cu brațe subțiri,de parc-ar vrea să prindă o stea.
Colinde,colinde....e
vremea colindelor ...N-am înţeles niciodată de ce apare cu atâta frecvenţă în
colindele tradiţionale româneşti motivul florilor de măr. De ce în plină iarnă?
De ce tocmai într-o colindă? De ce sunt numite tocmai ele "dalbe"?
Mai dalbe decât florile de cireş? Îmi spun că ele sunt
speranța,sinceritatea,iubirea ...sentimente curate ca drumul luminos al stelei
ce i-a condus pe magi,ce a strălucit deasupra păstorilor,ce a înseninat
privirea Mamei,privindu-și Pruncul. Retrăiesc ca-ntr-un vis timpurile, când
Dumnezeu a hotărât sa izbăvească lumea din păcat,simt adierea aripilor îngerului,care-n
taină i-a șoptit Mariei că Ea este ,,aleasa”.Apoi caut un adăpost de la
marginea Betleemului și privesc fascinat scara de lumina pe care a coborât îngerul
până în locul nașterii- loc al smereniei, al tainei.În noapte,aveam impresia că pământul se străduia sa-L ascundă pe
Ziditorul său, iar cerul prin stea, îl va descoperi înțeleptilor. Sunt
acolo și înțeleg că Pruncul nu s-a născut în casa zidită, ci aproape de
pământul pe care a venit să-l răscumpere. Îl privesc culcat în iesle și încălzit de răsuflarea
caldă a vitelor adăpostite.... prin El noi,toți oamenii, vom fi izbăviți
de suferință și vom fi uniți. .. . Pruncul sfânt îmi reamintește de frumusețea Paradisului,a naturii care-mi dă
puterea de a spera.
Dorm sub bradul
verde și visez...visez... deasupră-mi voci din înalt îmi cântă :
Astăzi
s-a născut Hristos,
Mesia,chip luminos....
și mai visez un moș cu haine roșii,cu barbă albă și cu un sac plin....zâmbesc și mă întreb ce ascunde moșul în sac?????????????
