Sanzienele....

   

Imagini colorate în față mi se-aștern,
Crăiese reci,suave, în pași de dans etern!
Iar eu alung cu mana imaginare stele
ce ziua stau ascunse
iar noaptea-aduc cu ele,
iubiri înmiresmate și dansuri efemere.

Noaptea Sanzienelor plină de magie
învăluie cu farmec cerul ce împrăștie mister.
…Sânziană, sânziană –ești floarea norocului!

Te culeg fetele-n noapte,

Şi-mpletindu-te-n coroană

Pe creştete te aşează,
Chipul li se luminează,
Preschimbându-le-n crăiese!

caracterizarea personajului moș Andrei,,Moșul”de Mihail Sadoveanu

,,Moș Andrei, un frate al bunicului, era singurul rămas dintre cei vechi. Părea că trăiește într-o lume a lui, o lume apusă, pe care și-o evoca singur în tăcerea odăii bătrâne, între mobilele de sute de ani și între portretele întunecoase ale străbunilor.

În jurul lui, printre noi cei tineri, era o necontenită mirare. Hainele lui străvechi, lustruite și trainice, ciubucul lung și filigenele* de cafea, lungile și tăcutele meditații, plimbările singuratice în luncile Siretului, toate, de zeci de ani aceleași, ne puneau încă în uimire.

 Eram și noi acuma, dragă Doamne, cu mustață, intraserăm în lume; cu toate acestea, o sfială ciudată ne cuprindea în fața strămoșului.

Ochii aprigi sub sprâncene cărunte; gura dureros  aplecată în colțuri; mustățile albe, mari; durerea veche care-l împresura ca o negură, – toate, întotdeauna, ne făceau să trecem în vârful picioarelor pe lângă dânsul.

 La petrecerile de familie nu lua parte decât foarte rar și atunci chema, în povestirile lui, viața altui veac. Mai cu seamă în seri de iarnă, când vânturile aduc în parcuri vuiete de valuri și țipete omenești, glasul lui avea o întunecoasă putere de evocare. Legendele străbune […] de multe ori ne zguduiau până în adâncuri.

Și multă vreme n-am pătruns taina care-i acoperea trecutul. Târziu, către sfârșitul vieții lui, într-un amurg de vară, bătrânul a povestit o întâmplare din tinerețe, și atunci am priceput totul.

 Stăteam în jurul lui, în cerdacul casei, în liniștea ce stăpânea curtea boierească. Înaintea noastră se întindea câmpia Siretului până în asfințitul înflăcărat. Prin livada mare din coasta casei, trecea un susur slab ca de izvor depărtat, și, de departe, din imașurile* întinse, veneau murmurele tălăngilor. Bătrânul vorbea cu glas încet, cu ochii duși, și noi stăteam tăcuți, ca într-o biserică.

 — Era odată… începu bătrânul; era odată, măi băieți… o zână… Ce vă spun eu e poveste ca toate poveștile… Era o fată, frumoasă coz*. Ședea departe de locurile acestea, și e mult de-atunci! Dar ce frumoasă era, dragii moșului!... Avea doi ochi mari, negri, ca două flori întunecoase; sprâncene codate, sub care fulgerau ochii […].

 Moșul se opri deodată, își trecu mâna prin păru-i alb ca neaua, își mângâie mustățile tufoase și se lăsă pe speteaza moale a jilțului*, cu ochii duși, cu fața plină de un zâmbet foarte dulce și foarte trist […].

 Moșul începu iar a vorbi, pe când lumina scădea încet-încet. Amurgul se întinse. O lumină trandafirie mai rămăsese deasupra asfințitului; pâcla fumurie umplea șesurile.

Și moșneagul rostea o poveste nespus de tristă. Glasul lui ne pătrundea ca un fior. Seara veni; câteva lumini albe scânteiară sus, pe boltă; gangurile vechi oftară, deșteptate de vântul serii. În jurul bătrânului umblau umbrele trecutului. El le vedea, le urmărea și glasul lui duios povestea durerile de altădată”.                                                                           ( Mihail Sadoveanu, Moșul)

*filigene – cești turcești de cafea neagră, fără toartă

*imaș – pășune

*coz – din cale-afară, foarte

 *jilț – scaun înalt cu spetează și brațe

Moș Andrei este personajul principal din fragmentul,,Moșul”de Mihail Sadoveanu.Titlul este un substantiv ce exprimă respectul dat oamului în vârstă,întemeietorul unui neam, privit cu respect de cei tineri.

Personajul împlinește funcția ceremonială, dându-i acesteia un caracter magic, ireal, înlesnind transferul din eveniment în poveste, din real în fabulos.

În prezentarea personajului sunt folosite mijloace de caracterizare directă şi indirectă.

   Caracterizarea directă este realizată de naratorul implicat afectiv în desfășurarea evenimentelor. Naratorul-personaj îl vede pe moș Andrei ,,un frate al bunicului”său ,ca un model spiritual al unui om venit ,,dintr-o lume apusă”, îl caracterizează direct încă de la începutul fragmentului, când printr-un portret moral îl privește  cu,,mirare”într-un decor cu nuanțe învechite,un om ciudat pentru cei tineri. Aspectul vestimentar completează portretul bătrânului ce continuă să trăiască timpuri de demult apuse.Privindu-i fața,naratorul subiectiv alege nuanțe în alb și negru,adăugând feței epitetele,,aprig,dureros”pentru  firea neprietenoasă  a bătrânului. ,,Moșul”este privit  printr-o trecere a amintirilor  prin anotimpurile petrecute în casa boierească- din iarna ce-i aduce în glas amintiri,,zguduitoare” până într-un ,,amurg de vară”,când tinerii sfioși află ,,taina”din trecutul vieții.Deși se ironizează ,crezându-se ,,intrați în lume”,cei tineri sunt uimiți de mărturisirea bătrânului despre iubirea pentru o,,zână”și îl urmăresc cum se  transformă: fața i se înseninează, dar păstrează ascunsă o tristețe adâncă.Atmosfera descrisă este potrivită cu portretul moșului: serile de iarnă sunt vijelioase,favorabile legendelor ,,străbune”,iar în amurgurile de vară bătrânul își descoperă iubirea,aducând din negura timpurilor imaginea,,zânei”.

  Caracterizarea indirectă a ,,moșului”reiese din aspectul învechit,din  gândurile ascunse în ființa lui pe care  le descoperă tinerilor prin povestiri din timpuri străvechi; prin comportamentul discret:plimbări singuratice,atitudinea de patriarh înconjurat cu respect; relaţia cu tinerii din familie cărora le povestește trecutul zbuciumat.Din amintirile moșului este creionată fata al cărui chip i-a rămas vie în minte. Atitudinea sa demnă,misterioasă este completată de glasul ce declanșează  fiori  în sufletul tinerilor.

  Impresionantă este descrierea naturii care reprezintă un refugiu pentru fiinţa lui moș Andrei..     Natura se constituie într-un adevărat  loc de linişte şi reflecţie pentru omul al cărui  zbucium al sufletului se proiectează în natură şi prin natură,refugiu al echilibrului.Epitetele și imaginile vizuale sporesc muzicalitatea exprimării. .

   Exprimarea este ceremonioasă,calmă,cu un ușor parfum arhaic,iar naraţiunea la persoana întâi se îmbină cu monologul bătrânului şi scurte pasaje descriptive. Toată acțiunea și atmosfera sunt proiectate într-un timp și spațiu de poveste,în care vorbele simple sunt spuse într-o limbă limpede, armonioasă şi pură, capabilă să redea poezia sentimentelor omeneşti, frumuseţile tainice ale naturii, păstrând farmecul atmosferei unor vremuri vechi.

15 iunie---dor de Eminescu....

Îmi este dor de Eminescu,de paşii de aur ce se aud trecând,luând forma cuvintelor ce ne leagă precum iubirea, precum aerul de acest pământ dulce ca limba română. Îi aud paşii venind dinspre lumină cu foşnetul stelelor în părul LUI, când plopii fără soţ îl aşteaptă să treacă, îl aud uneori cu fruntea împodobită de gânduri pe cărări de-argint şi flori de tei presărate rânduri, rânduri.Îl urmez când străbate codri de aramă,odihnindu-se pe iarba de argint,sorbind din izvoarele cu apă vie,zâmbindu-i gingașei mirese,căreia îi dăruiește o floare albă de cireș din noaptea veșnicei uitări. De atâta dor cuvintele lui se fac stele pe cer de ape,cu dorință îl roagă pe îngerul de pază să nu-i mai treacă anii.

Și dacă se va bate miezul nopții,îngerul îi va spune povestea teiului și împreună vor căuta nemurirea într-o floare albastră.

   Dar eu cu dor îl voi întreba pe poet: De ce nu-mi vii,chiar de-or trece anii?????

        Mi-e dor de Eminescu și atât!!!!!!!!!!!!!!

Subiecte de REZERVA EDU Evaluarea Nationala 2018 Limba romana -clasa a 8-a

EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A Anul şcolar 2017 – 2018

Probă scrisă Limba şi literatura română                                                                  Varianta 5 •

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de două ore.

 SUBIECTUL I (40 de puncte) Citeşte următorul text:

 ,,Moș Andrei, un frate al bunicului, era singurul rămas dintre cei vechi. Părea că trăiește într-o lume a lui, o lume apusă, pe care și-o evoca singur în tăcerea odăii bătrâne, între mobilele de sute de ani și între portretele întunecoase ale străbunilor.

În jurul lui, printre noi cei tineri, era o necontenită mirare. Hainele lui străvechi, lustruite și trainice, ciubucul lung și filigenele* de cafea, lungile și tăcutele meditații, plimbările singuratice în luncile Siretului, toate, de zeci de ani aceleași, ne puneau încă în uimire.

 Eram și noi acuma, dragă Doamne, cu mustață, intraserăm în lume; cu toate acestea, o sfială ciudată ne cuprindea în fața strămoșului.

Ochii aprigi sub sprâncene cărunte; gura dureros aplecată în colțuri; mustățile albe, mari; durerea veche care-l împresura ca o negură, – toate, întotdeauna, ne făceau să trecem în vârful picioarelor pe lângă dânsul.

 La petrecerile de familie nu lua parte decât foarte rar și atunci chema, în povestirile lui, viața altui veac. Mai cu seamă în seri de iarnă, când vânturile aduc în parcuri vuiete de valuri și țipete omenești, glasul lui avea o întunecoasă putere de evocare. Legendele străbune […] de multe ori ne zguduiau până în adâncuri.

Și multă vreme n-am pătruns taina care-i acoperea trecutul. Târziu, către sfârșitul vieții lui, într-un amurg de vară, bătrânul a povestit o întâmplare din tinerețe, și atunci am priceput totul.

 Stăteam în jurul lui, în cerdacul casei, în liniștea ce stăpânea curtea boierească. Înaintea noastră se întindea câmpia Siretului până în asfințitul înflăcărat. Prin livada mare din coasta casei, trecea un susur slab ca de izvor depărtat, și, de departe, din imașurile* întinse, veneau murmurele tălăngilor. Bătrânul vorbea cu glas încet, cu ochii duși, și noi stăteam tăcuți, ca într-o biserică.

 — Era odată… începu bătrânul; era odată, măi băieți… o zână… Ce vă spun eu e poveste ca toate poveștile… Era o fată, frumoasă coz*. Ședea departe de locurile acestea, și e mult de-atunci! Dar ce frumoasă era, dragii moșului!... Avea doi ochi mari, negri, ca două flori întunecoase; sprâncene codate, sub care fulgerau ochii […].

 Moșul se opri deodată, își trecu mâna prin păru-i alb ca neaua, își mângâie mustățile tufoase și se lăsă pe speteaza moale a jilțului*, cu ochii duși, cu fața plină de un zâmbet foarte dulce și foarte trist […].

 Moșul începu iar a vorbi, pe când lumina scădea încet-încet. Amurgul se întinse. O lumină trandafirie mai rămăsese deasupra asfințitului; pâcla fumurie umplea șesurile.

Și moșneagul rostea o poveste nespus de tristă. Glasul lui ne pătrundea ca un fior. Seara veni; câteva lumini albe scânteiară sus, pe boltă; gangurile vechi oftară, deșteptate de vântul serii. În jurul bătrânului umblau umbrele trecutului. El le vedea, le urmărea și glasul lui duios povestea durerile de altădată”.                                                                           ( Mihail Sadoveanu, Moșul)

*filigene – cești turcești de cafea neagră, fără toartă

*imaș – pășune

*coz – din cale-afară, foarte

 *jilț – scaun înalt cu spetează și brațe

A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos.

 1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: ciudată, taina. 4 puncte

 2. Menţionează rolul liniei de dialog în secvența: — Era odată… începu bătrânul. 4 puncte

 3. Explică modul de formare a cuvintelor subliniate din secvențele: plimbările singuratice în luncile Siretului și Ce vă spun eu e poveste ca toate poveștile. 4 puncte

 4. Transcrie două cuvinte care conţin diftong din secvenţa: Glasul lui ne pătrundea ca un fior. Seara veni. 4 puncte

 5. Formulează, în câte un enunț, două idei principale/secundare din textul dat. 4 puncte

 6. Precizează, într-un enunţ, un motiv pentru care povestea lui moș Andrei îi impresionează pe tinerii care îl ascultă. 4puncte

SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte) Citeşte următorul text:

    Despre mintea omului se spune că este cel mai mare aparat de spus povești din lume; uneori chiar este asociată cu un post de radio care emite 24 de ore din 24. Dar majoritatea poveștilor sunt reinterpretări pe care noi le facem în baza unor modele mentale dezvoltate în copilărie, motiv pentru care o minte bine antrenată și flexibilă are nevoie în mod constant de informație proaspătă pentru a evolua conform vârstei și a nu rămâne blocată în același vechi tipar […].

    Este bine de știut pentru orice părinte sau adult care interacționează cu copiii că lectura poate influența în bine comportamentul școlar al copilului mai mult decât o fac alți factori semnificativi, cum ar fi mediul social sau economic. Iar atunci când cei mici ajung să citească din plăcere, în mod constant, aceștia nu doar că vor obține performanțe mai bune la teste, dar vor deține și un vocabular mai bine dezvoltat și vor avea un nivel crescut de cunoștințe generale – aspecte care-I vor ajuta să dezvolte o mai bună imagine de sine și să dețină o mai clară înțelegere asupra lumii. […]

    Cei mai mulți dintre noi știu sau intuiesc că lectura este importantă, dar relativ puțini oameni cunosc schimbările care se produc când citim din plăcere. Aceste beneficii sunt resimțite de ființa umană atât în copilărie, cât și la maturitate și pot fi grupate astfel: se dezvoltă creierul și mintea; se dezvoltă o imagine de sine pozitivă; se facilitează dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale. Acei copii care citesc, adesea, au și bune abilități de ascultare și de interpretare.

                                         (Gáspár György, Cât de importantă este lectura pentru copii,                                  www.asociatiacurteaveche.ro)

A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos.

 1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat:

 – un factor care influențează comportamentul școlar al copilului;

 – o abilitate pe care copilul și-o dezvoltă prin lectură.

2.Scrie titlul articolului și sursa din care a fost preluat textul. 4 puncte

 3. Menţionează genul şi cazul substantivelor subliniate în textul dat. 4 puncte

 4. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate, menţionând partea de vorbire prin care se exprimă: Despre mintea omului se spune că este cel mai mare aparat de spus povești din lume; uneori chiar este asociată cu un post de radio care emite 24 de ore din 24. 4 puncte

5. Transcrie două propoziţii subordonate diferite din fraza următoare, precizând felul acestora: Cei mai mulți dintre noi știu sau intuiesc că lectura este importantă, dar relativ puțini oameni cunosc schimbările care se produc când citim din plăcere. 4 puncte

 6. Construieşte o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată predicativă, introdusă prin conjuncția subordonatoare că. 4 puncte

B. Redactează o naraţiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută cu familia. 12 puncte

În compunerea ta, trebuie:

– să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a faptelor;

– să precizezi două elemente ale contextului spaţio-temporal;

 – să ai un conţinut adecvat cerinţei;

– să respecţi precizarea privind numărul de cuvinte.

Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie.

 Vei primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 2 p.; coerenţa textului – 2 p.; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 2 p.; ortografia – 3 p.; punctuaţia – 3 p.; aşezarea corectă a textului în pagină – 1 p.; lizibilitatea – 1p.).

A venit vacanța!!!!!!!!!!!!!!

  Câte doruri de vacanţă îmi cutreieră prin fibre...e iunie și număr zilele,știu că data de 15 este o jumătate de lună și că apoi vine o vreme numai și numai cu soare,norii dispar până în septembrie,ceasul se ascunde pe după cărți,caiete...creioane,pixuri cad pe sub birou,iar geanta de școală devine ușoară,bună numai pentru o minge,o rachetă,un prosop și câteva tricouri.

   Revăd un carnet în care sunt notele mele și cifre până la 10 se așează ca-ntr-un careu de numere încrucișate,nu-mi trebuie,pentru că l-a văzut toată familia,chiar și ciobănescul a dat din coadă și,mulțumit,a mers să-și roadă osul.

   Parcul de lângă casa mea e liniștit în amiaza de vară,florile privesc  spre cerul senn și nu se mai satură de soarele ce privește din adâncul văzduhului,aruncând o punte aeriană de pulbere aurită,
iar din azuru-i adânc picături albastre se strecoară  prin reţeaua deasă şi mişcătoare a frunzelor de plop.

  Adierile răcoroase şi uşoare îmi ating faţa şi trec pe fruntea mea ca fâlfâitul rece al unor aripi fantastice ale unui stol de lebede cu zbor alb, iute şi tăcut. Un sticlete colorat salută și el cu glas plin de note muzicale porţile înflăcărate ale cerului. Vântul cald mângâie florile şi fuge spre alte locuri, iar florile păcălite de adieri își pleacă în urmă-i capul şi parcă plâng cu lacrimi de rouă.

     E vară...vară... și eu plec în vacanţă!!!!voi uita sunetul  soneriei,râsetele dinaintea orelor de clasă,ochii ațintiți pe răsfoitul catalogului,emoția notelor de la teze,simulări,medii,teme multe,întrebări,telefoane date seara,dimineața,mesaje,disperare,încântare....media generală,examene...libertate,joacă,antrenamente,marea cu valuri răcoritoare,părinți,bunici,prieteni !!!!!...și după vară vine toamnaaaaaaaaaaaa.....

argumentare gen epic--,,Inocenții”de Ioana Pârvulescu(fragment)

Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratorului.

   Titlul fragmentului este un substantiv,referindu-se la copilul care crede orice din cauza ignoranţei sau a lipsei de experienţă. Scrierea este inspirată din propria copilărie, iar evocarea(amintirea) este dominată de nostalgia anilor fericiți ai copilăriei.

    În primul rând, există o acţiune. Fragmentul povestește o întâmplare din vârsta copilăriei, o evocare a unei excursii la care iau parte părinți și copii dornici de aventură. Traseul este consemnat cu grija unui turist: Bușteni,Căminul Alpin,Pichetul Roșu-sunt numai câteva nume ale locurilor străbătute.Ziua este prielnică unei drumeții,iar autoarea descrie cerul senin,stâncile,ascultă ciripitul unui sticlete.Popasul  pe un mușchi devine locul,unde sunt gustate rămășițele din rucsac.Un zgomot le atrage atenția,se tem de apariția unui urs,fiecare se gândește cum să scape,dar apare un tânăr zâmbitor.

   În al doilea rând, textul este epic, deoarece are personaje:  vocea naratoarei este vocea unei fetițe, în care sunt transpuse cuvintele omului mare, dar care își amintește cu amănunte excursia în Bucegi.Retrăiește fiecare moment al excursiei,numește locurile parcurse,îi urmărește pe părinții ce uită de griji,pe Dina,îndrăgostită,pe Doru,liniștit”.Fragmentul începe printr-o  adresare directă către un interlocutor,ascultător apropiat. Trăsăturile morale reies, indirect, din faptele, gesturile şi atitudinea fetei-personaj-narator,care retrăiește starea de fericire a vârstei fără griji într-o petrecerea cât mai plăcută a timpului.

  În sfârşit, ca în orice text epic, sunt folosite modurile de expunere: naraţiunea ,povestirea unei excursii pe munte. Fraza de debut, ,În ajun,joi,cum îți spuneam,am mai făcut o ultimă excursie”....este un pretext pentru scriitoare, pentru a-și justifica creația epică. Perspectiva narativă este subiectivă,verbele sunt la persoana întâi:,,am făcut,am continuat,eram”... ;iar pronumele,,noi,ne”este un plural al implicării autoarei,ce devine personaj al narațiunii.Stilul marcat de familiarisme arată apropierea afectivă, asemănătoare unei scrisori către un prieten. Descrierea, prin intermediul imaginilor artistice, predominante fiind cele vizuale cu epitete: ,,albastrul cerului...vizibilitate bună...stâncile alburii...brazii de un verde întunecat”; auditive:,,ciripit scurt și jos...zgomot de vreascuri”.Detaliată este descrierea tânărului necunoscut,apărut din,,plină pădure”,este momentul în care toți sunt încântați de apariția unui om ce,,nu părea rău”.

Exprimarea este vie, autentică, fraza bogată, iar întâmplările sunt pline de viață.

  În concluzie, fragmentul este un text epic, în care autorea comunică prin intermediul unei amintiri un mesaj nostalgic despre o excursie petrecută pe munte înaintea începerii școlii,când părinți și copii sunt liniștiți și încântați.

compunere--O întâmplare în cursul unei vizite într-o cetate(Sarmisegetuza)

Am vizionat filmul,,Dacii”,deosebit de impresionant și în vacanța de vară am dorit să vizitez acele locuri în care au trăit dacii.Ajuns acolo,am  avut  parte de o mică lecţie de istorie în faţa porţii de vest a cetații Sarmizegetusa Regia.Apoi, pe parcursul vizitei am văzut pe viu ce înseamnă expresia„dacii îşi zideau munţii”,pentru că tot ansamblul de fortificaţii şi temple de la Sarmizegetusa Regia se află pe terase întărite cu ziduri de sprijin. Am pășit cu emoție  și ca din pământ au apărut niște bărbați bărboși îmbrăcați în costume albe la fel ca aceia de pa columna de la Roma sau de la Adamclisi.Pășeau mândri și hotărâți,cu ochii aspri,iar eu îi urmam fascinat.Deodată Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac a prins viață.L-am zărit pe Decebal,regele viteaz în mijlocul sfatului bătrânilor.Oare plănuiau desfășurarea unui război?L-am văzut apoi gânditor,își amintea de o diversiune,când profitînd de venirea iernii, dacii au trecut Dunărea pe gheaţă, care s-a rupt sub greutatea cailor şi a oamenilor. Mulţi dintre ei au izbutit totuşi să treacă, atacînd castrele romane de pe malul drept al fluviului. Pe o piatră s-a așezat o vrabie și așa am putu citi ce scria lângă piciorușele ei:că numele capitalei este compus din două elemente de bază: zermi (stâncă, înălțime) și zeget (palisadă, cetate), cu înțelesul de „Cetatea de pe stâncă”.Era ca-ntr-un film,iar eu eram între dacii ce și-au dat o moarte măreață,dar nu s-au dat învinși

  Un glas ce m-a strigat,m-a trezit la realitate...eram iar între ruinele cetății,lângă Calendarul Circular, micul sanctuar rotund, sanctuarele dreptunghiulare și altarul de andezit, locul unde se aduceau jertfe zeilor. De-a lungul timpului a circulat zvonul că acest loc ar fi magic, emanând energii subtile.Am înțeles că dacii cunoșteau tainele astronomiei și aveau un mod foarte precis de a calcula timpul.  Soarele de andezit este un calendar surprinzător de exact.Am văzut un vas funerar cu inscripția ,,Decebalus per Scorilo”: Decebal, fiul lui Scorilo.

   Am speranța că odată ce săpăturile vor continua, ele vor dezvălui o civilizaţie fabuloasă, comparabilă cu cea grecească şi cea romană.

  A fost o magie trecerea mea de la realitate la vis?n-am vrut să-mi răspund,pentru că mi-am amintit povestea când în luptele lor, dacii se foloseau de puterea de a se transforma în lupi, astfel încât dușmanii se trezeau în fața unei duble armate:dacii și haite de lupi conduse de un lup alb, însuși Zamolxe-zeul.

compunere-- La malul mării

O dimineaţă de vară.Cu pași nehotărâți am pornit de-acasă spre mare...și iat-o!... întinzându-și nesfârşita-i albăstrime! Soarele se ridica scânteietor din geana depărtată a mării,urca încet în seninătatea adânc-albastră a cerului după somnul lung al nopţii. Razele aștern dâre verzui, galbene și roșii pe întinsul neteziș al apei,iar albastra boltă a cerului se lasă ca un înveliș uriaș peste pustietatea lucie a mării. În jurul meu valurile foșnesc, vin mereu de departe neliniștite și se sparg stăruitor de țărm, ca și cum ar vrea să-l smulgă din loc.Mă plimb fără țintă pe mal și mă înfioară atingerea rece a apei.Simt  razele tot mai fierbinți coborâte din limpedele albastru al cerului, pe ape dansează stăluciri de diamante. Privirile mi  se adâncesc în zare, se pierd uitate pe deșertul nemărginit și strălucitor al mării. Valurile parcă mă ard. Niciodată n-am văzut atâta lumină, atâta spațiu sub farmecul acestei uimitoare priveliști. Timpul pare a se fi oprit din zbor, gândurile îmi ațipesc de legănarea și tânguirea neîntreruptă a valurilor.Sunt eu,nisipul auriu,fin și marea!

            Deodată simt o mișcare ușoară lângă picior,nu mă mișc și încet cobor privirea și zăresc o pană cenușie,apoi aripa unui pui de pescăruș.S-a rătăcit ca și mine pe malul mării.Este rănit și ochii parcă strigă un ajutor.Niciodată n-am ținut un pescăruș în mână.Îl ridic cu delicatețe și, dezorientat, privesc în jur...departe văd un cort roșu.Alerg și  îi rog pe sanitari să-l salveze.Un tânăr înalt îi bandajează aripa și-mi spune să-l duc la un loc ferit,pentru a fi în siguranță.Dar deodată sunt înconjurat de un stol de pescăruși gălăgioși.Veniseră să-și ia puiul.

M-am depărtat spre malul mării la fel de gânditor,admirând nesfârșitul albastru, deasupra mea zbura ușor un pescăruș mare,alb.

Poate fusese trimis să-mi mulțumească pentru gestul meu......

1 iunie este ziua mea,a ta,a ei,a lui,a tuturor.....

       Și  azi…

Copil fiind,mi-am căutat

Cu palmele mici și fragile,

Trăirile ce urmau să vină,

Și copil fiind,mi-am spus

Cu gândul meu curat...sau poate cu ignoranța

     și inocența privirilor mele,

lăsată să cadă pe cine știe ce oglindă:

Ce mic,ce mic sunt!

                      dar…voi rămâne oare așa?

                                               Nuuuuuu……..

      Îmi place

SĂ dansez În lumea Întinerită,fără a uita albul pufos al zăpezilor …

să devin un nor statornic cerului, călătorind prin lumea ireală cu gândul apropierii de Lumea Basmelor în care                                                 există numai Primăvara…

să nu-mi uit anii copilăriei,când mă alintam în brațele mamei;

să nu uit poeziile cu vestitori ai primăverii,cu concertele între ramurile ușor înverzite;

să hohotesc în sărbătorile lunii martie,mulțumind Femeii…

      Nu-mi place să plece primăvara,pentru că odată cu zilele ce vor trece mă voi apropia de Toamnă…

      Dar acum îmi place :copilăria mea....viața,

                             liniștea,

                                       iubirea,

                                             seninul, visul….