O dimineaţă de vară.Cu pași nehotărâți am pornit de-acasă
spre mare...și iat-o!... întinzându-și nesfârşita-i albăstrime! Soarele se ridica scânteietor
din geana depărtată a mării,urca încet în seninătatea adânc-albastră a cerului
după somnul lung al nopţii. Razele aștern dâre verzui, galbene și roșii pe
întinsul neteziș al apei,iar albastra boltă a cerului se lasă ca un înveliș
uriaș peste pustietatea lucie a mării. În jurul meu valurile foșnesc, vin
mereu de departe neliniștite și se sparg stăruitor de țărm, ca și cum ar vrea
să-l smulgă din loc.Mă plimb fără țintă pe mal și mă înfioară atingerea rece a
apei.Simt razele tot mai fierbinți coborâte
din limpedele albastru al cerului, pe ape dansează stăluciri de diamante. Privirile mi se adâncesc în zare, se pierd uitate pe
deșertul nemărginit și strălucitor al mării. Valurile parcă mă ard. Niciodată
n-am văzut atâta lumină, atâta spațiu sub farmecul acestei uimitoare
priveliști. Timpul pare a se fi oprit din zbor, gândurile îmi ațipesc de
legănarea și tânguirea neîntreruptă a valurilor.Sunt eu,nisipul auriu,fin și
marea!
Deodată
simt o mișcare ușoară lângă picior,nu mă mișc și încet cobor privirea și zăresc
o pană cenușie,apoi aripa unui pui de pescăruș.S-a rătăcit ca și mine pe malul
mării.Este rănit și ochii parcă strigă un ajutor.Niciodată n-am ținut un pescăruș
în mână.Îl ridic cu delicatețe și, dezorientat, privesc în jur...departe văd un
cort roșu.Alerg și îi rog pe sanitari
să-l salveze.Un tânăr înalt îi bandajează aripa și-mi spune să-l duc la un loc
ferit,pentru a fi în siguranță.Dar deodată sunt înconjurat de un stol de
pescăruși gălăgioși.Veniseră să-și ia puiul.
M-am depărtat spre malul mării la fel de
gânditor,admirând nesfârșitul albastru, deasupra mea zbura ușor un pescăruș
mare,alb.
Poate fusese trimis să-mi mulțumească pentru gestul
meu......
