luni, 11 iunie 2018

compunere--O întâmplare în cursul unei vizite într-o cetate(Sarmisegetuza)


Am vizionat filmul,,Dacii”,deosebit de impresionant și în vacanța de vară am dorit să vizitez acele locuri în care au trăit dacii.Ajuns acolo,am  avut  parte de o mică lecţie de istorie în faţa porţii de vest a cetații Sarmizegetusa Regia.Apoi, pe parcursul vizitei am văzut pe viu ce înseamnă expresia„dacii îşi zideau munţii”,pentru că tot ansamblul de fortificaţii şi temple de la Sarmizegetusa Regia se află pe terase întărite cu ziduri de sprijin. Am pășit cu emoție  și ca din pământ au apărut niște bărbați bărboși îmbrăcați în costume albe la fel ca aceia de pa columna de la Roma sau de la Adamclisi.Pășeau mândri și hotărâți,cu ochii aspri,iar eu îi urmam fascinat.Deodată Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac a prins viață.L-am zărit pe Decebal,regele viteaz în mijlocul sfatului bătrânilor.Oare plănuiau desfășurarea unui război?L-am văzut apoi gânditor,își amintea de o diversiune,când profitînd de venirea iernii, dacii au trecut Dunărea pe gheaţă, care s-a rupt sub greutatea cailor şi a oamenilor. Mulţi dintre ei au izbutit totuşi să treacă, atacînd castrele romane de pe malul drept al fluviului. Pe o piatră s-a așezat o vrabie și așa am putu citi ce scria lângă piciorușele ei:că numele capitalei este compus din două elemente de bază: zermi (stâncă, înălțime) și zeget (palisadă, cetate), cu înțelesul de „Cetatea de pe stâncă”.Era ca-ntr-un film,iar eu eram între dacii ce și-au dat o moarte măreață,dar nu s-au dat învinși
  Un glas ce m-a strigat,m-a trezit la realitate...eram iar între ruinele cetății,lângă Calendarul Circular, micul sanctuar rotund, sanctuarele dreptunghiulare și altarul de andezit, locul unde se aduceau jertfe zeilor. De-a lungul timpului a circulat zvonul că acest loc ar fi magic, emanând energii subtile.Am înțeles că dacii cunoșteau tainele astronomiei și aveau un mod foarte precis de a calcula timpul.  Soarele de andezit este un calendar surprinzător de exact.Am văzut un vas funerar cu inscripția ,,Decebalus per Scorilo”: Decebal, fiul lui Scorilo.
   Am speranța că odată ce săpăturile vor continua, ele vor dezvălui o civilizaţie fabuloasă, comparabilă cu cea grecească şi cea romană.
  A fost o magie trecerea mea de la realitate la vis?n-am vrut să-mi răspund,pentru că mi-am amintit povestea când în luptele lor, dacii se foloseau de puterea de a se transforma în lupi, astfel încât dușmanii se trezeau în fața unei duble armate:dacii și haite de lupi conduse de un lup alb, însuși Zamolxe-zeul.