Prin grădini sunt urmărit de stoluri jucăuşe de păsări care ciripesc cu glasuri vesele. Merg pe marginea grădinii şi păsările mă urmează, zburând pe deasupra mea, alergându-se printre primii mesteceni înfrunziţi. Soarele încălzeşte uşor şi simt cum în lumina lui, arborii încep să freamăte, să se dezmorţească...închid ochii şi soarele mă luminează într-un fel straniu. Adie un vânticel subţire şi încă rece, care mă învăluie cu mirosul umed al frunzelor uscate. Păsările sunt încă lângă mine, cântă şi zboară cu o bucurie de neoprit.E primăvară!- pământul abia ce-a înverzit, iar salcâmii şi merii se întrec în flori delicate, ce ies în evidenţă pe albastrul cerului, limpede. Natura musteşte de viaţă. Gâze minuscule şi guşteri subţiri forfotesc printre firele verzi de iarbă şi florile aurii ale păpădiilor, fluturii zboară haotic în lumina caldă a dimineţii.Iar eu merg, cu ochii închişi, dus de aburul acela de parfum dulce-amărui, delicat şi profund, ascultând zecile de gâze mici, ce lăsau în urmă, ca nişte firişoare invizibile, zumzetul lor, pentru a deveni în jurul lui o vibraţie veselă şi neîntreruptă. Dar înainte să-i simt adierile, l-am văzut.... era acolo, un pic înclinat, cu o coroană rotundă, roșiatică de flori: primul corcoduş înflorit din an. Era ca un soare arămiu, strălucitor. M-am apropiat şi m-am alăturat şi eu albinelor, gâzelor şi musculiţelor ce se învârteau înnebunite de fericire în jurul globului de flori. Câteva vrăbii venite cu mine, neştiind ce altceva să facă de bucurie, săreau de pe o crenguţă pe alta, cântând şi ciripind. Fără îndoială era momentul de glorie al corcoduşului. Când florile i se vor scutura, când alţi pomi vor înflori, va deveni din nou banalul corcoduş, pe lângă care toată lumea trece fără să întoarcă măcar privirea. Dar acum? Acum este vedeta primăverii. Şi, cu bunăvoinţa celui mai puternic, corcoduşul lasă gâzele ameţite de parfumul şi strălucirea lui să se odihnească, din când în când, pe câte-o floare din crengile lui, înainte de a-şi relua zborul rotund şi euforic. Lasă trecătorii să îşi odihnească privirea pe el, să se încarce din frumuseţea lui pură. Nu, nu era doar bunăvoinţă din partea lui... era iubire necondiţionată, revărsată prin fiecare floare deschisă, prin fiecare petală ca o lumină ce se lasă atinsă.
În mod ciudat, toţi cei aflaţi în jurul lui, oameni, păsări sau gâze, îi răspund cu acelaşi fel de iubire!
