În drum spre
marea cea mare,părinții mei au oprit mașina pe marginea unui drum de pe
întinderea Bărăganului,pentru că era liniște și pustiu...unde suntem?și
răspunsul a venit de la un om ce mergea alături de o căpriță: aici e
Argedava,cetatea unde s-a născut Burebista,locul de unde i-a condus pe geţi,
pe daci şi pe traci, cel mai numeros popor al Europei, în antichitate-totul se
află aici, dedesubt, palatul lui Burebista, sanctuarul, marile ateliere de
olărit, locuinţele impunătoare ale vitejilor tarabostes... și... a plecat
mai departe. În doar zece minute de plimbare am adunat ceramici încrustate cu
meandre fine, albe şi rotunjite, toarte de ulcioare, o jumătate de vas cu
picior, ba chiar şi o frumoasă mărgea.Cum au lucrat pe atunci,demult obiectele
din lut,mă întrebam,iar bunicul mi-a spus că mă va duce în locurile unde se
practică olăritul.La școală nu vi s-a explicat despre această veche meserie?m-a
întrebat el...nu!...avem cercuri de teatru,de muzică,de dans,pictură și altele
de care nu știu eu...
Și uite-așa am
ajuns la Horezu,considerat cel mai important centru de ceramică,iar un meșter
cu mâinile bătătorite mi-a privit mâinile și mi-a făcut semn să-l urmez.Am
ajuns undeva pe,,coasta dealului”și cu o lopată am scos argila,pe care o
voi folosi după câteva săptămâni.Noi am mărunțit alt lut și l-am tăiat în
bucăți,l-am udat și eu,chiar eu l-am dus în atelier.A!dar ce-a urmat a fost
teribil:l-am frământat cu picioarele,până a devenit moale...obosisem,eu,băiat
de oraș...Meșterul l-a mai frământat,a obținut o pastă,pe care pus-o pe roata de modelat.Eu
învârteam roata de jos ca-ntr-o horă,iar pe cea de sus argila se-nălța ca un
turnuleț.Eram supraveghat cu zâmbete de meșter și de bunicul,puțin
emoționat,iar eu eram uimit de diversele forme geometrice,sfere,conuri,cilindri
pe care le modelam eu,neștiutorul,cu mâinile inundate de lutul alunecos.Am
modelat o formă ce semăna cu o cană-farfurie și mândru am pus-o la
uscat.Trebuia să revin după trei zile-cifră magică,numărul cerului-și în aceste
zile am mers prin Horezu,micul orășel,și
am văzut ceramica de Horezu.Simbolul
dominant în pictura vaselor de ceramică este cocoșul, alături de figuri
precum steaua, șarpele, copacul, peștele, soarele, spicul
de grâu, pomul vieții și coada de păun, majoritatea simboluri
creștine. (Denumirea actuală a localității Horezu provine de la numele de
,,ciuhurez”, pasăre asemănătoare bufniței care populează pădurile din jur.) M-am
oprit și-am urmărit mâinile olarilor și fascinat observam că mâinile lor nu
simțeau nici oboseală şi-n fiecare podoabă de lut puneau câte un pic din inimă şi
toate păreau ca prind viață că-ntr-un dans.
Trecuseră
zilele și mi-am reluat munca:am înmuiat ,,opera”într-un lichid roșu și apoi cu grijă am pus-o în cuptor.Interesant a fost felul cum
am pictat cu un corn de vită cu o pană în vârf,prin care se scurgea culoarea-am
desenat o crenguță de brad,flori în nuanțe de alb,verde,albastru,cafeniu.
Seara am plecat
fericit,pentru că meșterul mi-a strâns mâna,mi-a dăruit o cană lucrată de el și
mi-a spus:,,Meștere, să mai vii...te aștept cu drag!”,iar eu duceam ca pe un
trofeu munca mea de olar;pe drum vântul îmi așternea crengi de brad
înaintea-mi--simboluri ale forței pe care o primisem din puterea lutului.
