compunere--A venit iarna!!!!!!!!!!!

Pe o fereastră mică se strecoară înăuntrul camerei lumina apusului. Ninge foşnitor, năvalnic, ameţitor, ce­rul se lasă clopot greu peste pământ, nori albi ameninţători de­vin fantome trimise de duhurile rele... Ninge tăcut, cu fulgi rotunzi printre pomii dezgoliți ce par bă­trânei aplecați de ani...departe  desluşesc o siluetă,o umbră ce caută un adăpost...sigur este un câine rătăcit în iarnă.. Ninge și-n suflet... și simt mirosul ultimului trandafir de sub geamul meu,singurul rămas printre ierburile veștejite.Ce miros au ier­burile acoperite de primii fulgi! Ce foşnet au frunzele ruginii rătăcite din pomii golași, aduse de câte un vânt rece venit de la pă­dure, risipindu-le peste tot.Chiar dacă ninge, parfumul zilelor este altul decât înainte, diferit de la o zi la alta, dulce sau înțepător de rece. Am senzaţia, uneori, că aici, acasă culorile începutului de iarnă încep să aş­tear­nă melancolii prin lumea înconjurătoare. Pâlcuri de cețuri albe printre crengile ridicate semeț către nori, pământul brumat de frig în nopți sticloase, stele picurând peste lume, tăcere încremenită care se scurge de pe trunchiuri albe...iarnă!

  Desenez cu degetul un ochi cât o nucă prin hăţişul fi­rişoarelor de ghea­ţă ce-au înflorit pe sticla abu­­rită și iar privesc afară. Ninge! Ninge cu fulgi pufoşi! Iar noaptea ce dă să în­ceapă e deja îne­cată în alb! Ochii îmi sunt încântați de lumina strălu­ci­toa­re a zăpezii şi mă cla­tin uşor în cul­cu­şul meu cald, gata să aţipesc.Lumina unei stele se strecoară prin geam și mângâie clopoțeii veiozei,iar eu adorm însunetul lor.  Linişte, de parcă orice sunet în­gheaţă în aer şi cade, fără urmă, în zăpadă. În mijlocul cerului scân­teiază luna, şi omătul îi înmul­ţeşte lumina argintie. Văzdu­hul luceşte ca sticla şi stelele se fac tot mai mari. Noapte magică de iarnă! Departe,departe... umbrele nopții strălu­cesc, îmbrăcate în aceas­tă zăpadă de lu­mină, cu sclipiri de o frumuseţe stra­nie.

  Dimineața am văzut cum un brad s-a mutat din pădure la mine în grădină,mi-a adus în ramuri stelele cu lumină pură,iar un înger rătăcitor s- a așezat în vârf,ca să fie mai aproare de cerul său.Alerg și-i cuprind crengile țepoase și parfumate,chiar dacă fri­gul şi fulgii ce cad cu ne­miluita mă ciu­pesc de obraji,prind câţiva din zbor şi zâmbesc în timp ce se to­pesc şi se fac una cu mi­ne.Îngerul este cel care-mi vestește bucuria naş­te­rii Pruncului sfânt şi tot el va împodobi bradul,lăsându-mi sub el darurile în­delung aştep­tate. Moş Crăciun există!!!!!!!!

 Crăciunul păstrează vie amintirea copilăriei,a acelei perioade în care privesc totul cu inocență...este sărbătoare în care aștept cu speranță un început...aducând-mi o veste minunată.....