Prin artã, omul
se așeazã si se autodefinește ca ființã gânditoare și sensibilã în raport cu
Universul.
Tabloul,,Autoportretul cu frunză”(Ion Țuculescu) este una
din cele mai tulburătoare lucrări cu această tema din arta românească.
Artistul însuși se pictează în aceasta pânză ca o esență a
elementelor decorative populare.Impresionat
de frumusețea și coloritul covorului(scoarța) oltenesc,a împrumutat motivul
vegetal ce include frunze și flori. Coloritul covorului este nuanțat și
rafinat.,culorile privesc insistent,vorbesc despre magia naturii. Culoarea fundalului
este roșul ce captează repede atenţia,simbolizează căldura, focul, pasiunea,
entuziasmul de care se-nconjoară pictorul.
Este încadrat de flori
roșii,albastre,galben-portocaliu,iar frunze răsărite din covor, ușor conturate sunt
împrăștiate,risipite,poate pentru a-și ascunde adevărata natură în spatele unei
înfățișări nereale. Părul este înlocuit
cu frunze care simbolizează puteri
spirituale şi poate fi corelat cu coroana
antică ca un semn de onoare.O frunză îi înlocuiește un ochi. Des
întâlnită în creaţia lui Ion Ţuculescu este „privirea-frunză" trezeşte un dureros sentiment de însingurare,
de trăire unică,ca o întrebare: de ce?, cum?, aşa să fie?, cine sunt?, pentru
ce?, până unde?, încotro? Aceste „semne" ale privirii sunt adevărate
semne, care permit citirea în gândurile artistului
şi care farmecă prin aspectul culorii galben-portocaliu- nuanțe ale
perfecțiunii spirituale.Privirea devine astfel, în pictura lui Ion Ţuculescu, o
cugetare asupra propriului destin, o expresie a energiilor interioare, o
oglindă a conştiinţei, a izvoarelor de la care s-a inspirat el- folclorul
și exprimarea în arta noastre populară.
Starea de gândire, de încordare a atenției, sugerează
faptul că lumina din afară intră doar printr-un singur ochi,.așa, cu un ochi
închis chipul artistului exprimă imaginea
frământărilor din interiorul ființei sale. Coborâtă dintre crengile vibrânde
ale „pomului vieţii” o frunză devine lacrimă,iar alta este așezată pe bărbie,
dându-i încredere, farmec-ambele au efectul neliniștii.Fața exprimă seriozitate,
un spirit limpede,se poate vedea o
expresie senină ce reflectă claritatea minții de care este mare nevoie, pentru
a lua decizii bune. Sprâncenele arcuite sunt ale unei persoane sensibile, sensuri
neliniștitoare se desprind din privirile ochilor negri,nasul drept reflectă
gândirea profundă,gura frumos desenată descoperă un bărbat interesant.Și-a
împodobit haina-croială tip tunică- cu motivele covorului vechi oltenesc pe
fond negru(nuanță prețuită de pictor,pentru a potența culorile calde) cu florile
stilizate:narcise,albăstrele,maci, exprimă apartenența la o comunitate, la o regiune,
arată o sare sufletească. Aceste simboluri ale reînvierii și înțelepciunii îl învăluie
protector, ținând răul departe.
Bordat de
minuscule frunze galbene ca niște raze,chipul pictorului pare icoana unui om în
care sălășluiește Dumnezeu, iar datorită efortului de curățire și de
statornicire devine sfânt.
Privind
tabloul pictorului,pot spune așa:
Dacă cineva m-ar întreba ce te poate
face fericit cu adevărat? - aş răspunde
fără nicio ezitare: o
privire.... o singură privire care să cuprindă un întreg Univers de
gânduri şi sentimente.... nimic altceva.... tăcere... și prin aerul dens
al tăcerii să răzbată către mine acea privire care să-mi pătrundă în
adâncul sufletului şi să-l inunde cu fericire!!!!!!!!
„Mă dumiresc acum, privind ce am făcut, că am vrut să
pictez scoarțe românești, dar a ieșit o lume ciudată de existențe umane simplificate
– păsări și fluturi, tot așa de stranii. Sensuri neliniștitoare se desprind din
privirile ochilor negri, scufundați într-un ocean oranj, ori din capetele
suprapuse. Rațiunea a dirijat o pictură senină – senină ca scoarțele românești.
Pictorul secret din mine a visat la altceva – la misterul cosmic”. (Ion
Țuculescu)
