Mergând cu bunicul prin pădurea de fag, am auzit trosnind
o creangă mare, am știut imediat că e un urs. L-am văzut l mare si negru,
de cum ne-a simțit ,a fugit în tufișuri,alerga rupând crengile sub picioare,
în valea de lângă noi. M-a fermecat sunetul acela, de urs care aleargă – parcă
trecea o turmă de cai cu viteză prin pădure.Curioși ,am mers pe urmele lui și am ajuns într-un loc unic,minunat,frumos:Peștera
Urșilor.Un om ce stătea rezemat de un brad imens,înalt(așa ceva văzusem în
filme)mi-a spus că numele i se trage de la numeroasele fosile ale urșilor de
cavernă descoperiți aici, urși care se adăposteau în peșteri în urmă cu 15.000
ani. Se pare că se retrăgeau să moară în același loc în care muriseră și
predecesorii lor, și de aceea numărul mare de schelete descoperite în aceasta
peșteră.
Am intrat împreună cu el,deși simțeam în mine
fiori.Și iată-ne în prima din cele trei galerii : Galeria Urșilor (sau a
Oaselor) denumită astfel după scheletele urșilor găsite aici,cu scheletele
urșilor găsite aici,cranii și multe vetre sau culcușuri ale urșilor. Pe pereți
se mai văd zgârieturi adânci făcute de ghearele lor, urșii de atunci având până
la 3 m lungime.În Galeria Urșilor am văzut stalagmite în formă de pagode,
animale fabuloase desenate și stânci ca niște statuete, de aici și numele
sugestiv cu care au fost botezate.Am descoperit o urmă de profil al unui urs.Mi-am
trecut mâna pe peretele șlefuit de vreme și-am simțit ușoare
denivelări,probabil că în agonia lui gigantul,s-a sprijinit de perete,căutând
un ultim reazăm,o speranță că se mai poate îndrepta,nu se va prăbuși.Ciudat
ceva îmi atrăgea mâna parcă în adâncul peretelui,auzeam un muget straniu,un
sunet de durere,peretele aproape se mișca.Nu-mi puteam dezlipi mâna și-atunci
am înțeles că-n ultimele lor clipe de viață,urșii mureau alături de pereții
peșterii,care le era ultima apropiere.
A fost o părere,un adevăr,dar am trăit o
clipă unică de întoarcere la un moment de durere,de despărțire a unor
ființe de viață. Începe ușor, abia simțit, să se însereze.La ieșirea din
peșteră,omul acela cu privirea blândă îmi șoptește că urșii sunt mult mai prietenoși decât
oamenii. Totul e să le respecți tihna și echilibrul, să nu dai buzna în viața
lor...au ei un fel de privire care parcă te înseamnă,care te poate urmări ca o
vrajă...
Neobișnuit de straniu și dureros.....
