sâmbătă, 15 mai 2021

două personaje-fetițe : ,,Dorothy”(Vrăjitorul din Oz) și ,,Lizuca”(Dumbrava minunată)

 

Vrăjitorul din OZ

                                                   de  Lyman Frank Baum

                                                                                                (rezumat) 

Toto, cățelul lui Dorothy,vrea să se joace cu fetița,dar aceasta se simte îngrijorată.La fel și unchiul Henry, vede cerul întunecat,aude vântul șuierând și înțelege că se apropie o tornadă.Mătușa Em coboară în pivniță,o strigă și pe Dorothy,dar aceasta se adăpostește sub pat împreună cu cățelul.Nu mai au timp,pentru că vântul puternic ridică totul în aer: casa,staulul care se rotesc toată noaptea.De frică,fetița adoarme,dar când se trezește vede un peisaj minunat cu flori,un pârâu,păsărele,oameni fericiți cu pălării albastre cu clopoței,iar în fruntea lor o mică femeie în rochie albă,este ,,vrăjitoarea cea bună de la miazănoapte”,trei pitici sunt prietenii ei.O crede pe Dorothy vrăjitoare atotputernică,care a omorât-o pe,,vrăjitoarea cea rea de la răsărit”,dar căsuța fetiței a făcut acestea.Fetița primește în  dar condurii argintii cu puteri magice ai vrăjitoarei care a dispărut.I se spune că poate ajunge acasă, numai dacă va porni într-o călătorie periculoasă până la Cetatea de Smarald,unde va cere o audiență la Vrăjitorul din Oz.În drumul ei, întâlnește într-un lan de porumb o,,Sperietoare” care dorește să primească un,,creier”;într-o pădure întâlnește un,,Om de tinichea„căruia Dorothy îi unge încheieturile cu ulei și acesta îi spune că-și dorește o inimă.Întâlnește apoi un,,Leu”care recunoaște că este,, laș”și-i urmează,dorind să i se dea,,curaj”.În drumul lor ajung la o prăpastie,aproape de vizuina Kalidahilor,fiare cu trup de urs și cap de tigru,îi salvează Omul de Tinichea care taie un copac pe care aceștia se cățăraseră,cad astfel în prăpastie.Nu sunt salvați,pentru că ajung lângă un câmp cu maci,din cauza mirosului Dorothy șiToto adorm și chiar Leul.Sunt ajutați de Sperietoare și Omul de Tinichea.Acesta salvează un șoarece fugărit de o pisică—era chiar Regina șoarecilor de câmp și împreună cu o mulțime de șoareci îl scot pe Leul adormit din câmpul de maci.Când toți se trezesc,văd un cer strălucitor.Mergând,ajung la un zid bătut cu smaralde păzit de un om îmbrăcat în verde,care le dă fiecăruia niște ochelari enormi,ce-i va proteja de luminile Cetății de Smarald.Toți sunt impresionați de strălucirea splendidului oraș, împodobit cu smaralde .În sala tronului,Dorothy a văzut un cap uriaș,era Oz cel Mare și Înfricoșător,care-i cere s-o distrugă pe Vrăjitoarea cea Rea de la Apus.Pornesc toți spre regatul acesteia, sunt văzuți de ochiul vrăjitoarei și trimite înaintea lor un roi de albine.Sunt salvați de Sperietoare,care-i acoperă cu paiele ei ,iar Omul de Tinichea le întâmpină.Vrăjitoarea trimite o haită de lupi uriași și tot Omul de Tinichea îi salvează,nimicind cu toporul său toți lupii.În cele din urmă,Vrăjitoarea recurge la Pălăria Fermecată,chemând Maimuțele Înaripate,cerându-le să fie cruțat doar Leul.Pe rând sunt distruși:Speritoarea,azvârlită într-un copac; Omul de Tinchea este bătut,iar Leul este legat.Dorothy este salvată datorită condurilor argintii,iar Vrăjitoarea gândește că și fata este vrăjitoare.Dorothy îi apare ca o fetiță inocentă,dar condurii ei sunt doriți de Vrăjitoarea cea Rea.Este trimisă la bucătărie,unde muncește,iar seara lângă Leu este nefericită.Într-o zi,Dorothy se împiedică de firul întins de Vrăjitoare și-și pierde un condur.Supărată,fetița aruncă cu apă pe aceasta,fără să știe că apa o omoară.Vrăjitoarea se topește,Dorothy își recuperează condurul,îl eliberează pe Leu și împreună cu micuții winkiezi îl găsește pe Omul de Tinichea,care va fi reparat,apoi pe Sperietoare coborâtă din copacul unde fusese azvârlită.Pleacă cu daruri și cu Pălăria Fermecată,gândind că le va fi de folos.Maimuțele Înaripate îi duc în Cetatea de Smarald,unde Marele Oz îi primește.Dar câinele descoperă în spatele unui paravan un omuleț ,care bâlbâindu-se spune că el este Marele Oz și mărturisește că este un mincinos: capul pe care l-a văzut prima oară este o păpușă,apoi povestește că, zburând într-un balon,vântul l-a adus în aceste locuri,unde a fost crezut vrăjitor. Îi dă Omului de Tinichea inima promisă,Sperietorii i-a strecurat în cap tărâțe și ace-un fel de creier,iar Leului i-a dat să bea,,elixirul curajului”.După trei zile,bătrânul a dus-o pe Dorothy lângă un balon,dar ea a întârziat,cablurile s-au rupt,omulețul zboară,iar Dorothy pleacă spre Glinda,Vrăjitoarea de la Miazăzi.Trec printr-o pădure fermecată,păziți de crengi de Omul de Tinichea,ajung în Țara Porțelanului cu câmpii și  oameni, animale din  porțelan,invită pe o păstoriță să vină cu ea,care o refuză.Ajung apoi la Vrăjitoarea cea Bună de la Miazăzi,care îi promite ajutor în schimbul  Pălăriei Fermecate.Sperietoarea dorește să se întoarcă în Cetatea de Smarald,pe care o va guverna,Omul de Tinichea dorește să se ducă la Winkiezi,iar Leul vrea să devină rege în pădurea lui.Dorothy împreună cu Toto,ajutață de conduri vor zbura spre casă.Aterizează amândoi acasă.

 

                               Dumbrava minunată

                                                            de Mihail Sadoveanu

                                                                                   (rezumat)

LIZUCA-o fetiță,a cărei mamă a murit,este mărunțică,însă voinică și plinuță,ochii căprui par o mică floare de lumină,gene negre,nas mititel,gura cam mare,tunsă băiețește,se stăpânește îndurând jignirile și durerile,deși este bătută în fiecare zi.Este hotărâtă să plece și prietenul ei,Patrocle,un cățel ce-i înțelege suferințele,o susține.Își ia cenușă,pentru a însemna drumul pe care merge.Pe drum văd săbiile de păpușoi,pe împărăteasa lor, Sora-Soarelui,căreia îi povestește despre necazurile ei.Patrocle este mușcat de furnici.Trec pe lângă sălcii ,văd gângănii mărunte și roșii și ajung în dumbravă,ce-i apare ca o lume de basm.Apare o bătrână,iar Lizuca crede că este sfânta Miercuri.Ajung în fundul văii la o punte de lemn și la un pârâu cu broaște,întâmpinați de o ciocănitoare și de păsărele mărunte,de un mierloi mirat.Luna apare și cei doi nu mai văd drumul,un licurici le arată locul de culcuș-o scorbură de răchită bătrână,iar Lizuca mărturisește că se teme de bursuc.Un iepure apărut este gonit de cățel,se aud un greiere și o privighetoare.Dintr-un perete de stâncă apar șapte omușori veseli,în fruntea lor mergeau un bătrânel și o bătrânică,erau urmați de patru prichindei cu bărbi cărunte.Ei duceau un pat pe care se odihnea o domniță bălaie,iar Lizuca și-a amintit că-i știa dintr-o carte pe care i-o citea cândva mama sa.Toți s-au așezat pe iarbă în fața fetiței și i-au spus că Țâncul Pământului și iepurele au vestit venirea ei.La semnalul domniței apare un podișor de argint,iar pe cărări vin toate jivinele pădurii.Erau vietăți care apăreau numai noaptea,bătrâneii i-au spus povestea tristă a lui Statu-Palmă,un morar care a fugit de răutatea oamenilor și trăiește alături de alți uriași pe alt tărâm.Bătrânul îi amintește fetiței de dorința tatălui său de a vinde dumbrava,locul de poveste.Domnița povestește despre timpurile de demult când în dumbravă trăiau zimbri,păsări mari,oameni buni,iar urșii și mistreții se închinau în fața unei zâne cu păr de aur.Despre ea povesteau oamenii. Făt-Frumos a chemat-o cântând din fluier,iar zâna a venit zile la rând,fără a fi văzută de ceilalți oameni ce-l însoțeau.Sfătuit de un vraci,el îi cere zânei inelul,ea îi spune că nu podoabele,ci dragostea este de preț.Îi taie o șuviță din păr,pe care nu o poate vedea nimeni și-atunci Făt-Frumos a renunțat a o mai vedea și a plecat singur și tot așa a murit, fără a cunoaște adevărul despre zână.Lizuca află că bărboșii cei cărunți nu știu povești,pentru că ei sunt meșteri fauri,care scot din peșteri comori.Lăcrimând,bătrâna povestește despre o căsuță de răzeși,unde sub icoane o femeie tânără îi spune unei fetițe aceleași vorbe pe care mama Lizucăi i le spusese înainte de a muri.Ca prin minune ființele de lângă Lizuca dispar, lângă ea apar bunicii,iar dimineața se trezește în căsuța lor.Aude glasul mamei virege ce-i certa pe bunici,dar aceștia îi spun că au găsit-o pe fetiță rătăcită în pădure și refuză să o dea,amenințând-o că se pot și judeca.Bunica intră în cameră și-i povestște fetiței că mama vitregă și slujnica s-au apropiat de stupi,iar albinele le-au gonit,înțepându-le.Bunica o mângâie și o liniștește.

 

 

                             Două fetițe: Dorothy și Lizuca

 

   Dorothy împreună cu Toto,cățelul, sunt luați de vântul puternic care ridică totul în aer: casa,staulul care se rotesc toată noaptea.
  Lizuca este hotărâtă să plece din casa în care este nefericită cu prietenul ei,Patrocle,un cățel ce-i înțelege suferințele,o susține.
  Dorothy adoarme,dar când se trezește vede un peisaj minunat cu flori,un pârâu,păsărele,oameni fericiți cu pălării albastre cu clopoței,iar în fruntea lor o mică femeie în rochie albă,este ,,vrăjitoarea cea bună de la miazănoapte”,trei pitici sunt prietenii ei.
   Lizuca,plecată de acasă,ajunsă în dumbravă, vede cum dintr-un perete de stâncă apar șapte omușori veseli,în fruntea lor mergeau un bătrânel și o bătrânică,erau urmați de patru prichindei cu bărbi cărunte.Ei duceau un pat pe care se odihnea o domniță bălaie,iar Lizuca și-a amintit că-i știa dintr-o carte pe care i-o citea mama sa.Toți s-au așezat pe iarbă în fața fetiței.
  În drumul ei,Dorothy întâlnește într-un lan de porumb o,,Sperietoare” .
  În drumul ei, Lizuca vede  săbiile de păpușoi,pe împărăteasa lor, Sora-Soarelui,căreia îi povestește despre necazurile ei.
  Dorothy împreună cu Toto,ajutață de conduri vor zbura spre casă.Aterizează amândoi acasă.
  Ca prin minune ființele de lângă Lizuca din dumbravă dispar, lângă ea apar bunicii,iar dimineața se trezește în căsuța lor.
  Ambele fetițe: Dorothy și Lizuca,fetițe orfane,visează să trăiască într-un loc mai bun, sunt însoțite de câte un cățel: Toto și Patrocle.Pleacă de acasă,pentru a căuta o ieșire din viața lor obișnuită: luată de un vânt puternic sau nesuportând o viață cu certuri.Fiecare ajunge pe un tărâm de vis : într-o cetate de smarald sau într-o dumbravă minunată.În lumea lor de vis apar personaje de basm:pitici,omușori,ființe ciudate,peisaje fantastice.Finalul fiecărei întâmplări este fericit:ambele fetițe ajung în locurile numite,,acasă”.