poezia ,,Balta” de Vasile Alecsandri

 

,,Aerul e viu și proaspăt!... el trezește și învie   
Peptul, inima și ochii peste carii lin adie. 
Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios,
Așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.

Ceru-n zare se rotește; mii de vrăbii deșteptate
Ciripesc și se alungă pe girezi netrierate.
Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor,
Și din ochiuri se înalță cârd de rațe ca un nor.

Pintre stuhul ce se mișcă iată-o luntre vânătoare!
Șerpii lungi se-ncolăcează sub a nufărilor floare;
Rațele prin moșunoaie după trestii se ascund,
Și pe sus nagâții țipă, lișițele dau în fund.

Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină
Când la umbră se dosește, când s-arată la lumină;
Iar pe mal în liniștire, un bătlan, pășind încet,
Zice: „Nu-i peirea lumei... vânătorul e poet!”

 

  Poezia ,,Balta” aparține ciclului ,,Pasteluri” și înfățișează un aspect al anotimpului vara care produce poetului un sentiment de admiratie. Pastelul este o poezie cu conţinut liric, în care se zugrăveşte,se descrie un tablou din natură, o privelişte sau un fenomen al naturii. 

  Prima strofa descrie momentul dimineții, al răsăritului de soare, momentul trezirii din somn al naturii. Aerul puternic,curat reînvie întreaga ființă a omului ce se simte învăluită de boarea,suflarea dimineții.Asemenea unei ființe misterioase,balta ca o oglindă a cerului,un reflex al infinitului se ascunde ca o mireasă sub un văl misterios așteptându-și mirele-soarele,lumina vieții,a adevărului.Peste baltă plutesc aburi care îi dau o imagine misterioasă. Este un moment în care persistă încă misterul nopții, pe cale de a se destrăma. Întreaga natură așteaptă „voiosul soare ca pe-un mire luminos”, această personificare comparativă provoacă o puternică stare emotivă.

   Soarele a răsărit pe cerul ce dansează rotindu-se în cerc,în călătoria sa prin univers,iar natura,apa răsună,a primit o nouă viață în concertul vrăbiilor,în bucuria de a trăi.

  Apariția unei luntre,barcă a morții exprimă teama,frica de moarte.În lumea bălții totul este cuprins de spaimă:căutând misterul din adâncuri,șerpii,creaturile viclene se răsucesc sub florile de nufăr ce sunt luminate de soarele-mire,rațele se ascund prin movilițele pământului sau sub apă.Se aud sunete stridente ale păsărilor speriate. Prin aceasta enumerare de imagine motorii si auditive  se accentuează starea de frică amorții care înconjoară balta.

  În strofa a patra, starea de teamă atinge punctul culminant. ,,Luntrea cea de arme plină”este spațiul dintre viață și moarte în jocul misterios al luminilor și al umbrelor poetul reușește să amplifice frica viețuitoarelor.
  Tabloul este brusc dinamizat de un ,,bâtlan” care dorind să evite moartea„pășind încet”,fără teamă,readuce starea de armonie și echilibru,amintind că minunea naturii,a lumii  nu va  dispărea...vânătorul nu e căutătorul morții.... ,,e poet”-căutătorul de cuvinte,imagini,cel care caută în împărăția naturii armonia și echilibrul,pentru a-și tălmăci gândurile sentimentele în graiul limpede, bogat, frumos, sunător.Pentru el peisajul bălții are virtuți sacre : întinereşte, vindecă miraculos, iluminează spiritual fiinţa. Împărăţia cuvintelor este cel mai frumos tărâm,la fel ca împărăția apelor.
  Ca în toate pastelurile, în poezia ,,Balta”, Alecsandri exprimă stări de veselie, de optimism și încredere în viață. Stilul său se caracterizează prin: claritate, simplitate, expresivitate, naturalețe,
Versurile sunt lungi, de 15-16 silabe, ritmul trohaic și rima pereche.