Camille Corot: tabloul : ,,Orfeu o salvează pe Euridice din infern”, 1861, Museum of Fine Arts, Houston

 

ORFEU-în traducere—vindecător de lumină—TABLOUL UNUI DESTIN

Într-o atmosferă de magie a umbrelor,pe tărâmul celor morți,neclar,dificil de deosebit,în ceața ce stăpânește regatul lui Hades,Orfeu pășește încet și precaut.În peisajul nebulos,pașii săi sunt largi în dorința de a străbate drumul spre lumină.Este îmbrăcat într-o tunică,acoperit de o mantie protectoare,poartă plete,iar pe cap are o cunună asemenea eroilor.Lira cu care a fermecat Infernul o poartă ca pe un stindard,strunele ei freamătă în timpul mersului.Privește înainte,așa cum i s-a cerut,fără a întoarce capul.Cu mâna dreaptă Orfeu o conduce pe Euridice.Fața ei este tristă,este încă în regatul lui Hades,în lumea umbrelor.Poartă încă veșmintele lumești:rochia lungă,pe cap-un văl fin de mătase.Liniile penelului sunt ușoare,pentru că Euridice nu are formă fizică ea este încă sub formă de fantasmă,iar pașii ei nu se aud.Își urmează iubitul cu încredere.Cei doi sunt în lumină,semn al speranței,al regăsirii,al ieșirii din întunericul morții.Sunt înconjurați de un peisaj straniu: trunchiurile copacilor sunt negri,iar frunzele neclare,freamătă în cenușiul peisajului și par a fi un obstacol în fața celor doi.Este modul artistului de a spune că Euridice nu va ajunge pe tărâmul vieții.

 În fundal, în spatele unui pârâu, este râul uitării, din care beau sufletele morților, uitând în acest chip viaţa pământească; ascunse de ceață,se văd sufletele melancolice ale celor morți,în giulgiuri,urmărindu-i pe cei doi îndrăgostiți cu resemnare,fără speranță,unii au capul plecat –semn de vinovăție.Nuanțele cenușii ale trupurilor exprimă tristețea—griul este o nuanță ștearsă,simbol al morții,al tărâmului fără de întoarcere,pustiit și părjolit,al slujitorilor răului.Este regatul umbrelor,lumea de dincolo de mormânt.Au înțeles că odată intrați în infern,speranțele vor fi uitate pentru totdeauna:,,Lăsați orice speranță, voi ce intrați aici.”

Pictura sa nu poate fi judecată; ea prinde, antrenează pe nesimțite înspre o țară a umbrelor moi, în care sălășuiesc nimfe,eroi și ale cărui orizonturi se scaldă în cețuri misterioase. 

               Legenda lui Orfeu

Orfeu a fost un personaj din mitologia greacă, considerat poet celebru dintre poeţii care au trăit înaintea lui Homer. Se spune că era fiul lui Eagru sau al lui Apollo şi al muzei Caliope şi a trăit în Tracia în epoca argonauţilor, pe care i-a însoţit în expediţia întreprinsă în căutarea lânii de aur. Apollo însuşi i-a dăruit lira, iar muzele l-au învăţat să cânte la ea; cu acest instrument el fermeca, răspândind armonii divine, nu numai animalele sălbatice, ci până şi pietrele, arborii şi obiectele neînsufleţite de pe povârnişurile Olimpului se mişcau din loc şi îl urmau ca să asculte minunatele sunete ale lirei sale de aur.

După întoarcerea din expediţia argonauţilor (în timpul căreia, cu arta sa, a reuşit să domolească valurile mării în furtună şi sufletele zbuciumate ale marinarilor), s-a instalat în Tracia, unde s-a căsătorit cu nimfa Euridice. Într-o zi, fugind ca să scape de păstorul Aristeu, aceasta a fost muşcată de un şarpe veninos şi a murit: Orfeu a urmat-o atunci în sălaşul lui Hades, tot cu lira în mână, reuşind să aline cu ajutorul ei până şi chinurile damnaţilor.Rugăminţile de a o lua pe Euridice din lumea morților aveau să-i fie îndeplinite însă cu o condiţie: nu trebuia, pentru niciun motiv, să se întoarcă, spre a-şi privi soţia, până ce nu vor fi ieşit amândoi din Infern,casa lui Hades. Orfeu a respectat această condiţie până în pragul infernului; când era însă gata să treacă hotarulspre lumea vie, împins de teama şi nerăbdarea iubirii, a privit înapoi, abia apucând s-o vadă pe Euridice, dispărând din nou în adâncurile infernului. Disperarea provocată de pierderea definitivă a Euridicei l-a făcut pe Orfeu să dispreţuiască şi să insulte femeile din Tracia; în cele din urmă, exasperate, acestea s-au răzbunat sfâşiindu-l în bucăţi.După moartea sa, muzele i-au adunat rămăşiţele şi le-au îngropat la Libetra, pe muntele Olimp;iar capul lui Orfeu a fost aruncat în fluviul Hebru, de unde a ajuns în mare, fiind dus de valuri pe insula Lesbos. Aici, întrucât continua să vorbească, pronunţând oracole, în concurenţă cu Apollo, a fost redus definitiv la tăcere de Apollo însuşi.

                         De ce a întors capul Orfeu?

Orfeu este reprezentativ pentru natura umană care este măcinată de îndoială în fundamentul ei şi, din această cauză, este nevrotică, lipsită de credinţă şi nefericită.
Este adevărat că lipsa de încredere în forţele proprii de care a dat dovadă Orfeu a fost motivul pentru care a pierdut-o pe iubita lui, dar cred că acesta a fost înţeles greşit și totuși „De ce a întors capul Orfeu?“. Pentru că era măcinat de o neîncredere bolnăvicioasă, patologică, sursă a nevrozei, a nefericirii lui? Distrus de pierderea iubitei sale, Orfeu se duce în Hades, lumea sufletelor moarte, şi reuşeşte să-i convingă pe zeii care conduceau Infernul să i-o înapoieze pe Euridice. Aceştia sunt de acord, dar cu o condiţie: ca Orfeu să meargă în faţă şi Euridice în spate, iar el să nu întoarcă privirea spre iubita lui decât în momentul în care vor ajunge în lumea celor vii, altfel Euridice se va întoarce în Infern pentru totdeauna. Cei doi pleacă, iar în momentul în care Orfeu mai are un pas de făcut pentru a ieşi din lumea celor morţi şi a pătrunde în lumea celor vii, întoarce capul şi o priveşte pe Euridice care era la doi paşi în spatele lui. Din acel moment Euridice rămâne definitiv în lumea morţilor.
Orfeu a întors capul, pentru că era cuprins de neîncrederea că Euridice se află în spatele lui. Pentru a se asigura că iubita lui îl urmează şi bănuitor, Orfeu întoarce capul şi descoperă uluit că Euridice este la doar doi paşi în spate. Îşi dă seama că a greşit, o pierde pe Euridice şi în felul acesta trăieşte nefericirea profundă.
Eu cred că Orfeu mergea cu Euridice spre lumea celor vii, dar nu o vedea, pentru că se afla în faţa ei, dar îi urmărea umbra, umbră care, atunci când s-a apropiat de lumea celor vii, a început să fie neclară şi să tremure. În acel moment, când mai avea doar un pas de făcut, pentru a trece în lumea celor vii, Orfeu, care simţea paşii lui Euridice, întoarce capul spre ea, pentru a o încuraja să treacă pragul greu al luminii.
Orfeu ştia că în spatele lui era Euridice, pentru că îi simţise paşii, deci nu avea nicio îndoială,el a vrut să o încurajeze pe Euridice să treacă pragul spre lumină. Orfeu avea o mare încredere în el şi în puterea lui, încât a avut nesăbuinţa să încalce ordinul zeilor şi să se întoarcă spre Euridice, ştiind că poate să o încurajeze, adică să îi dea din forţa lui interioară, pentru ca ea să facă pasul decisiv spre viaţă.
Dar Orfeu a făcut această coborâre în infern, pentru a o salva pe Euridice,dar și pentru spune tainele lumii de dincolo, pentru a afla cum este acolo şi pentru a-i învăţa şi pe pământenii, pe care îi iniţiază în misteriile lui, cum să se comporte după ce mor.
Poate zeii l-au pedepsit şi i-au dat doar umbra Euridicei, cu care acesta a pornit spre lumea celor vii și iată și un alt motiv pentru care Orfeu a întors capul: ca să se asigure că Euridice este cea care se află în spatele lui.
Orfeu a plecat fericit cu Euridice pe drumul spre lumea celor vii, cânta melodii de dragoste, dar cu timpul îndoiala pune stăpânire pe sufletul lui şi decide să se întoarcă spre Euridice când mai avea doar un pas de făcut spre lumea celor vii. Orfeu era foarte îndreptăţit să creadă că zeii l-au păcălit şi întoarce capul, pentru a se asigura de lucrul acesta. Sigur a fost o capcană a zeilor din moment ce Orfeu a încălcat porunca, Euridice rămâne în Infern din cauza lui. Era ea sau nu, ci doar umbra ei în spatele lui Orfeu nu mai conta, pentru că zeii invocau fapta lui Orfeu, aceea de a încălca interdicţia de a întoarce capul. Orfeu nu este măcinat de îndoială, ci, mai degrabă el intuieşte perfect adevărul şi din acest motiv întoarce capul.
Astfel înţelegem şi unul dintre motivele pentru care zeii nu i-au cerut lui Orfeu altceva decât să meargă în faţa Euridicei şi să nu întoarcă privirea spre ea: pentru că îi ofereau doar imaginea sufletului iubitei şi nu doreau ca păcăleala să fie descoperită.
Orfeu s-a dovedit fricos,i-au reproşat zeii, că nu a avut curajul de a se jertfi pe sine pentru iubita lui Euridice şi de a coborî el în Hades în locul acesteia, că a încercat să-i păcălească coborând cu trupul în Infern, unde cu lira lui minunată i-a fermecat pe toţi şi a smuls de la ei acceptul să ia sufletul Euridicei şi să îl ducă în lumea celor vii. Din acest motiv zeii i-au dat lui Orfeu doar umbra sufletului Euridicei.

Teama că Euridice nu este în spatele lui provine din neîncrederea în propriile forţe, Orfeu ar fi avut un motiv pentru care să nu creadă că în spatele lui se află Euridice? Nu. Şi atunci ce l-a determinat pe Orfeu să îi fie teamă că îşi pierde iubita? Doar pentru că o iubea? Nu.Orfeu a întors capul, pentru că teama care i-a cuprins inima provenea din neîncrederea în propriile forţe, de care suferea. 

 În concluzie, la început motivul pentru care Orfeu a întors capul a fost o imensă încredere în forţele proprii, care l-a împins să încalce porunca divină, ceea ce l-a expus la pedeapsă şi suferinţă. Apoi Orfeu a întors capul. pentru că el intuise perfect faptul că zeii l-au păcălit, iar atunci a dat prima oară dovadă de teamă.

Singurul motiv pentru care Orfeu a întors capul a fost teama, neîncrederea că este urmat de soţia lui, Euridice.