Am ajuns... un loc fabulos cu natura miraculoasă și
neatinsă, pe noi ne întâmpină o floare de arnică. Merg împreună cu cei ce știu să admire
natura,merg pe sub o cupolă verde de-a lungul apei limpezi.Pe orice potecă aș
apuca, ajung la locuri ireal de frumoase, ce par scoase din cărţile de poveşti.
După ce-am ajuns, nu pot decât sa mă fericesc în gând și să-mi las privirea să
plutească departe, până în locul în care linia cerului și-a pământului sunt
una.
Cascade înspumate,
arbori cu nesfârşit cântec de păsări, fluturi uriaşi,dansând în poieniţe pline
de soare, înecate în miros de flori.Lacul pe marginea căruia poposim are apa
verde ca de smarald topit.. Pot să văd în adâncurile lui,îmi pare un lac de lacrimi.
Ierburi lungi unduiesc uşor în apă, iar pietrele au toate nuanţele de verde.
Verde albăstrui, ca nişte bucăţi rotunde din cer, auriu, ca presărate cu
firmituri de soare, sau maronii, de parcă şi-ar trage seva din pământ.
E un ochi magic, şi în oglinda apei se reflectă lumea.
Pare că stă deschis pentru totdeauna către cer. E ceva magic în jurul acestui
lac. Vorbim în şoaptă, brazii stau neclintiţi, lumina are ceva diafan şi mângâietor.
E atâta frumuseţe fără cusur, încât devin melancolic .
Stau pe malurile străvezii ale lacului şi fiecare piatră
sau frunză pare făcută din acea lumină ireală.Orice atingere le-ar putea
transforma într-un abur uşor şi parfumat. Doi fluturi roşii poposesc pe floarea galbenă de arnică.
Soarele intră pieziş printre frunze. Fluturi şi stropi de
apă zboară prin lumina răcoroasă. Albi, roşii, albaştri. Simplu şi liniştit,
într-o armonie greu de descifrat, pe care o simt însă cum îmi învăluie
sufletul. Stropii mi se usucă pe faţa arsă de soare. Cascada apei este dublată
de cea a vegetaţiei abundente, acvatice, sufocante. Liane, iedere, buruieni
şi flori, toate se îngrămădesc să existe, să îşi întindă frunzele şi
rădăcinile, încolăcindu-se una peste alta, tot mai sus, către soare. Şi parcă
locul ţine morţiş să mă întorc cu gândul la începuturi: toate gâzele şi
insectele sunt mult mai mari decât în mod obişnuit! Nu-mi rămâne decât să fiu
uimit de ceea ce este în jur, de la fluturii mari cât palma, la libelule uriaşe
sau buburuze cât o nucă. Până şi muştele par nişte avioane mai mici, iar lăcustele... zboară în stoluri pe deasupra poienilor. Toate sunt pline de acest
Paradis, de viaţa şi de bucuria de a trăi. Miroase a apă dulce, a frunze vechi
aşezate în straturi umede, arămii, a piatră udată de apă şi arsă de soare. Răcoarea
vine aici din adâncul muntelui, pe unde bănuiesc că apa curge neştiută O iau înapoi pe potecă,
picioarele par să nu mă mai asculte, efortul e şi mai mare, din urmă pare
că cineva mă priveşte, vine după mine, pentru că ceva a rămas neterminat.
Pădurea însă mă poartă pe braţe, şterge gânduri şi mă duce la lumină. Soarele
mă încălzeşte, închid ochii şi văd doar
lumină. Nu știu ce să fac,trec peste puntea suspendată deasupra apei, ajung
la un drum de vis. Poieni cu iarba înaltă, din care ţâşnesc păsări şi fluturi,
parfumuri ale florilor necunoscute ce unduiesc.Undeva, pe aici, sunt
bujorii de munte...
Pădurea este templul vieții, în care slujba o cântă păsările cerului și florile parfumează aerul,este locul sacru al acestui pământ, unde odinioară oamenii se spovedeau brazilor uriași.
