E toamnă... îmi pun în picioare papuci de ierburi şi o
iau razna prin amintiri.Paşii mei caută în grădină urmele verii, stropite de
roua dimineţii sau de ploile ce vin de după perdelele de pomi şi care cad aici
ca nicăieri în lume... Plouă foşnitor, năvalnic, ameţitor, cerul se lasă
clopot greu peste pământ, nori ameninţători devin cete de uriași... Plouă
răpăitor, plesnitor, cu stropi prelungi pe pădure, pe luncă, printre sălcii
şi răchite bătrâne, lângă care desluşesc o siluetă cenușie!!!! Şi cum mai
miros florile uitate de vară!Ce miros au ierburile înmuiate de ploaie! Ce
foşnet are respiraţia pământului împletită
în firul lor!
Toamna nu e doar un anotimp, ci si o poartă în timp, prin
care pot ajunge în orice loc și moment.La începutul acestui octombrie, am descoperit că toamna este o oglindă
mare,acoperită de culoarea chihlimbarului. Pașii mei străbat alei înfrunzite,
ca printr-o zăpadă foșnitoare și caldă.Toamna înseamnă culoare, un timp
fericit, vibrând, încă, de emoțiile primăverii, de sentimentele fierbinți ale
verii, de speranța că gerul și înghețul iernii sunt - încă! - departe... Octombrie
invadează peisajul și verdele începe să fie ars de brumă, burnița devine mai
neguroasă și mai rece și luna se întrezărește abia, ca o pată luminoasă sub
straturile de ceață. În fiecare toamnă, când vântul începe să sufle ușurel,
ridicând în fuioare albăstrii fumul frunzelor arse, știu că va veni momentul
frunzelor ruginii de toamnă. Câte un vânt rece le aduce de la pădure,
risipindu-le peste tot,peste case, curţi...frunzele se aşează în voie şi rămân
acolo nemişcate....
În octombrie
razele soarelui capătă o cu totul altă culoare de miere sau chihlimbar.
Contururile lucrurilor ce mă-nconjoară au o mai mare claritate. Parcă mă
trezesc treptat dintr-un somn, în care nici nu ştiusem până acum că am fost
cufundat. Odată cu lumina, se schimbă şi aerul, devine tare, revigorant şi
parfumat.Miroase a vegetaţie şi ploaie. Copacii sunt acum mai impresionanţi
ca niciodată şi, sunt surprins uneori cu mici vârtejuri de frunze puternic
colorate, care mă ating uşor pe umăr, ca într-un salut delicat. Asist la o
transformare iute şi spectaculoasă, în plină desfăşurare a întregii naturi.Nimic
în universul acesta nu poate rămâne în neclintire. Octombrie îi consolează
pe copiii speriaţi care suntem în faţa schimbării, arătându-ne limpede cât de
mare şi glorioasă poate să fie frumuseţea schimbării.
În liniștea dimineții aștept cu nerăbdare primele
raze de soare, iar octombrie mă plimbă ca într-o caleaşcă, de la un anotimp la
celălalt, oferindu-mi un peisaj de un farmec sublim. Mă alint cu dansul,
mereu altul, al unei frunze...și-a luat rămas bun de la celelalte mai tinere și
s-a trezit ancorată între cer și pământ, de un fir de păianjen. Destul de
mare, ruginie, cu marginile gălbui, stă încovoiată, de parcă ar ține ceva în
brațe. Se leagănă, se rotește în compania unui vânticel călduț și blând.
Ajunge să ascultăm
,,Toamna" lui Antonio Vivaldi şi înţelegem perfect minunata esenţă tandră
a acestei splendide luni.
