,,Să trăiești Mimilică
dragă, și să fii bună – să fii bună, pentru ca să poți fi fericită!
Cei răi nu pot fi
fericiți. Ei pot avea satisfacții, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu,
pentru că, mai întâi, cei răi nu pot fi iubiți și-al doilea… al doilea… de!
norocul și celelalte „pere mălăiețe“ care se aseamănă cu el, vin de-afară, de
la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nicio stăpânire și nicio
putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare și-n
tine-nflorește și leagă rod, când ți-ai pregătit sufletul pentru ea. Și
pregătirea este o operă de fiecare clipă – când pierzi răbdarea, împrăștii tot
ce-ai înșirat și iar trebuie s-o iei de la început. De aceea și vezi așa de
puțini oameni fericiți… Atâți câți merită…
A, dacă nu ne-am
iubi pe noi așa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră și
daca ne-am dojeni de câte ori am mințit sau ne-am surprins asupra unei răutăți
ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârșit ne-am examina mai des și mai cu
nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de
prostie fudulă, de răutate și de necinste murdară, din care se îngrașă
dobitocul ce se lăfăiește în nobila noastră făptură.
Se știe că
durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învățătură și
din durerile altora. Eu am mare încredere în voința ta. Rămâne să știi doar ce
să vrei. Și văd c-ai început să știi asta.
Doamne, ce
bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ți faci singură mustrări și să-ți
cauți singură drumul cel adevărat!
Așa, Mimilică
dragă, ceartă-te de câte ori te simți egoistă, de câte ori te mușcă de inimă
șarpele răutății, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu
prietenii și suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori
deșteptăciunea te îndeamnă să strigi: „Uitați-vă la mine!“ Dar mai ales aș vrea
să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nicio faptă a cărei
amintire te-ar putea face vreodată să roșești. Nu e triumf pe lume, nici
sprijin mai puternic, nici mulțumire deplină, ca o conștiință curată.
Păstrează
scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani, ai s-o înțelegi mai bine. Să dea
Dumnezeu s-o citești și atunci cu sufletul senin de azi.
Te îmbrățișează cu drag, Al. Vlahuță,
când ai împlinit șaptesprezece ani.”
Dragul meu jurnal,
Am trăit un moment neobișnuit și scriu
următoarele rânduri cu o trăire deosebită.Tata mi-a adus o hârtie
îngălbenită,cu marginle zdrențuite și m-a îndemnat s-o citim împreună.Era o
scrisoare a unui poet Alexandru Vlahuță,citisem doar,,România potorească”,când
am studiar ,,descrierea”.Și am început să citesc,am zâmbit,iar tata m-a
îndemnat să citesc rar,cu voce tare.Citeam despre fericirea pe care nu o pot avea cei,,răi”,despre
puținii oameni care trăiesc fericirea,fiindcă au răbdarea s-o găsească,despre modestia
sentimentelor,despre sinceritatea, curățenia propriilor trăiri și mai ales impunerea unei
conștiințe curate.
Învățăturile lui Alexandru Vlahuță către
fiica sa, Mimilica—ce alint drăgăstos-- despre o anume fericire
mi-au vorbit despre încercarea unui tată de a trasa fiicei
sale câteva direcții de viață sănătoase și pline de caracter. Sfaturile
tatălui lăsate scrise fiicei lui,ca
un testament de suflet, sunt o
adevărată lecție de viață. Învățăturile acestea sunt cheia unei vieți
spirituale împlinite. Un îndemn spre a fi mai buni, un mesaj plin de căldură și iubire,de educaţie reală care înseamnă dorința de a-și pregăti
copilul pentru lumea reală în care va trăi toată viaţa,mi-am spus și cu
ochii umezi l-am privit pe tata. Cu sufletul înduioșat mi-a spus că educaţia înseamnă să insufli copilului un spirit
civic şi o moralitate care să îl facă să fie altruist, onest,să-i pese de cei din jurul lui. Educaţie
înseamnă să nu fii cucerit de răutăţi, minciună, plăceri, invidie,
aroganţă, ci să fiu bun, să-mi
văd greşelile şi să caut adevărul, să am un comportament benefic societăţii şi ,,să ai tot timpul… o
conştiinţă curată”. .
Mi-a plăcut urarea de salut:,,să trăiești”cu accente de sinceritate; idei şi sentimente
izvorâte dintr-un spirit iubitor,este salutul plin de voioșie,ștrengăresc
al tatălui către fiica adolescentă,este
un joc de cuvinte ,de adresare entuziastă prin… sinceritate, adevăr,
simplitate, dar mai cu seamă prin iubire și multă atenție plămădită cu grijă și
suferință părintească. E scrisă cu o gingășie scrisoarea, care prin lectură îmi
aduce pace și echilibru în suflet.Ce tată minunat! Mi-am privit tatăl și
parcă-l auzeam vorbind pe el,nu scrisoarea.Așa mă îndeamnă mereu: să fiu critic cu mine, drept cu prietenii și înțelegător,,suflet larg ”cu cei răi
ce sunt ca marea înfuriată,să-i îndemn să ia din căldura soarelui.
Ceva ca o chemare m-a împins spre fereastră
şi, deodată, o frunză mi-a mângâiat obrazul...soarele îşi înconjura razele cu coroane de nori, învăluia florile toamnei în
lumina sa cernită şi eu parc-aş sta, dar nu eram sigur că vreau asta,
parc-aş aduna nişte flori, dar mi-era
milă să le rup, aş păşi prin iarba umedă, dar nu voiam s-o strivesc... îmi doream să zbor, ca să nu ating
frumuseţea pământului. Lăsasem
fereastra deschisă şi vântul începuse să adie cu miros de toamnă.
Vlahuță este un adevărat far pentru oceanul
neliniștilor tinerești al vremurilor noastre,mi-a spus tata și cu veselia
în ochi mi-a strigat,,să trăiești fericit,copile!!!!
Așa
am înțeles că iubirea este numai
veselie și ne umple de dulceață și de
lină bucurie!!!!
(voi păstra
cu drag scrisoarea de la un tată adevărat și iubitor)
,,Dragostea nu constă în a ne uita unul la altul, ci să
privim amândoi în aceeași direcție”,
spunea Antoine de Saint-Exupery.
