test: ,,Cireșarii”de Constantin Chiriță + text nonliterar,,Telefon mobil”

 Textul 1

,,Veselia celor doi cireșari: seninătatea Luciei și saltul spre stele al lui Ionel nu erau nici prefăcătorie și nici poze fără motiv. La drept vorbind, Ionel era eroul zilei, deși Maria susținea morțiș, în felul ei, că Lucia „avea exact același drept la slavă“. Amândoi tinerii izbutiseră, după aproape trei luni de îndrăzneli, încercări, eșecuri și reușite, după „atâta sudoare extrașcolară“, cum glumea Dan, să construiască două aparate T.F.F., simple, portabile, pentru comunicări la mică distanță, absolut necesare expediției. Fără aceste aparate, expediția cireșarilor era de neconceput. Dar ele ar fi rămas o simplă intenție, dacă tinerii nu ar fi găsit un susținător înfocat și foarte generos în persoana lui moș Timofte. Deși nu-l avea întru totul la inima pe Ionel, bătrânul paznic nu scăpase niciun prilej de a-i ajuta pe cireșari; le descuiase de zeci de ori, ca un complice mut, ușa laboratorului de fizică, făcuse întotdeauna ordine după ei, dar mai ales le adusese celor doi constructori tot felul de unelte și de materiale uitate de-a lungul anilor prin magaziile liceului. […] Cireșarii se descoperiră deodată posesorii a două bucurii, sau poate posedați de două bucurii: barca și aparatele. Și pentru că aparatele erau chiar lângă ei, și mai ales pentru că erau ale lor, se lăsară, docili, subjugați de ele.

Ionel, de asta dată în largul lui, făcu un plan strașnic, la repezeală, pentru verificarea aparatelor. De câtă vreme, și cu câtă emoție așteptau cireșarii marele moment! Se formară două grupuri, fiecare având în sarcina lui un aparat. Un grup trebuia să rămână chiar acolo, la masa din fața cerdacului, celălalt urma să parcurgă un drum de vreo doi kilometri și jumătate, care trecea prin grădina casei, apoi printr-o livadă care-și cățărase prunii pe Dealul Cimitirului, apoi printr-o vie care se înfunda într-un crângușor cu străluciri și fâlfâiri de beteală, și abia, la marginea crângușorului, la semnul de recunoaștere: movila în forma de căciula, trebuia să se oprească. Timpul se socoti cu multă zgârcenie: jumătate de oră – drumul până la movilă, zece minute – pregătirea aparatelor, zece minute – schimbul de mesaje, adică verificarea propriu-zisă, zece minute – pauză, jumătate de oră – întoarcerea. În total un ceas și jumătate. Grupul de pe cerdac era compus din Ionel, Maria și Dan. Celălalt, din Lucia, Victor și Ursu. Dintre cei rămași în curte, în preajma cerdacului, cea mai nesuferită jumătate de oră o petrecu... Tic. Prichindelul izbutise, după niște sforțări crâncene, să împingă cepul butoiului afară. Își zdrelise degetele tot împingând și împingând, dar când își potrivi ochiul în cerculețul de lumină zări o sumedenie de lucruri și ființe, numai masa din fața cerdacului și aparatul care, probabil, se desfăta pe ea nu intra în raza privirilor lui. Dacă butoiul nu ar fi avut fund, l-ar fi potrivit la iuțeală cu ochiul de lumină spre masă, dar în situația în care se afla un singur lucru îi mai rămânea de făcut pentru a se înfrupta și el din minunăția din fața cerdacului: să ridice din când în când capul afară din butoi. Și treaba asta era foarte riscantă din cauza neînțelegerii dintre Ionel și Țombi. Cățelul stătea nemișcat, cu botul pe labe, la jumătatea distanței dintre butoi și cerdac. Ionel, crezându-se amenințat, pândea cu coada ochiului fiecare mișcare a cățelului. Și timpul se făcuse atât de leneș, că lui Tic îi venea să mănânce doagele. Dar nici cireșarii de pe cerdac n-o duceau mai bine. Și asupra lor se abătuseră frigurile, deși nu stăteau cu picioarele în apă ca prichindelul ciufulit și curios. Așteptarea îi ucidea și pe ei, și poate că se simțeau chiar mai încarcerați decât prizonierul din butoi. În sfârșit, Ionel își privi ceasul:

― Au trecut treizeci și cinci de minute... Ufff! Greu au mai trecut... 

Maria uită într-o clipă toate certurile pe care le avusese cu Ionel. Mai că-i venea să-i sară de gât, dar, atinsă de nu știu ce fior al amintirilor, se mulțumi doar să se apropie de el și să-i urmăreasca febril, cu sufletul la gură, toate mișcările.

Tânărul fizician își mai privi o dată ceasul, răsuflă prelung, de parcă ar fi aruncat kilometri de văpaie din el, eliberă antena subțire și lungă, parcă fără de sfârșit, apoi începu semnalizările. Emițătorul se supuse tocmai apăsării degetelor. Țăcănituri, mai puternice, sau mai slabe, se auzeau distinct, semnalări repetate, repetate, repetate... cu pauze între ele, cu pauze pentru răspuns, dar pauzele rămâneau goale, tăcute. Niciun răspuns... Cuprins de îngrijorare, Ionel se uită iarași la ceas. Își strânse pumnii și se repezi din nou asupra emițătorului. Semnale, semnale, semnale, și pauze la fel de mute. O expresie de spaimă și durere se întipări pe fața fizicianului. Și ea deveni aproape groază când se uită la Maria. Aștepta cuvinte rele, priviri crude, aștepta cârlige reci în umeri și-n ceafă. Alături de Dan, Maria trăia însă aceleași emoții și aceleași spaime ca Ionel:

― Nu se poate! se răzvrăti ea. Nu se poate! Mai încearcă o dată. Haide!

Ionel se supuse îndemnului, mai ales că-l văzu si pe Dan clătinând energic din cap. Reîncepu semnalizările, dar emițătorul rămase în continuare mut și nemișcat. Gândurile care încolțeau în mintea celor trei cireșari se asemănau întocmai: sau erau prost făcute aparatele, sau se întâmplase ceva, sus, pe deal.”

                                                           (Constantin Chiriță, „Cireșarii“)

Textul 2

                   Telefoanele mobile                                                         

 Un telefon mobil sau telefon celular (întâlnit și sub formele substantivizate „un celular”, „un mobil”) este un aparat electronic portabil, un dispozitiv mobil, care funcționează fără fir (prin radio) pe baza rețelelor GSM sau CDMA și este folosit în general pentru comunicații personale la distanță mare. Telefoanele portabile care nu se bazează pe rețele GSM sau CDMA nu trebuie numite „mobile”, deși sunt deplasabile, v. mai jos.

Miniaturizarea continuă a permis ca în zilele noastre în telefoanele mobile să se mai integreze o serie întreagă de funcțiuni suplimentare, ca de ex. dictafon, aparat de fotografiat și filmat, aparat de accesat Internetul și webul, GPS, radio și multe altele, astfel rezultând un nou gen de telefon mobil, foarte „inteligent”, numit smartphone.

Telefonul a devenit portabil la 20 februarie 1942, când americanul Donald M. Mitchell a cerut eliberarea unui brevet pentru telefonul său mobil, „Radio portabil pentru transmisie și recepție”. Dispozitivul transmitea folosind unde scurte, avea o rază de acțiune limitată și cântărea nu mai puțin de 2,5 kg. Au mai trecut 35 de ani până când telefoanele mobile au început să fie folosite pe scară largă, de oamenii obișnuiți. Inventatorul primului telefon mobil este considerat dr. Martin Cooper, fostul manager de sistem din cadrul companiei Motorola.[1][2] Primul apel de pe un telefon mobil a fost făcut de Cooper la 3 aprilie 1973. Abia în 1983 Motorola a prezentat primul telefon mobil comercial din lume, Dyna TAC 8000X.

În ziua de azi telefonia celulară sau mobilă se bazează pe standardul de comunicații și rețeaua GSM.                                                                                                                                                                                       

                                                          (https://ro.wikipedia.org/wiki/Telefon_mobil)

A.

1. Notează, din Textul 1, numele personajelor din grupul rămas pe cerdac.

2. Textul 1.

Timpul necesar pentru verificarea efectiva a aparatelor este de:

a) jumătate de oră

b) o oră și jumătate

c) treizeci și cinci de minute

d) zece minute

3. Textul 2.

Telefonul a devenit portabil la:

a) 20 februarie 1924

b) 20 ianuarie 1942

c) 20 februarie 1942

d) 30 februarie 1942

4. Textul 1.

În fragmentul extras din „Cireșarii“, de Constantin Chiriță, se evidențiază:

a) emoțiile unei încercări

b) dificultatea unui demers științific

c) frumusețea unei întâlniri cu prietenii

d) emoția și dificultatea care însoțesc un demers științific 

5. Notează X în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte:

1- Veselia celor doi cireșari, Lucia și Ionel, este neîntemeiată.

2- Cireșarii socotesc cu multă zgârcenie timpul total pentru verificarea aparatelor.

3- Tic așteapta pe cerdac, alături de Dan, Maria și Ionel, să se desfășoare verificarea.

4- La prima încercare, aparatul rămâne fără răspuns.

5- Un telefon mobil funcționează fără fir (prin radio) pe baza rețelelor GSM sau CDMA.

6- Primul telefon mobil din lume cântărea câteva sute de grame.

6. Precizează, în două-trei enunțuri, o trăsătură morală a personajului Tic, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:

„Dintre cei rămași în curte, în preajma cerdacului, cea mai nesuferită jumătate de oră o petrecu...Tic. Prichindelul izbutise, după niște sforțări crâncene, să împingă cepul butoiului afara. Își zdrelise degetele tot împingând și împingând, dar când îți potrivi ochiul în cerculețul de lumină zări o sumedenie de lucruri și ființe, numai masa din fața cerdacului și aparatul care, probabil, se desfăta pe ea nu intra în raza privirilor lui.“

 Deși se ascunde de ceilalți,Tic,prichindelul,dorește să-și găsească un punct bun de observație.Este insistent și dornic de a urmări încercările prietenilor mai mari.Dezamăgit privește,,lucruri și ființe, numai masa din fața cerdacului și aparatul care, probabil, se desfăta pe ea nu intra în raza privirilor lui.“Caracterizarea indirectă urmărește gesturile zadarnice ale lui Tic de a vedea mișcările din fața lui.

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență  relevantă din fiecare text.

   Cele două texte au un conținut comun reprezentat de tema dorinței de comunicare,prin inventarea unor dispozitive care să permită comunicarea la distanță, pentru ca oamenii să comunice,să aibă posibilitatea de a fi în legătură unii cu ceilalți.În textul 1, doi adolescenți au construit,,două aparate T.F.F., simple, portabile, pentru comunicări la mică distanță”și probează eficiența aparatului.

 În textul 2,nonliterar,sunt prezentate etapele prin care telefonul mobil a deveni cel de astăzi- din 1942 până în 1983- când,,Motorola a prezentat primul telefon mobil comercial din lume, Dyna TAC 8000X.”

 Astfel,inteligența oamenilor a dezvoltat aparate și dispozitive care să lege oamenii aflați la depărtare.

8. Crezi că, printr-o descoperire științifică, cei doi adolescenți pot contribui la dezvoltarea societății umane? Motivează-ți răspunsul, valorificând Textul 1.

   Desigur cred că descoperirea științifică a celor doi adolescenți poate face diferența într-o lume în care inovația, ingeniozitatea și inteligența deschid calea progresului și a evolutiei civilizației.Mintea adolescenților dornici de nou,a cercetătorilor, mai ales, are mereu deschidere și, prin conexiunile inedite, propune soluții surprinzătoare la problemele considerate de nerezolvat.

Ionel și Maria,după multă muncă,,îndrăzneli, încercări, eșecuri și reușite, după „atâta sudoare extrașcolară“, cum glumea Dan,” reușesc să construiască,,două aparate T.F.F., simple, portabile, pentru comunicări la mică distanță” necesare expediției lor.

  Orice noutate,schimbare contribuie la modificarea percepției,înțelegerii asupra vietii,fiindcă un pas mic pentru un omenire devine un pas uriaș pentru umanitate.Chiar din adolescență și mai târziu în maturitate  cei dornici de a descoperi noul pot schimba viața semenilor.

9. Asociază fragmentul din „Cireșarii“cu un alt text literar,prezentând o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Fragmentul din „Cireșarii“poate fi asociat cu romanul lui Jules Verne „20 000 de leghe sub mări“de Jules Verne, în care, pe lângă povestea captivantă a călătoriei subacvatice, sunt prezentate multe dispozitive tehnice care se află la bordul submarinului. Profesorul Pierre Aronnax, un renumit biolog marin francez, este fascinat de descoperirile științifice și de tehnologia avansată de pe,,Nautilus.”

 De altfel, inventivitatea umană este valoarea evidențiată de cele două texte, ca rezultat al curiozității și al dorinței de explorare: tinerii din ,,Cireșarii”sunt preocupați de o invenție:,,două aparate T.F.F., simple, portabile, pentru comunicări la mică distanță”,ei sunt prieteni doresc să se audă în expediția lor; iar Jules Verne prezintă un submarin cu o alcătuire complexă, mult înainte ca un asemenea aparat să existe cu adevărat,, un obiect lunguieţ, în formă de fus, cîteodată fosforescent, şi cu mult mai mare şi mai rapid decît o balenă.” Tehnologia, la Verne, nu e importantă,pentru că face lumea mai bună, ci pentru că este un instrument de fugit din lume.

     Impactul tehnologiei asupra vieții oamenilor este surprinzătoare, indiferent de epocă.

B.

1.Sunt corect despărțite in silabe ambele cuvinte din seria:

a) sem-na-li-ză-rile, mi-ni-a-tu-ri-zarea

b) semn-a-li-ză-ri-le, mi-ni-a-tu-ri-za-rea

c) sem-na-li-ză-ri-le, mi-ni-a-tu-ri-za-rea

d) sem-nal-i-ză-ri-le, minia-tu-ri-za-rea

2.Sunt derivate toate cuvintele din seria:

a) descoperiră, posesorii, miniaturizarea, transmitea

b) îndemn, prelung, funcționează, comunicații

c) prelung, țăcănituri, funcțiuni, comunicații

d) descoperiră, prelung, transmitea, comunicații

3.Sensul din text al cuvântului subliniat din fragmentul: „Primul apel de pe un telefon mobil a fost făcut de Cooper la 3 aprilie 1973.“ este:

a) alarmă

b) convorbire

c) interogare

d) proces

4.Enunțul care conține un omonim al cuvântului subliniat din secventa: „Deși nu-l avea întru totul la inimă pe Ionel, bătrânul paznic nu scăpase niciun prilej de a-i ajuta pe cireșari“ este:

a) Ploile dese au făcut mult bine solului.

b) Pădurarul se strecura prin desișul țepos.

c) Copacii deși ascundeau grădina bogată.

d) Deși în pădure sunt mulți brazi, ea se află la câmpie.

5. Selectează din fragmentul următor trei adjective, al căror caz îl vei preciza:

„Tânărul fizician își mai privi o dată ceasul, răsuflă prelung, de parcă ar fi aruncat kilometri de văpaie din el, eliberă antena subțire și lungă, parcă fără de sfârșit, apoi începu semnalizările.“

6. Alcătuiește un enunț interogativ în care substantivul „ceas“ să aibă funcția sintactică de atribut substantival genitival și un enunț asertiv în care pronumele relativ „care“ să aibă functța sintactică de subiect.

7. Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul acestora:

„Miniaturizarea continuă a permis ca în zilele noastre în telefoanele mobile să se mai integreze o serie întreagă de funcțiuni suplimentare, ca de ex. dictafon, aparat de fotografiat și filmat, aparat de accesat Internetul și webul, GPS, radio și multe altele, astfel rezultând un nou gen de telefon mobil, foarte „inteligent”, numit smartphone.“

8. Rescrie textul următor, reprezentând reacția prietenului tău/prietenei tale la aflarea veștii că ți-ai luat un nou telefon mobil, corectând toate greșelile, indiferent de natura lor:

Ma bucur ca asteptarea ta luasese sfarseala, c-a stiam c-at de doritor erai sa a-i telefonul asta.

Subiectul al II-­lea

Scrie rezumatul Textului 1. 

Ionel si Lucia reușesc să realizeze aparatele T.F.F necesare expediției.

Toti,,cireșarii” știu că fără aceste aparate expediția lor nu se putea desfășura.Au fost ajutați de moș Timofte,bătrânul paznic al școlii,care i-a dus de multe ori în laboratorul de fizică. Tinerii vor să verifice aparatele și se împart în două grupuri,fiecare cu câte un aparat. Un grup rămâne în cerdac, iar celălalt merge lpe deal,la o distanță de doi kilometri.În acest timp,Tic se chinuie să găsească cel mai bun punct de observație, din butoiul în care era ascuns. După trecerea timpului stabilit, Ionel încearcă să contacteze grupul aflat pe deal. Nu primește niciun răspuns.Încercările lui repetate nu au niciun rezultat spre deznădejdea tuturor.Cei trei cireșari se gândesc că poate aparatele dau o eroare sau pe deal,la ceilalți, s-a întâmplat ceva neprevăzut.

 

Dragobetele...

 Cea mai nestatornică lună din an, și ca durată, și ca fel de a fi (ba cu soare, ba cu zăpadă) a fost aleasă drept simbol al dragostei. Nici că există potriveală mai mare! Niciun alt sentiment de pe lume nu te duce în cer,ceva între durere și bucurie, între tristețe și fericire, o lună mai scurtă cu două zile,de fericit inima.....

Dragobetele...

Năvalnicul Dragobete, un personaj mitic creat de fantezia populară, apare fie în postura de zeu dac al iubirii, fie în postura de fiul al babei Dochia- indiferent de legende- pe 24 februarie, de Dragobete, românii sărbătoresc cel mai frumos sentiment: Iubirea.

Matei Vișniec, „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”--BUNICA--caracterizare--

               SCENA I

Cameră modestă cu trei paturi, dintre care două suprapuse. Pe înserate. O fereastră deschisă cu vedere spre grădină. Undeva, se profilează o casă neterminată, fără acoperiş. Bunica şi cei trei nepoţei în pijama, gata de culcare. Un telefon trece din mână în mână.

ELIZA: Noapte bună, mama!

ADRIAN: Noapte bună!

MANUELA: Noapte bună, mama... O mie de pupici...

 (Manuela începe să-i dea „pupici” mamei de pe ecranul telefonului.) Unu, doi, trei, patru...

Bunica îi ia telefonul din care se aude încă vocea mamei: „Noapte bunăăă, noapte bunăăăăă, buona notte*, ciao*...”

BUNICA (către mama): Hai, gata, du-te şi tu în treaba ta... La revedere... (Stinge telefonul. Către copii.) Şi acum fiecare în patul lui...

 Adrian urcă în patul de sus, Eliza în patul de dedesubt şi Manuela în patul separat.

BUNICA: Şi să nu mai aud un cuvânt! Da? (Îl înveleşte şi îl pupă pe Adrian.) Adrian, ne-am înţeles? ADRIAN: Da, bunico, noapte bună.

 BUNICA: Şi dacă aud că te-ai pus din nou la consolă vin şi o arunc pe fereastră. Eliza, unde-i pisica? La tine?

 ELIZA: Nu, bunico, pisica a plecat.

BUNICA: Eliza, nu minţi!

 ELIZA: Nu mint, bunico, pisica nu e la mine.

BUNICA (controlează dacă pisica nu este în pat cu Eliza, apoi o pupă pe nepoţică şi o înveleşte bine): Că m-aţi înnebunit... Cu pisica, cu jocurile astea ale voastre... Numai prostii vă trimit părinţii ăştia ai voştri... Noaptea nu vreau să văd ecrane aprinse în camera asta... Noaptea copiii dorm, că altfel nu vă ţine capul să învăţaţi la şcoală... Manuela, scoate pisica din pat!

MANUELA: Eu dorm deja, bunico, nu ştiu nimic.

BUNICA: Manuela, pisica doarme la locul ei, da? Pisica are culcuşul ei în tindă*.

MANUELA: Da, bunico, eu cred că e deja în tindă. Noapte bună.

BUNICA (ridică plapuma de pe Manuela şi caută pisica): Manuela, unde e pisica?

Pisica miaună. Bunica extrage pisica de sub perna Manuelei.

BUNICA: Manuela, de ce mă minţi? (Către pisică.) Pleacă, pleacă... Du-te la tine în culcuş...

 MANUELA: Ea s-a ascuns sub pernă, eu n-am văzut nimic...

 Un câine apare la fereastra deschisă şi începe să latre şi să se gudure.

BUNICA: Hai, Lulu, spune-le şi tu noapte bună şi pleacă şi tu la locul tău...

Câinele Lulu sare în cameră, trece pe la fiecare copil ca să primească o mângâiere, dar şi ca să încerce să-i lingă puţin.

ADRIAN: Bunico, dar de ce nu putem dormi noi cu Kitty şi cu Lulu dacă ei tot vor să doarmă cu noi? Că sunt cuminţi...

BUNICA: Da, ei sunt cuminţi, dar voi nu sunteţi cuminţi... Mai bine vă lăsam să plecaţi în Italia... Să scap de voi... Numai ca să vă culc, uite ce probleme am...

Lulu pleacă, bunica închide fereastra, apoi ia cu sine un laptop şi poate şi alte câteva jucării sau dispozitive electronice care ar putea să pâlpâie toată noaptea, sau să-i incite pe copii să se trezească, pentru a se juca din nou cu ele. Bunica stinge lumina şi iese, prin public, urmată de pisică.

MANUELA: Şi nu ne spui nicio poveste?

BUNICA: În seara asta n-am poveste. Că nu mai am nici eu putere... Uite cum îmi tremură mâinile... Şi mai am de strâns şi-n bucătărie... (Trecând prin public, printre copii.) Gata, să nu vă mai văd nici pe voi... La culcare... Că de aia e făcută noaptea... N-aveţi decât să visaţi ce poveşti vreţi voi... Că de aia sunteţi năstruşnici... Ca să inventaţi poveşti.”

                                (Matei Vişniec,, Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama” (fragment)

*buona notte: noapte bună (în limba italiană, în text);

*ciao: la revedere (în limba italiană, în text);

*tindă: încăpere mică, situată la intrarea în casele ţărăneşti;

 

   Personajul principal al fragmentului este Bunica celor trei copiii rămași în grija ei după plecarea mamei în Italia.Este prezentată de narator în camera modestă a nepoților înaintea de culcarea acestora.Cei trei nepoți își iau rămas bun de la mama cu care vorbiseră la telefon.

Bunica este caracterizată indirect prin fapte, gesturi, atitudini, comportament, relația cu copiii, prin gesturi,limbaj.Cu glas hotărât întrerupe dialogul copiilor cu mama,îndemnând-o să plece la muncă,la rostul pe care și-l făcuse departe.Copii își ascultă bunica și merg fiecare în patul lui,dar Bunica este nemulțumită de atitudinea lor ștrengărească,știe că băiatul se joacă,iar Eliza ascunde pisica.Este neînduplecată la rugămințile copiilor de a nu goni pisica și de a lăsa cățelul să rămână în camera lor.Își ascunde iubirea pentru copiii lăsați în grija ei,transformând atmosfera într-un fel de joc al copiilor cu cele două animale.Dorește ca somnul copiilor să fie odihnitor și se asigură de liniștea lor luându-le darurile primite de la părinți: un laptop şi câteva jucării sau dispozitive electronice.Gesturile ei înseamnă ocrotire.Încalcă regula cu care erau obișnuiți copiii și în seara aceasta nu la va spune o poveste,iar mărturisirea ei e plină de dramatism,, Că nu mai am nici eu putere... Uite cum îmi tremură mâinile.”Este oboseala de care este cuprinsă femeia în vârstă care are în grijă trei nepoți.Deși este obosită de muncă,mai are putința de a glumi cu copiii,îndemnându-i să-și inventeze singuri povești,pentru că sunt poznași,năstrușnici.Sunt cuvinte de alint,pline de bunătate,înțelegere pentru soarta copiilor lipsiți de părinți.

Bunica este un personaj care poate să ofere nepoților un strop de căldura părintească de care nu au parte din partea părinților plecați departe.Ea caută să înlocuiască dragostea părintească.

   Notațiile autorului,didascaliile, contribuie la conturarea portretului psihologic al personajului, vin în completarea replicilor personajului, aducând informații despre camera modestă cu trei paturi a copiilor, timpul întâmplărilor: seara,despre înfățișarea copiilor înainte de culcare,despre gesturile bunicii:caută pisica,o învelește pe Eliza,pe Adrian,îi mângâie.Gesturile bunicii sunt hotărâte,vocea este fermă,categorică, în fața ei copiii nu se pot opune, sub toată manifestarea ei se ascunde grija,iubirea,bunătatea.

Iată care este locul lui ,,bunic” în familia de cuvinte. În texte din secolul al XIX-lea, cum ar fi Adunare cuprinzetoare în scurt din cărţile împărăteştilor pravile "alcătuită cu osteneala şi osârdia" juristului moldovean Andronache Donici (Iaşi, 1814), tatăl şi mama părinţilor cuiva sunt denumiţi ,,bunul şi buna.” Termenul apare şi la unii scriitori ca Ion Ghica, care, în Scrisoarea a XXI-a, vorbind de Iancu Văcărescu, îl foloseşte într-o frază privitoare la filiaţia de destin poetic al Văcăreştilor:,,Poeziile lui, ca şi ale tată-său şi ale bunu-său, se copiau şi treceau din gură în gură" sau la Costache Negruzzi, Petre Ispirescu.

,,Bun, bună” însemnând ,,bunic";..bunică" se explică prin căderea substantivului determinat, din sintagmele ,,tată-bun, mamă-bună”, aparţinând limbajului copiilor, în care ,,bun” avea sensul de bază al adjectivului, denumirea explicându-se prin acele trăsături ale bunicilor ce au rămas în memoria afectivă din copilărie şi au fost fixate în portretele clasice ale lui Delavrancea.

Împreună cu diferiţi membri ai,,familiei" sale, cum sunt şi ,,bunel, străbunic sau străbun”, ,,bun” reprezintă o clasă de cuvinte cu valoare de simbol.

Matei Vișniec, „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama- o poveste de trezit ușor părinții"

 Eroii poveștii sunt trei copii, Eliza, Adrian și Manuela, ai căror părinți lucrează în Italia. De copiii rămași acasă are grijă bunica, pisica și cățelul. Din păcate, o situație mult prea cunoscută… În povestea lui Matei Vișniec, însă, într-o seară, se întâmplă ceva extraordinar: în camera copiilor apare un Extraterestru. Cei patru fac cunoștință și, după ce Extraterestrul le dăruiește bulgări de timp, un plan îndrăzneț își face loc în mintea lor: îl roagă pe misteriosul lor vizitator să-i ajute să termine casa începută de părinții lor pentru ca aceștia să se poată întoarce la ei, acasă, pentru că părinții așa spun, că de asta au plecat, ca să strângă bani să-și construiască o casă nouă. Extraterestrul îi ajută, apoi le îndeplinește cele mai arzătoare dorințe, iar la despărțire,fiindcă îl cheamă și pe el cineva, acasă, nu vrea, ca amintire decât niște mărunțișuri printre care o… pijama... 

„Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama” este o piesă pe care am simţit nevoia să o scriu în contextul unei drame istorice şi umane pe care o observ în România: aceea a copiilor care cresc fără părinţii lor. În mai toate regiunile ţării, mulţi români plecaţi la lucru în străinătate şi-au lăsat copiii cu bunicii, cu diverse rude mai apropiate sau mai îndepărtate, ba chiar şi cu vecinii. Aceşti copii care cresc fără căldura prezenţei părinteşti se formează ca oameni pe un fond de frustrare profundă, cu multe sechele ulterioare… Mă îndurerează mult ceea ce se întâmplă, pe fond de febrilitate capitalistă, în România, cu ceea ce ar trebui să fie primul nostru „capital”, copiii”… afirma scriitorul Matei Vişniec.

Gânduri de februarie......

 

Cer cenușiu, copaci dezgoliți, vești proaste… Nu există prea multe mo­ti­ve să fim veseli în Fe­brua­rie. Și totuși, în ba­na­litatea ce ne încon­joa­ră există o mulțime de sem­ne care să ne aducă zâmbetul pe obraz. Mă gândesc că prin ochiurile din crânguri și din păduri, pe întinderile de zăpa­dă ce încep să se în­moaie ușor, apar urme de animale.Parcă văd că  a tre­cut o vulpe, colo un urs ieșit din bârlog, pe din­colo a sărit sprin­ten o veveriță.Știu că pre­sim­țind primăvara, animalele din pă­du­re în­cep să dea târcoale prin lumi­ni­șuri, ca să vadă dacă este ade­vărat. Chiar dacă afa­ră e frig și ninge acum în februarie, mirosul lor simte din depărtare ma­rea schim­bare a ano­timpurilor. De cum apar prime­le zile cu soare, pri­mii grauri, sturzi și stăncuțe vor umple pă­durile cu ciri­pi­tul lor cristalin. Cât de mult ne-a lipsit gla­sul lor! 

Natura în­trea­gă vibrează de bu­­­cu­rie, mai ales că trilul lor vestește apa­ri­ția primilor mu­guri pe ra­murile co­pa­ci­lor.

Clo­po­țeii ghioceilor ima­cu­lați și ușor par­­fumați, pe care cea mai mi­că adi­ere de vânt îi face să tremu­re și să scoată un zvon subțirel, sunt pri­mii me­sageri ai pri­măverii mult așteptate. Natura are sem­nele ei. Primă­vara este aproape.Brândușa de primăvară își scoate capul spre lumina încă rece a anotimpului, cu mult înainte de topirea zăpezilor. Legenda spune că floarea cu po­tir violet e alungată din pă­mânt de o mamă vitregă și hai­nă, dar bunul Dum­ne­zeu nu o lasă nici­o­da­tă să moară, fiind­că nectarul din peta­lele ei repre­zin­tă pri­ma hrană de pri­mă­vară pentru albine.

Aștept să simt mirosul pămân­tului reavăn, al narciselor de pe alee ,parfumul difuz al primăverii,aștept să văd florile cireșului de la geam.Pot să aud pițigoii,vor veni iarăși să-și facă cuib în mărul bătrân din grădină.De la geamul meu pot să văd toporașii iviți din zăpada venită acum,deodată,iar noaptea  printre ei întotdeauna zboară zâne.

  Deocamdată pot să visez și să aștept o veste minunată adusă de cocori:a venit primăvara!!!!!!!!!!

test rezolvat:,,Adrian Păunescu,,Leagăn pentru toată copilăria” + ,,Vitalie Cojocari: interviu cu Maia Morgenstern”

 

Textul 1

,, Pune-ți, copile, capul pe pernă,
Te-așteaptă vise, prunc adormit,
În vise viața este eternă,
Cu ceruri blânde și fără sfârșit.

Ce știi tu-n lume câte se-ntâmplă,
Nici nu e bine tu să le știi,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Și lângă tine, suflet, cor de copii.

Astăzi, copile, eu îți dau pâine,
Tu pâinea asta o muști firesc,
Ce-ți dau eu astăzi, tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.

Trupul tău fraged ca un mesteacăn
Să se îndoaie galeș în somn,
Ca să crești mare, plâng și te leagăn,
Copile dulce, prea tinere domn.

La geam, lumina lunii ți-o scapăr
Luminii tale să-i dau ecou,
Dormi, fericitule, că eu te apăr,
Că eu în tine mă nasc din nou.

Capu-l pe pernă, pune-l, copile,
Totul e bine, ai tăi sunt vii
Și mai au viață, și mai au zile,
Să crezi că pururea ei vor trăi.

Mama și tata ție-ți vor face
Leagăn de stele și de ninsori,
Să-ți fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumină la ursitori.

Pune-ți, copile, capul pe pernă,
Dormi și visează bunul tău vis,
Că-n vise viața este eternă,
Visul e lumea ce eu ți-am promis.

Pat de răchită mirositoare,
Leagăn albastru și-ncondeiat,
Pentru copilul care răsare
Și-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.

Mama te leagănă, veghează tata,
Somnul ți-l apară ochi părintești,
Dormi și visează că lumea-i gata
Și te așteaptă numai să crești.

Mie-mi trec anii, ție-ți vin anii,
Poate că mâine îți va fi greu,
S-accepți că astăzi eu ți-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu.”

                                                  (Adrian Păunescu,,Leagăn pentru toată copilăria)

Textul 2

,,Părinții au încercat să mă protejeze să nu văd, să nu realizez cât de greu le era. Acum, privind în urmă, descoperind documentele. Asta era preocuparea principală a părinților mei, să nu înțeleg, să nu simt, să nu duc povara pe care o duceau ei. Copilăria mea a fost jalonată de o groază de,,Nu”. Aia, nu, aia, nu. Nu de puține ori părinții mei mă auzeau spunând, nu, eu nu am să fac. De ar trece mai repede copilăria asta cu,,nu asta”, ,,nu asta”. O să fiu mare și o să fac cum vreau. Lucrurile se schimbă când ești adult, când ai responsabilități, când ai grijă să nu simtă copii tăi sau familia ta durerile greutățile, starea de confuzie. Și trăim vremuri când starea de confuzie are o pondere foarte mare. Cel puțin așa o resimt eu. Privind în urmă, reevaluând lucrurile, toate jaloanele acestor ,,Nu”-uri poate că au cristalizat personalitatea mea, devenirea mea ca om. Sunt recunoscătoare, le mulțumesc părinților. Îi privesc cu nostalgie, cu umor. Mai las nasul jos mustăcind. De exemplu, nu aveam voie înghețată...

Vitalie Cojocari: Cum e mai bine? Ați preluat din această educație?

Maia Morgenstern: Nu știu cum e mai bine. Discutam și cu copiii mei. Ca părinte sunt ridicolă când îi tratez ca pe niște copii de 2-3 ani, dar ei sunt deja mari. Am preluat, vrând nevrând, da.

Vitalie Cojocari: Unii specialiști spun să-ți educi copiii în spiritul unei libertăți absolute, cum vi se pare?

Maia Morgenstern: Eu libertate am avut. Nu am fost constrânsă sau pedepsită în legătură cu notele de la școală. Părinții nu m-au ajutat la școală, la desen. Credeau foarte tare în autonomia creativității. Sună complicat și pompos. Era voie de scris pe pereți. Era voie de desenat pe pereți. Era cum cred, cum simt. Veșnic amestecam culorile. Dar restul era Nu. Înghețata, nu, să nu fac roșu în gât, am fost și un copil bolnăvicios. Nu se întârzia acasă. Ai spus o vorbă, ține-te de cuvânt. Când eram mai mărișoară și când eram mai mică. Nu se merge la masă fără să fie mâinile spălate. Tata îmi spunea Nu, dar nu cu agresivitate. Era Nuuu, un fel de melodie.”

                                                          (Vitalie Cojocari: interviu cu Maia Morgenstern)

-Precizează măsura și tipul de rimă identificate în prima strofă a poeziei.

   măsura:9-10 silabe; rimă încrucișată;

-Prezintă un element de conținut comun celor două texte,valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

   În cele două texte ideea comună este copilăria.

    În primul text,poezia,cântecul de leagăn este asemenea cântecului îngerilor, este transpunerea umană a sentimentului vital de ocrotire,iar leagănul este ca o navă care duce spre cer, este casa copilului.Cântecul este simplu, clar, imaginativ, ușor de recunoscut, memorabil, iubit,exprimă un sentiment de iubire copleșitoare și pace, necesar pentru omul mic, transmite într-o formă specială, clară și în același timp să-i liniștească, să-i spună că lumea din jur îl iubește, că în jurul lui este doar frumusețe și bunătate. El are posibilitatea să crească în condiții de siguranță și să câștige puteri, mama este alături, tata îl va proteja,, Mama te leagănă, veghează tata/ Somnul ți-l apară ochi părintești.”Ascultându-l, un sentiment cald de fericire și de iubire se răspândește în eul său.

   În al doilea text-interviu, Maia Morgenstern își amintește de anumite limitări impuse de părinți în copilărie. Actrița povestește despre acel,,nu” care o apăra,,să nu simt, să nu duc povara pe care o duceau ei.”Cu timpul înțelege că aceleași atitudini le are acum la vârsta maturității.De aceea își exprimă recunoștința față de părinți care i-au dat libertatea creativității,dar și a respectului.

-Consideri că dorința părinților de a proteja justifică impunerea unor reguli?—text 2

   Dorința părinților de a proteja copiii justifică, într-o anumită măsură, impunerea unor reguli. (presupunând că acesta conține exemple de comportamente riscante ale copiilor sau situații care necesită intervenția părintească) evidențiază necesitatea unor limite pentru siguranța și bunăstarea acestora. Regulile, aplicate cu înțelepciune și comunicare, ajută la dezvoltarea responsabilității și la evitarea unor situații periculoase.Astfel,în textul 2,deși actrița afirmă,,Copilăria mea a fost jalonată de o groază de,,Nu”,totuși unele reguli i-au format personalitatea,,devenirea mea ca om.”  

   Însă, excesul de reguli sau impunerea lor autoritară poate fi contraproductiv, generând revoltă și lipsă de încredere. Echilibrul între protecție și autonomie este crucial. Din dorinţa de a-i proteja, părinţii tind uneori să facă prea mult pentru copiii lor. Părinţii nu pot trăi vieţile copiilor lor, oricât de mult şi-ar dori să-i ţină departe de pericole. Experienţele sunt cele mai bune lecţii de viaţă, iar responsabilitatea părinţilor este să îi ajute să crească şi să câştige încredere în propriile decizii. 

-Asociază poezia-text 1-cu un alt text literar.prezentând o valoare moral/culturală comună prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

                         ,,Cântec de adormit Mitzura” - Tudor Arghezi

,,Doamne, fă-i bordei în soare,
Într-un colț de țară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Și îngust cât o ureche.

Și-n pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Ca-n crâmpeiul ei să-ncapă
Cerul tău și nesfârșitul.

Dă-i un fluture blajin
Și o broască de smarald
Și-n pădurea de pelin
Fă să-i stea bordeiul cald.

Și mai dă-i, Doamne, vopsele
Și hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta s-o smângălească.

Și când totul va fi gata
S-o muta la ea și tata.”

    Prima poezie ne conduce într-o călătorie emoționantă prin lumea copilăriei,reliefând  inocența, protecția, melancolia trecerii timpului și bucuria simplă a acestei perioade a vieții.Părintele își îndeamnă copilul să-și găsească liniștea în lumea viselor fără de griji,oferindu-i protecție.Prin cântec părintele își arată grija pentru timpurile ce vor veni,oferindu-i protecție și iubire în anii copilăriei:,, ,,Dormi și visează că lumea-i gata/ Și te așteaptă numai să crești.”

     În a doua poezie-dorință,poetul-tată îi cere divinului daruri pentru liniștea și fericirea copilului:un loc într-o lume feerică potrivit pentru vise și bucurii,în care va cunoaște,libertatea,puritatea,frumusețea,protecția părintelui,armonia.,, Și când totul va fi gata/

S-o muta la ea și tata.”

  Ambele poezii sunt ca un joc al părintelui care-i oferă copilului o atmosferă de liniște și protecție,expresie a dragostei necondiționate.

                   și o altă poezie care mi-a plăcut:

,,Vino somn
albastru domn,
tânăr crai
suflat cu rai,
safirin
prin rozmarin,
fulguind, plutind, zâmbind,
lângă puiul meu de-argint,
și tiptil
adoarme-mi-l.

Vino cer
de giuvaer,
să mi-l plouă
numai rouă,
să mi-l vază
numai rază,
să-l sărute desfăcute
numai rodii și lăute,
luna lin,
să-l culce'n crin.

Vino stea
de peruzea,
cerne-i zări
pe mâini și'n păr,
flori de cântec și de măr.
Suflă-i pene
peste gene,
suflă-i basm peste obraz,
fă-i un leagăn de topaz –

culcă-l: stea,
scoală-l: lalea.”                     (,,Cântec de leagăn”de Radu Gyr)

Compunere—Cărarea copilăriei

 

    Cărarea copilăriei începea dincolo de pragul înalt al casei în care trăiam. Trecea prin curtea mărginită de trandafiri colorați şi hortensii, ocolea un pom bătrân şi o tufă de liliac, apoi ieşea în malul fluviului cu nume format din trei litere,de unde pândeam printre împletiturile de fier, primii fulgi spulberaţi din pomii cu nume ciudat.Eram parcă suspendat într-o clipă şi apărat de tot şi de toate, într-un timp adormit, apărat ca un fluture într-un cocon de mătase. N-am rătăcit niciodată cărarea copilăriei care are pentru mine două înfăţişări: una de apă, alta de aer. Adeseori simt că păşesc pe valurile ei răcoroase, deşi mă aflu acum la sute de maluri distanţă. În vremea asta cărarea de aer e ca un vis în care plutesc prin faţa unui ţărm ştiut, un mal înalt, pe care trec prin ceaţă făpturile cunoscute ale dragilor mei duşi. Ei m-au învăţat culorile raiului. Copilăria rămâne cea mai solară vârstă. O simt şi acum ca pe o minune, ca pe o îm­brăţişare a lui Dumnezeu. O feerie. Perpetuă ui­mire. Un început de Rai, în care cei dragi sunt me­reu tineri şi frumoşi. O simt ca prima lecţie despre iubire, despre cea mai sinceră şi nemu­ritoare iubire, cea părintească. Ca pe o placă tur­nan­tă, de unde pornesc apoi toate drumurile vieţii, dar şi unde mă în­toarc mereu.Câtă drep­tate avea Blaga când spunea ,,Copilăria e inima tuturor vârstelor ".
Ah, acel sentiment de maximă siguranţă, că poţi şi să zbori dacă vrei! Şi, mai ales, felul în care aş­tepţi să se facă dimi­neaţă, ca să alergi. Oraşul ideal pentru copi­lărie e departe,departe,,transatlanti­cul" imagi­nar ce mi-a purtat primii paşi şi apoi a ancorat în toate porturile existenţei mele. Oriunde m-am aflat în lumea asta mare şi oricând mi se făcea dor de co­pilărie, am făcut mereu o ,,navetă sufletească"în locul unde două fluvii se-ntâlnesc.Loc unic, unde mi-am odihnit adeseori fiinţa. Numai în copilărie, ai acea binecuvântată străvezime a inimii. E o cuminecare cu fiinţele, cu frumosul, cu tot ce te înconjoară. Eşti mereu gata pentru miracol. Eşti în armonie cu lumea şi cu tine. Şi atunci, sigur că mai târziu,ea, copilăria, te va ajuta să te regăseşti, să te recunoşti, să retrăieşti aceste stări, dar mai ales să scrii despre aflări, despre transfigurarea în dar şi permanenţa însoţirii cu Dumnezeu.

test ,,Cireșarii”de Constantin Chiriță + ,,Barca-primul-vehicul-din-istoria-omenirii”

Textul 1

,, ― Grozav! Acceptă Lucia. Şi poate că n-ar strica să ne prefacem că tocmai pe el îl căutăm...

Nu mai era nici o îndoială pentru nimeni. Individul care înainta cu paşi neverosimil de lungi, înalt şi deşirat şi slab ca o prăjină, cu o pălărioară verde ca un coif de hîrtie, care purta o pană de cocoş chiar în vîrful ţuguiului, cu puşca pe umăr, cu cizme lucitoare strînse pe gambe, nu era altul decît Petrăchescu, posesorul bărcii de cauciuc.

Lăsînd aparatul în paza nesigură a unor păsărele, cei trei porniră în goană spre vînător. Petrăchescu venea întins spre ei, dar îşi încetini mersul cînd descoperi că tocmai el era ţinta celor trei tineri.

― Ce vi s-a întîmplat, cetăţenilor? îi întîmpină el cu o voce subţire, piţigăiată. Vă goneşte din urmă vreo dihanie?

Cetăţenii îl salutară cu respect, toţi. Dar de vorbit, numai Ursu putea să vorbească, Lucia şi Victor nu-şi puteau reţine gîfîitul sonor şi neprefăcut. Şi Ursu îşi învinse timiditatea, aproape ţipînd la vînător:

 ― Plecăm pentru cîteva zile într-o excursie...

 ― Nu trebuie să ţipi, domnule, îi tempera vînătorul zelul. Am urechi destul de bune. Amîndouă, nu cum zice lumea.

Ursu se fistici dintr-odată:

― Ştiţi... Adică nu într-o excursie... Ne-am gîndit, noi... ştiţi... o expediţie ştiinţifică... Noi şi alţi prieteni... ştiţi... Poate că ne ajutaţi şi dumneavoastră...

― Aha! pricepu vînătorul. Vreţi să vă ajut într-o excursie... Păi dacă-mi stă în putinţă, cu cea mai mare plăcere, pe cinstea mea... Arătaţi-mi un altul care cunoaşte mai bine decît mine regiunea!... Nu s-a născut încă, pe cinstea mea. Aţi nimerit exact unde trebuie, adică aţi bătut exact la uşa cea bună, pe cinstea mea... Şi cam ce vă doare?

După o scurtă luptă cu sine însuşi, Ursu îndrăzni:

― V-am ruga din suflet să ne împrumutaţi cîteva zile... barca dumneavoastră de cauciuc!

Vînătorul îşi plimbă degetele pe sub pălăria ţuguiată, coborînd-o pînă la sprîncene. Barba, parcă despărţită de maxilar, i se roti de cîteva ori, oferind un spectacol de circ, care însă în loc să-i amuze îi sperie pe spectatori. Rîsul vînătorului suna forţat:

― Hm... Hm... Barca! Lucru rar... Hm... Lucru foarte greu de găsit... Lucru imposibil de găsit, pe cinstea mea.

― Dacă... Nu ştiu cum să vă spunem... interveni Lucia. Ne-am gîndit la chirie... Adică ne-am gîndit că poate vreţi s-o vindeţi. Sîntem gata să renunţăm la toate economiile noastre...

Vînătorul se uită şi mai atent la cei trei tineri. Oferta făcută de ei nu-i displăcea de tot. Se gîndea mai ales la chirie, şi văzîndu-i îmbrăcaţi curat, Lucia chiar cu o anumită eleganţă, îşi închipui că economiile lor nu erau de lepădat. De aceea, după ce-şi mai scarpină o dată ceafa, se hotărî să le răspundă cu o promisiune:

― Hm... Văz că vă gîndiţi la chirie, că de vîndut, n-aş vinde barca, în mormînt de-aş fi, pe cinstea mea. N-aş vinde-o nici măcar pentru cinsprezece mii, nici dacă mi s-ar da în loc un vapor... Da-n ce parte faceţi excursia? La Poarta Dracului?

Lucia îl atinse încet cu cotul pe Victor, şi tînărul, ca şi cum s-ar fi trezit atunci dintr-o lungă meditaţie, spuse:

― A, nu la Poarta Dracului. Poate mai tîrziu, dar pentru Poarta Dracului nu avem nevoie de barcă. Ne-am gîndit să mergem cîteva zile la Lacul Păstrăvilor...

Vînătorul se înnegură la faţă. Era cît pe-aci să spună ceva, chiar deschise gura, dar dintr-o dată se răzgîndi.

― E o regiune foarte frumoasă şi foarte puţin umblată, spuse cu un ton rugător Lucia. Am putea descoperi multe lucruri acolo...

 ― Ştiu... ştiiiiiiiu, îi răspunse vînătorul în zeflemea. Dar, din păcate, numai spre sfîrşitul lui august v-aş putea împrumuta barca. Pînă atunci absolut imposibil, pe cinstea mea.

― Numai pentru cîteva zile, se rugă Ursu.

Vînătorul îşi desprinse iarăşi bărbia de maxilar rotindu-şi-o însă de astă dată în direcţie contrară:

― Hm." Eu nu am obiceiul să vorbesc în vînt, pe cinstea mea. Vă convine în august?... Bine!... Nu vă convine?... Bună ziua! Clar sau nu?... Deşi, eu v-aş da un sfat părintesc: Mai bine v-aţi căuta altă regiune. Sînt prea multe primejdii acolo, pe cinstea mea.

După ce-şi puse pentru ultima dată la bătaie cinstea, vînătorul îşi scoase în semn de salut pălărioara cu pană mîndră de pe vîrful capului şi se depărtă cu aceiaşi paşi neverosimil de lungi.

Cireşarii se uitară unii la alţii întristaţi, dar dezolarea nu-i paraliza pentru multă vreme. Îşi amintiră toţi odată, ca la un semnal, de aparatul lăsat la poalele movilei şi porniră într-acolo, hotărîţi parcă să doboare toate recordurile tuturor curselor cu obstacole. Primul care ajunse la movilă, lăsîndu-şi prietenii cam pe la jumătatea drumului, fu, bineînţeles, Ursu.”

                                                  (Constantin Chiriță—,,Cireșarii”)

Textul 2

,,Barca se numără printre cele mai vechi unelte folosite de om, încă din cele mai îndepărtate timpuri. Ea este cu mult mai bătrână decât căruța, apărută foarte târziu, abia după născocirea roții.

Dacă privim în trecutul îndepărtat al istoriei noastre, oamenii au cunoscut mai întâi transportul pe apă, și mai apoi cel pe uscat.

Necesitatea transportului pe apă a fost resimțită acut și datorită faptului că, la începuturile civilizației, oamenii au locuit mai întâi în apropierea apelor, acolo unde găseau mai ușor hrană, decât în câmpii sau lângă păduri, ale căror produse sunt legate de anumite anotimpuri.

De altfel, și primele locuințe înjghebate de om au fost lacustre, adică construite pe piloni deasupra apelor, pentru a-i feri de furia animalelor de pradă, în fața cărora omul se găsea neputincios, chiar și atunci când cunoscuse deja lancea cu vârf de cremene.

Însă, chiar dacă oamenii au locuit mai întâi în apropierea apelor, ei nu au reușit încă de la început să le pătrundă tainele, să le stăpânească furia și nici să plutească pe ele.

În prima etapă, și ne referim la perioada în care omul nu se deosebea prea mult de celelalte viețuitoare, acesta s-a văzut stânjenit în căutarea hranei sale de prezența unui element care, atunci ca și acum, acoperea cea mai mare parte a globului pământesc, și pe care oamenii l-au numit „APĂ”. Cuvântul ,,Apă” are cel puțin 4000 de ani vechime, fiind cunoscut în limba sanscrită ca ,,apas” foarte apropiat de ,,apă” din limba română, mai degrabă decât cu ,,aqua” din Latină.”

                     ( Dragoș Ionescu, Barca-primul-vehicul-din-istoria-omenirii-fenicienii-primii-navigatori-din-mareaneagra-scurta-istorie-a-navigatiei-partea-1, https://marina-noastra.ro)

 1.Transcrie, din textul 1, doi termeni din câmpul lexical al fizionomiei.

  2.Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.          Cel care cunoaște cel mai bine regiunea este: a. Ursu b. Lucia c. Petrăchescu d. Victor

  3.Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. Oamenii au locuit mai întâi lângă: a. munți b. ape c. câmpii d. păduri.

   4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.

Cireșarii lasă aparatul în grija: a. vânătorului b. nimănui c. lui Ursu d. lui Tic

   5.Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1

                Enunțul                                                         Adevărat          Fals

Cireșarii sunt sinceri cu Petrăchescu.

Pescarul era înalt și slab.

Ursu nu era timid.

Textul 2

               Enunțul                                                         Adevărat            Fals

Roata datează dinaintea bărcii.

Oamenii știau să se apere ușor de animale.

Cuvântul ,,apă” este mai vechi de 4000 de ani. 

6.Precizează o trăsătură a lui Petrăchescu, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare utilizat, ilustrându-l cu o secvență relevantă:

,, ― Aha! pricepu vânătorul. Vreţi să vă ajut într-o excursie... Păi dacă-mi stă în putinţă, cu cea mai mare plăcere, pe cinstea mea... Arătaţi-mi un altul care cunoaşte mai bine decât mine regiunea!... Nu s-a născut încă, pe cinstea mea. Aţi nimerit exact unde trebuie, adică aţi bătut exact la uşa cea bună, pe cinstea mea... Şi cam ce vă doare?”

Petrachescu- este un personajul încrezător în cunoștințele lui despre locurile pe care trăiește.Se arată binevoitor,dorește să-i ajute pe cei care-i cer sprijinul.Totuși pare lăudăros,prefăcut, spunând că,,nu s-a născut încă”cineva asemănător lui.Limbajul lui este fals,nenatural,al unui om îngâmfat,lăudăros,în care nu trebuie să ai încredere.

7.Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

  În ambele texte există un element comun:barca,un vehicul plutitor de dimensiuni mici, necesar vieții.În textul 1, un grup de adolescenți vor să plece într-o expediţie ştiinţifică la Lacul Păstrăvilor, o regiune foarte frumoasă şi foarte puţin umblată și au nevoie de,, o barcă de cauciuc”pe care vor s-o împrumute de la un vânător.În textul 2,text nonliterar,se arată despre apariția bărcii,, printre cele mai vechi unelte folosite de om, încă din cele mai îndepărtate timpuri”,pentru că oamenii au trăit la început în apropierea apelor.

8.Crezi că excursiile sunt importante pentru dezvoltarea adolescenților? Motivează-ți răspunsul, valorificând textul 1 și experiența personală sau culturală

    Participarea la excursii educaționale poate avea o serie de beneficii semnificative pentru dezvoltarea adolescenților. Aceste experiențe din afara clasei pot îmbunătăți performanța școlară, pot stimula interesul pentru învățare și pot dezvolta abilități esențiale precum gândirea critică, rezolvarea de probleme și creativitatea.

De asemenea, excursiile cu scop educațional oferă oportunități valoroase pentru adolescenți să experimenteze  diversitatea culturală,să exploreze diferite domenii de interes și să-și descopere pasiunile și talentele. Aceste experiențe pot avea un impact profund asupra dezvoltării lor personale și pot contribui la formarea lor ca indivizi responsabili, informați și angajați în comunitatea lor. Excursia școlară este una dintre cele mai interesante, plăcute si utile activităţi extrașcolare, provocând contactul direct cu mediul, aceasta însemnând o percepere activă a unor zone geografice, peisaje, acţionand direct asupra acestora.În textul 1,un grup de elevi vor să plece într-o expediţie ştiinţifică la Lacul Păstrăvilor, o regiune foarte frumoasă şi foarte puţin umblată și au nevoie de o barcă.

Prin aceste acţiuni adolescenții dobândesc informaţii, îşi formează reprezentări, trăiesc experienţe de învăţare, de aceea, conţinutul trebuie ales cu grijă, bine corelat cu scopul şi obiectivele, perioada să fie corespunzătoare unei bunei desfăşurări a activităţii.

   În concluzie, excursiile reprezintă un instrument valoros în arsenalul educării timpurii. Oferind oportunități de învățare multi-senzorială, stimulând curiozitatea și imaginația, dezvoltând abilitățile sociale și conectând materiile școlare cu experiențele din viața reală, aceste excursii sunt o investiție esențială în dezvoltarea lor ca cetățeni ai lumii. Prin promovarea și susținerea acestor experiențe educaționale în afara clasei,se poate contribui la formarea unei generații de tineri bine pregătiți, încrezători și dedicați în construirea viitorului lor dorit.

9. Asociază fragmentul din „Cireșarii” de Constantin Chiriță cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Fragmentul din romanul ,,Cireșarii" îl pot asocia cu un pasaj din romanul,,Ocolul pământului în 80 de zile"de Jules Verne, tema lor comună fiind spiritul de aventură al unor tineri și dorința de a deveni exploratori. Diferența dintre cele două texte este că în textul ,,Cireșarii" copiii exploratori pleacă într-o expediție științifică și caută o barcă cu care vor străbate un râu,iar în,,Ocolul pământului în 80 de zile" Phileas Fogg, un gentlemen puţin ciudat din Londra, pleacă într-o călătorie în jurul lumii care va dura 80 de zile,traversează Asia,Pacificul,ajunge în America și află că vaporul care-l readuce în Anglia plecase.Găsește totuși un mic vas,îl cumpără,arde toate părțile din lemn și după multe aventuri ajunge la Londra și câștigă pariul.

Asemănarea dintre personajele textelor este spiritul de aventură,dorința de cunoaștere,persevernța în îndeplinirea scopurilor propuse.Și adolescenții și călătorul englez sunt dornici de a înfrunta neprevăzutul cu orice mijloace de transport,dorința de aventură este mai presus de orice risc ar întâlni.

B.

1.În secvența „Eu nu am obiceiul să vorbesc în vânt, pe cinstea mea.”, există:

a.    patru diftongi. 

b. un triftong, trei diftongi și un hiat.

 c. un triftong și trei diftongi.

 d. patru diftongi și un hiat.

2.S-au format prin derivare ambele cuvinte din seria:

a. ,,îndepărtare”, ,,anotimpuri”.

b. ,,neputincios”, ,,pământesc”.

c. ,,îndepărtat ”, ,,trecutul”.

d. ,,resimțită”, ,,apelor”.

3. Sinonimele cuvintelor subliniate în secvența:

„Individul care înainta cu paşi neverosimil de lungi, înalt şi deşirat şi slab ca o prăjină [...] nu era altul decât Petrăchescu, posesorul bărcii de cauciuc.” sunt, în ordine:

a. adevărat, slab.

b. necrezut, dezlânat.

 c. incredibil, dezordonat.

4. Cuvintele subliniate în secvența

„Individul care înainta cu paşi neverosimil de lungi, înalt şi deşirat şi slab ca o prăjină, cu o pălărioară verde ca un coif de hârtie, care purta o pană de cocoş chiar în vârful ţuguiului, cu puşca pe umăr, cu cizme lucitoare strânse pe gambe, nu era altul decât Petrăchescu, posesorul bărcii de cauciuc.”

sunt utilizate, în ordine, cu:

a. sens propriu, sens propriu.

 b. sens figurat, sens figurat.

c. sens propriu, sens figurat.

d. sens figurat, sens propriu.

5. Selectează, din fragmentul următor, trei verbe aflate la timpuri diferite ale modului indicativ, pe care le vei preciza:

,, ― Aha! pricepu vânătorul. Vreţi să vă ajut într-o excursie... Păi dacă-mi stă în putinţă, cu cea mai mare plăcere, pe cinstea mea... Arătaţi-mi un altul care cunoaşte mai bine decât mine regiunea!... Nu s-a născut încă, pe cinstea mea. Aţi nimerit exact unde trebuie, adică aţi bătut exact la uşa cea bună, pe cinstea mea... Şi cam ce vă doare?.”

                            Verbul                                                            Timpul verbului selectat

6. Alcătuiește un enunț interogativ, în care substantivul comun ,,barcă” să fie în cazul genitiv

și un enunț imperativ, în care substantivul comun „apă” să aibă funcția sintactică de complement prepozițional.

7. Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând raportul dintre acestea:

 ,,Cireşarii se uitară unii la alţii întristaţi, dar dezolarea nu-i paraliza pentru multă vreme.”.

8. Rescrie textul următor, corectând greșelile de orice natură:

Un acident de automobile schimbă totul. Prizonieră într-un corset de gips, Ruthie învață mai întâi să se cunoască și să facă față neputinții. Din fericire, ajutată de familie și de prietenii care se perindă prin camera ei, aducându-i daruri frumoase și povești de viață, Ruth se simte mai puțin singură, mai puțin abandonată și găsește forța de ași vindeca trupul și sufletul[..]

SUBIECTUL AL II-LEA

Imaginează-ți că ai fost în excursie într-o peșteră.

Redactează un text narativ în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul acestei călătorii.

Străbat cu prietenii o pădure de fag și în liniștea ei aud trosnind o creangă mare, am știut imediat că e un urs.  L-am văzut l mare si negru, de cum ne-a simțit ,a fugit în tufișuri,alerga rupând crengile sub picioare, în valea de lângă noi. M-a fermecat sunetul acela, al ursului care aleargă – parcă treceau caii sălbatici cu viteză prin pădure.Curioși ,am mers pe urmele lui  și am ajuns într-un loc unic,minunat,frumos:Peștera Urșilor.Un om ce stătea rezemat de un brad imens,înalt(așa ceva văzusem în filme)mi-a spus că numele i se trage de la numeroasele fosile ale urșilor de cavernă descoperiți aici, urși care se adăposteau în peșteri în urmă cu 15.000 ani. Se pare că se retrăgeau să moară în același loc în care muriseră și predecesorii lor, și de aceea numărul mare de schelete descoperite în aceasta peșteră. 

 Am intrat împreună cu el,deși simțeam în mine fiori.Și iată-ne în prima din cele trei galerii : Galeria Urșilor (sau a Oaselor) denumită astfel după scheletele urșilor găsite aici, cranii și multe vetre sau culcușuri ale urșilor. Pe pereți se mai văd zgârieturi adânci făcute de ghearele lor, urșii de atunci având până la 3 m lungime.În Galeria Urșilor am văzut stalagmite în formă de pagode, animale fabuloase desenate și stânci ca niște statuete, de aici și numele sugestiv cu care au fost botezate.Am descoperit o urmă de profil al unui urs.Mi-am trecut mâna pe peretele șlefuit de vreme și-am simțit ușoare denivelări,probabil că, în agonia lui, gigantul s-a sprijinit de perete,căutând un ultim reazăm,o speranță că se mai poate îndrepta,nu se va prăbuși.Ciudat! ceva îmi atrăgea mâna parcă în adâncul peretelui,auzeam un muget straniu,un sunet de durere,peretele aproape se mișca.Nu-mi puteam dezlipi mâna și-atunci am înțeles că-n ultimele lor clipe de viață,urșii mureau alături de pereții peșterii,care le era ultima apropiere.

   A fost o părere,un adevăr,dar am trăit o clipă unică de întoarcere la un moment  de durere,de despărțire a unor ființe de viață.

    Începe ușor, abia simțit, să se însereze.La ieșirea din peșteră,omul acela cu privirea blândă  îmi șoptește  că urșii sunt mult mai prietenoși decât oamenii. Totul e să le respecți tihna și echilibrul, să nu dai buzna în viața lor...au ei un fel de privire care parcă te înseamnă,care te poate urmări ca o vrajă... Neobișnuit de straniu și dureros.....  

 

 

 

test de iarnă: poezia,,Miezul iernii”de Vasile Alecsandri + FRUMUSEȚEA IREALĂ A FULGILOR DE NEA. CURIOSUL DOMN „SNOWFLAKE” BENTLEY

 

Testul 1

,, În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!.. Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd?.. în raza lunii o fantasmă se arată..
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

                                                                (Miezul iernii - Vasile Alecsandri)

-maiestos (adj.) – (recomandat în uz de DOOM3, majestuos) care impune prin măreția înfățișării, impunător prin proporții sau prestanță.

-organ (s. n.) – (înv.) orgă, instrument muzical compus dintr-un sistem de tuburi sonore, puse în acțiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi și al unor manete.

Textul 2

        FRUMUSEȚEA IREALĂ A FULGILOR DE NEA.  CURIOSUL DOMN „SNOWFLAKE” BENTLEY

 „La microscop am descoperit că fulgii de nea sunt de o frumusețe miraculoasă și mi se părea trist că această frumusețe n-a putut fi admirată și de alții. Fiecare cristal era o capodoperă și niciuna dintre forme nu se repeta. Când un fulg se topea, forma lui unică se pierdea pentru totdeauna, frumusețea lui extraordinară  dispărând  fără  a  lăsa  în  urmă  vreo  mărturie  materială a existenței sale”, scria Bentley în 1925.Wilson Bentley, în timp ce fotografia fulgi de nea, la ferma lui din Vermont, America.

   În urmă cu vreo zece ani, în miez de iarnă, am descoperit niște imagini de o frumusețe aparte. Mi-au stârnit curiozitatea și atunci l-am descoperit pe Wilson Bentley. Am aflat că, în urmă cu mai bine de o sută de ani, acest om simplu dintr-un orășel american a făcut ceva cu totul minunat. A fost primul care a fotografiat fulgi de nea și a arătat, pentru prima dată, structura fulgului de nea.

   Ca un alchimist al fotografiei, Bentley a intrat în povestea fulgilor de nea și a reușit să surprindă minusculele cristale de gheață în toată splendoarea lor nebănuită. Astfel, datorită lui, o lume întreagă a fost fermecată de imaginile „florilor de gheață”, cum le spunea el. Și-a dorit să nu se piardă atâta frumusețe și a reușit s-o facă să dureze. Abia după mult, mult timp, cu o tehnologie îmbunătățită, au început și alții să fotografieze fulgi de nea. Primul însă a fost și va rămâne mereu Wilson Bentley. Prin imaginile lui armonioase și de o frumusețe nepământeană, el ne-a făcut să vedem miracolul dintr-un fulg de nea.

  Wilson Bentley, căruia i s-a spus cu afecțiune „Snowflake Man” („Omul fulg de nea”), a fost fascinat de natură și studia cu pasiune fluturi, frunze, pânze de păianjen, tot ce era fragil și efemer.

   S-a născut în 1865, în mijloc de februarie, la o fermă în Jericho, din statul american Vermont, un orășel aflat între lac și munte, nu departe de granița cu Canada, în inima regiunii Snowbelt, unde ninsorile sunt abundente. Până la 14 ani, a învățat acasă, împreună cu mama lui, care era profesoară, apoi, câțiva ani, a mers la școală.

  Mama a observat pasiunea fiului ei pentru natură și mai ales pentru zăpadă. Băiatul îi spunea că fulgii de nea sunt la fel de frumoși precum fluturii sau florile de măr. Fluturi însă putea să prindă și să-i arate fratelui său mai mare, o crenguță de flori de măr o putea lua și să i-o dăruiască mamei lui. Cu totul alta era povestea cu fulgii de nea.

  Când a împlinit 15 ani, mama lui i-a dăruit un microscop vechi pe care l-a putut folosi în voie. Așa prăfuit cum era, l-a ajutat să vadă ceea ce ochiul liber nu putea. Era 19 februarie și în Jericho ningea. În timp ce alți copii de vârsta lui se băteau cu bulgări de zăpadă și făceau oameni de zăpadă, el prindea câte un fulg de nea și îl privea la microscop. „Tot privindu-i, am aflat că fulgii de nea erau mici capodopere”, spunea el. Ca să nu se irosească atâta frumusețe pe care o putea vedea atunci doar el la microscop, a început să deseneze formele fulgilor de nea. Trei ierni și-a petrecut observându-i și făcând sute de desene. Fiecare – unic.

   La 16 ani, Willie a descoperit aparatele foto și i-a spus mamei lui într-o zi: „Dacă aș avea un astfel de aparat, aș putea fotografia fulgii de nea”. Mama lui știa că fiul ei cel mic nu ar fi fost fericit până când nu ar fi reușit să fotografieze acei fulgi de nea și să-i arate și altora. Tatăl lui considera preocuparea fiului o pierdere de timp. Totuși, fiindcă îl iubeau, i-au făcut pe plac, cu toate că acel aparat foto „a costat cât zece vaci”.

  Abia în 1931 a reușit să facă o monografie ilustrată în care a adunat cele mai reușite dintre fotografiile lui. După ce a împlinit 66 de ani, cartea Snow Crystals (Cristale de zăpadă) a fost publicată cu ajutorul unor fonduri strânse de câțiva oameni de știință. Autorul spunea că acesta este darul pe care îl va lăsa el lumii. Astăzi, toți cei care vor să intre în universul fulgilor de nea încep cu această carte.

 Wilson a continuat să umble kilometri prin viscol pentru a face fotografii. Într-o zi, s-a îmbolnăvit și în 23 decembrie 1931, Wilson a plecat acolo sus, de unde vin pe pământ fulgii de nea.”

                               (după Mira Kaliani, ziarul online Ediția de dimineață, 7 februarie 2020)

-alchimist (s. m.) – persoană care se ocupa cu studiul chimiei în Evul Mediu, considerându-secă are puteri miraculoase.

-monografie (s. f.) – studiu științific amplu asupra unui anumit subiect, tratat detaliat.

A.

1 Două fenomene meteorologice din textul 1numite în descrierea peisajului de iarnă-sunt:                  ............................și.............................

2. În descrierea bolții cerești din poezia Mezul iernei de Vasile Alecsandri, există:

a.fumurile și norii;

b. norii și stelele

c. soarele și fumuri;

d. stelele și luna

3. Wilson Bentley a făcut primele fotografii cu fulgi de zăpadă la vârsta de:

a.14 ani;

b. 15 ani;

c. 16 ani;

d. 17 ani

4. Wilson Bentley este originar din orășelul:

a. Canada;

b. Jericho; 

 c. Snowbelt;

d. Vermont.

5.  Textul 1                    

                           Enunțul                                                              Adevărat                      Fals

În poezie, fulgii de zăpadă de pe câmpii par un lan de diamante.

Peisajul surprins în poezie este unul diurn.

Singura mișcare din peisajul descris în ultima strofă a poeziei este repre-zentată de apariția lupului.

Textul 2

Bentley a observat la microscop că fiecare fulg de nea are o structură unică.

Monografia cu cele mai reușite fotografii cu fulgi de zăpadă a fost publicată de Wilson Bentley cu mult înainte de moartea sa.

Wilson Bentley a văzut primul fulg de zăpadă la microscop în 19 februarie 1880.

6. Menționează  două elemente de versificație prezente în fragmentul de mai jos, ilustrându-le cu exemple din acesta:

- măsura versurilor: 15-16 silabe; ritm trohaic; rimă împerecheată. Muzicalitatea versurilor creează o orchestrație a naturii care subliniază sugestiv grandoarea tabloului.

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.  

  În primul text liric,poetul descrie  spectacolul naturii, se simte copleșit de frumusețea și grandoarea naturii hibernale,în care pământul este acoperit de ,zăpada cristalină....strălucitoare”ce ,,pare-un lan de diamanturi”....Este o imaginea feerică a unei nopţi de iarnă.

    În al doilea text nonliterar este prezentat un fotograf, Wilson Bentley ,care a fotografiat fulgii de zăpadă,minusculele cristale de gheață în toată splendoarea lor nebănuită.După ce ,, prindea câte un fulg de nea și îl privea la microscop”,vedea  că,, fulgii de nea sunt la fel de frumoși precum fluturii sau florile de măr.”

8. Crezi că lumea terestră poate să dispară din cauza unor fenomene naturale precum cele din poezie? Justifică-ți răspunsul valorificând textul 1.

   Schimbările climatice reprezintă o amenințare foarte gravă pentru pământ, iar consecințele lor ne afectează multe aspecte ale vieții.

   Totuși nu cred că lumea terestră poate dispărea din cauza unor fenomene naturale asemănătoare celor descrise în poezie. Poezia folosește imagini hiperbolice și metaforice pentru a evoca puterea naturii, dar aceste fenomene, oricât de intense, nu au capacitatea de a distruge planeta în întregime. Pământul a supraviețuit unor evenimente catastrofice de-a lungul istoriei sale geologice, demonstrând o rezistență remarcabilă. Fenomenele descrise în poezie, deși impresionante, au fost, sunt și vor fi parte integrantă a ciclurilor naturale ale planetei.Dar o nouă eră glaciară când,,totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;când,,Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas”nu mai poate fi pe Terra.

9. Asociază poezia ,,Miezul iernei” de Vasile Alecsandri cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o temă comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 

 M-am gândit la poezia,,Iarna”tot a poetului Vasile Alecsandri. Într-un peisaj fantastic , înspăimântător „cumplita iarnă” cerne norii de zăpadă , trimiţând pe pământ„lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă.” Poetul surprinde cu teamă plutirea graţioasă a fulgilor de nea care aduce fiori de gheață.

 Ninge continuu,abundenţa zăpezii aduce o atmosferă de spaimă în peisajul pustiu și îngropat sub albul zăpezii Pe întimderea pustie  lipsită de orice semne ale vieţii,de unde s-au şters urmele  şi drumul se văd : „satele pierdute sub clăbucii albi de fum”.Doar fumul alb ne poartă cu gândul la singurul semn de viaţă care se păstrează în pustiul de zăpadă..La fel și în,,Miezul iernei”,tabloul naturii este împietrit de,, un ger amar, cumplit”sub acțiunea devastatoare a gerului care a cuprins și astrele cerești. Epitetul dublu,,amar, cumplit” exprimă spaima în fața iernii.Și aici,,fumurile albe"se înalță spre văzduhul strălucitor,,scânteios",asemuite cu,,înaltele coloane" ale unui templu măreț,unind cerul cu pământul. În aceste peisaje neclintite și tăcute, poetului uimit și neîncrezător i se dezvăluie urma vieții, ca o fantasmă apare un lup alergând după prada înspăimântată sau,,o sanie ușoară”,

 aducând echilibru,speranță.Tabloul de iarnă de până atunci neclintit, lipsit parcă de viață, se însuflețește la apariția vieții, sentimentul de încordare și teamă se risipește.

B.

1.Cuvintele fulgilor și gheață din fragmentul:

„Bentley a intrat în povestea fulgilor de nea și a reușit să surprindă minusculele cristale de gheață în toată splendoarea lor” au, în ordine:

a. șapte și patru sunete;

b. opt și patru sunete;

c. șapte și cinci sunete;

d. opt și cinci sunete.

2.Există doar cuvinte derivate în seria:

a. argintiu, îngrozitor, maiestos, nemărginit;

b. armonios, crenguță, a îmbolnăvi, nepământean

c. frumusețe, nebănuit, orășel, tehnologie;

d. măreț, scânteios, a scârţâi, strălucitor

3.Seria care cuprinde formele corecte de plural pentru sensul din text al cuvintelor scrise italic în fragmentele

„Niciun zbor în atmosferă, pe zăpadă – niciun pas” și

„Fiecare cristal  era o capodoperă” este:

a. pași, cristaluri;

b. pasuri, cristale;

c. pași, cristale;

d. pasuri, cristaluri.

4.Cuvântul scris italic în fragmentul „fulgii de nea sunt la fel de frumoși precum fluturii sau florile de măr” este utilizat cu sens figurat în enunțul:

a. Tata a lovit cu ciocanul în floarea cuiului desprins din perete.

b. Mama a luat cu lingura floarea din borcanul cu murături

c. Alecsandri a făcut parte din floarea tinerimii pașoptiste

d. Bunica a cusut pe ie floarea specifică regiunii noastre.

5. Selectează, din fragmentul următor trei adjective pronominale diferite, pe care le vei preciza:

 „La microscop am descoperit că fulgii de nea sunt de o frumusețe miraculoasă și mi se părea trist că această frumusețe n-a putut fi admirată și de alții. Fiecare cristal era o capodoperă și niciuna dintre forme nu se repeta. Când un fulg se topea, forma lui unică se pierdea pentru totdeauna, frumusețea lui extraordinară dispărând fără a lăsa în urmă vreo mărturie materială a existenței sale”.

6. Alcătuiește un enunț asertiv în care adverbul acolo să aibă funcția sintactică de atribut și un enunț interogativ în care substantivul fotograf să aibă funcția sintactică de complement de agent.

7.Transcrie din fraza de mai jos propozițiile subordonate, precizând felul acestora.

„Ca să nu se irosească atâta frumusețe pe care o putea vedea atunci doar el la microscop, a început să deseneze formele fulgilor de nea.”

8.Completează cu părțile de vorbire indicate între paranteze textul de mai jos, scris de un elev după citirea unui articol despre Wilson Bentley.

Wilson Bentley a avut (același, adjectiv pronominal demonstrativ de identitate)  pasiune întreaga viață: fotografierea fulgilor de zăpadă. Cele mai reuși-te imagini  (fulg, plural, genitiv) au fost incluse în cartea sa Snow Crystals(Cristale de zăpadă),  (care, acuzativ) a publicat-o cu ajutorul unor fonduri  (strâns, plural, feminin) de câțiva oameni de știință. El a considerat că (a lăsa, indicativ, imperfect) astfel  (lume, singular, dativ) un dar neprețuit.

 

Subiectul al II-lea

Redactează o compunere în care să comentezi semnificația ultimelor două strofe ale poeziei

,,Miezul iernei ”de Vasile Alecsandri.

 Titlul poeziei arată momentul de maximă intensitate în manifestarea anotimpului iarna.

Alcătuit din patru catrene, pastelul descrie un colț din natura, încremenit de suflul gerului. Imaginea iernii este contemplată din doua planul real-strofele întâi și a patra și altul din planul imaginar,este îmbinat spațiul terestru cu cel cosmic.

Tabloul naturii este împietrit de,, un ger amar, cumplit”sub acțiunea devastatoare a gerului care a cuprins și astrele cerești. Epitetul dublu,,amar, cumplit” exprimă spaima în fața iernii. Repetarea verbului,,a părea”plasează imaginile la limita dintre realitate și iluzie. Peisajul este perceput vizual: elementele terestre:pădurile, stejarii- se îmbină cu cele cosmice:stelele, cerul,iar culoarea albă dă  luminozitate, strălucire tabloului ; auditiv:verbele,, trosnesc,scârțâie”subliniază intensitatea gerului, participiile:,,înghețate,oțelit”accentuează senzația de frig, de stingere a vieții.Întreaga natură este un

,,templu maiestos”, ale cărui coloane devin,,fumurile albe”pe care se sprijină,,bolta cerului senină”,iar

luna strălucește misterios peste intreaga fire plină de  luminozitate.

  În fața acestui tablou mirific poetul exclamă:',,O! Tablou măreț, fantastic!”, se simte copleșit de frumusețea și grandoarea naturii hibernale în care stelele sunt purtătoare ale luminii veșnice,par făclii strălucitoare care ard pentru eternitate. Continuând descrierea naturii ca un templu uriaș, poetul vede munții asemenea unor altare, iar codrii sunt,,organe sonoare",instrumente prin care crivățul face să răsune o muzică ce trezește spaima. Tabloul nocturn al iernii este încremenit, pustiu și tăcut. Aspectul naturii lipsite de viață și de mișcare este accentuat de repetiția cuvintelor:,,fără viață, fără  glas" sau a adjectivului,,niciun"ce accentuează absența unui zbor,a unor urme pe zăpadă.

   Peisajul neclintit și tăcut în lumina lunii este dinamizat în finalul poeziei de prezența unui lup, stârnind uimirea și teama poetului:,,Dar ce văd?” o fantasmă se arată,,un lup ce se aruncă după prada-i spăimântată”și astfel priveliștea nocturnă se însuflețește.

   Sentimentul predominant este de admirație în fața naturii, un spațiu supranatural al întâlnirii cu grandoarea naturii.Este starea de reverență ca în fața unui locaș de închinare a eului liric în fața frumuseții strălucitoare a iernii,fascinat de fenomenele extreme descrise.