Cer cenușiu, copaci dezgoliți, vești
proaste… Nu există prea multe motive să fim veseli în Februarie. Și totuși,
în banalitatea ce ne înconjoară există o mulțime de semne care să ne aducă
zâmbetul pe obraz. Mă gândesc că prin ochiurile din crânguri și din păduri, pe întinderile de
zăpadă ce încep să se înmoaie ușor, apar urme de animale.Parcă văd că a trecut o
vulpe, colo un urs ieșit din bârlog, pe dincolo a sărit sprinten o veveriță.Știu că presimțind primăvara,
animalele din pădure încep să dea târcoale prin luminișuri, ca să vadă
dacă este adevărat. Chiar dacă afară e frig și ninge acum în februarie, mirosul lor simte din
depărtare marea schimbare a anotimpurilor. De cum apar primele zile
cu soare, primii grauri, sturzi și stăncuțe vor umple pădurile cu ciripitul lor
cristalin. Cât de mult ne-a lipsit glasul lor!
Natura întreagă vibrează de
bucurie, mai ales că trilul lor vestește apariția primilor muguri pe ramurile
copacilor.
Clopoțeii
ghioceilor imaculați
și ușor parfumați, pe care cea mai mică adiere de vânt îi face să tremure
și să scoată un zvon subțirel, sunt primii mesageri ai primăverii mult
așteptate. Natura are semnele ei. Primăvara este aproape.Brândușa de
primăvară își scoate capul spre lumina încă rece a anotimpului, cu mult înainte
de topirea zăpezilor. Legenda spune că floarea cu potir violet e alungată din
pământ de o mamă vitregă și haină, dar bunul Dumnezeu nu o lasă niciodată
să moară, fiindcă nectarul din petalele ei reprezintă prima hrană de primăvară
pentru albine.
Aștept să simt mirosul pământului reavăn, al narciselor de pe alee ,parfumul difuz al primăverii,aștept să văd
florile cireșului
de la geam.Pot să aud
pițigoii,vor veni iarăși să-și facă cuib în mărul bătrân din grădină.De la geamul meu pot să văd toporașii
iviți din zăpada venită acum,deodată,iar noaptea printre ei întotdeauna
zboară zâne.
Deocamdată pot să
visez și să aștept o
veste minunată adusă de cocori:a venit primăvara!!!!!!!!!!
