Textul 1
,, ― Grozav! Acceptă Lucia. Şi poate că n-ar strica să ne
prefacem că tocmai pe el îl căutăm...
Nu mai era nici o îndoială pentru nimeni. Individul care
înainta cu paşi neverosimil de lungi, înalt şi deşirat şi slab ca o prăjină, cu
o pălărioară verde ca un coif de hîrtie, care purta o pană de cocoş chiar în
vîrful ţuguiului, cu puşca pe umăr, cu cizme lucitoare strînse pe gambe, nu era
altul decît Petrăchescu, posesorul bărcii de cauciuc.
Lăsînd aparatul în paza nesigură a unor păsărele, cei
trei porniră în goană spre vînător. Petrăchescu venea întins spre ei, dar îşi
încetini mersul cînd descoperi că tocmai el era ţinta celor trei tineri.
― Ce vi s-a întîmplat, cetăţenilor? îi întîmpină el cu o
voce subţire, piţigăiată. Vă goneşte din urmă vreo dihanie?
Cetăţenii îl salutară cu respect, toţi. Dar de vorbit,
numai Ursu putea să vorbească, Lucia şi Victor nu-şi puteau reţine gîfîitul
sonor şi neprefăcut. Şi Ursu îşi învinse timiditatea, aproape ţipînd la
vînător:
― Plecăm pentru
cîteva zile într-o excursie...
― Nu trebuie să
ţipi, domnule, îi tempera vînătorul zelul. Am urechi destul de bune. Amîndouă,
nu cum zice lumea.
Ursu se fistici dintr-odată:
― Ştiţi... Adică nu într-o excursie... Ne-am gîndit,
noi... ştiţi... o expediţie ştiinţifică... Noi şi alţi prieteni... ştiţi...
Poate că ne ajutaţi şi dumneavoastră...
― Aha! pricepu vînătorul. Vreţi să vă ajut într-o
excursie... Păi dacă-mi stă în putinţă, cu cea mai mare plăcere, pe cinstea
mea... Arătaţi-mi un altul care cunoaşte mai bine decît mine regiunea!... Nu
s-a născut încă, pe cinstea mea. Aţi nimerit exact unde trebuie, adică aţi
bătut exact la uşa cea bună, pe cinstea mea... Şi cam ce vă doare?
După o scurtă luptă cu sine însuşi, Ursu îndrăzni:
― V-am ruga din suflet să ne împrumutaţi cîteva zile...
barca dumneavoastră de cauciuc!
Vînătorul îşi plimbă degetele pe sub pălăria ţuguiată,
coborînd-o pînă la sprîncene. Barba, parcă despărţită de maxilar, i se roti de
cîteva ori, oferind un spectacol de circ, care însă în loc să-i amuze îi sperie
pe spectatori. Rîsul vînătorului suna forţat:
― Hm... Hm... Barca! Lucru rar... Hm... Lucru foarte greu
de găsit... Lucru imposibil de găsit, pe cinstea mea.
― Dacă... Nu ştiu cum să vă spunem... interveni Lucia.
Ne-am gîndit la chirie... Adică ne-am gîndit că poate vreţi s-o vindeţi. Sîntem
gata să renunţăm la toate economiile noastre...
Vînătorul se uită şi mai atent la cei trei tineri. Oferta
făcută de ei nu-i displăcea de tot. Se gîndea mai ales la chirie, şi văzîndu-i
îmbrăcaţi curat, Lucia chiar cu o anumită eleganţă, îşi închipui că economiile
lor nu erau de lepădat. De aceea, după ce-şi mai scarpină o dată ceafa, se
hotărî să le răspundă cu o promisiune:
― Hm... Văz că vă gîndiţi la chirie, că de vîndut, n-aş
vinde barca, în mormînt de-aş fi, pe cinstea mea. N-aş vinde-o nici măcar
pentru cinsprezece mii, nici dacă mi s-ar da în loc un vapor... Da-n ce parte
faceţi excursia? La Poarta Dracului?
Lucia îl atinse încet cu cotul pe Victor, şi tînărul, ca
şi cum s-ar fi trezit atunci dintr-o lungă meditaţie, spuse:
― A, nu la Poarta Dracului. Poate mai tîrziu, dar pentru
Poarta Dracului nu avem nevoie de barcă. Ne-am gîndit să mergem cîteva zile la
Lacul Păstrăvilor...
Vînătorul se înnegură la faţă. Era cît pe-aci să spună
ceva, chiar deschise gura, dar dintr-o dată se răzgîndi.
― E o regiune foarte frumoasă şi
foarte puţin umblată, spuse cu un ton rugător Lucia. Am putea descoperi
multe lucruri acolo...
― Ştiu...
ştiiiiiiiu, îi răspunse vînătorul în zeflemea. Dar, din păcate, numai spre
sfîrşitul lui august v-aş putea împrumuta barca. Pînă atunci absolut imposibil,
pe cinstea mea.
― Numai pentru cîteva zile, se rugă Ursu.
Vînătorul îşi desprinse iarăşi bărbia de maxilar
rotindu-şi-o însă de astă dată în direcţie contrară:
― Hm." Eu nu am obiceiul să vorbesc în vînt, pe
cinstea mea. Vă convine în august?... Bine!... Nu vă convine?... Bună ziua!
Clar sau nu?... Deşi, eu v-aş da un sfat părintesc: Mai bine v-aţi căuta altă
regiune. Sînt prea multe primejdii acolo, pe cinstea mea.
După ce-şi puse pentru ultima dată la bătaie cinstea,
vînătorul îşi scoase în semn de salut pălărioara cu pană mîndră de pe vîrful
capului şi se depărtă cu aceiaşi paşi neverosimil de lungi.
Cireşarii se uitară unii la alţii întristaţi, dar
dezolarea nu-i paraliza pentru multă vreme. Îşi amintiră toţi odată, ca la un
semnal, de aparatul lăsat la poalele movilei şi porniră într-acolo, hotărîţi
parcă să doboare toate recordurile tuturor curselor cu obstacole. Primul care
ajunse la movilă, lăsîndu-şi prietenii cam pe la jumătatea drumului, fu,
bineînţeles, Ursu.”
(Constantin Chiriță—,,Cireșarii”)
Textul 2
,,Barca se numără printre cele mai vechi unelte folosite
de om, încă din cele mai îndepărtate timpuri. Ea este cu mult mai bătrână decât
căruța, apărută foarte târziu, abia după născocirea roții.
Dacă privim în trecutul îndepărtat al istoriei noastre,
oamenii au cunoscut mai întâi transportul pe apă, și mai apoi cel pe uscat.
Necesitatea transportului pe apă a fost resimțită acut și
datorită faptului că, la începuturile civilizației, oamenii au locuit mai întâi
în apropierea apelor, acolo unde găseau mai ușor hrană, decât în câmpii sau
lângă păduri, ale căror produse sunt legate de anumite anotimpuri.
De altfel, și primele locuințe înjghebate de om au fost
lacustre, adică construite pe piloni deasupra apelor, pentru a-i feri de furia
animalelor de pradă, în fața cărora omul se găsea neputincios, chiar și atunci
când cunoscuse deja lancea cu vârf de cremene.
Însă, chiar dacă oamenii au locuit mai întâi în
apropierea apelor, ei nu au reușit încă de la început să le pătrundă tainele,
să le stăpânească furia și nici să plutească pe ele.
În prima etapă, și ne referim la perioada în care omul nu
se deosebea prea mult de celelalte viețuitoare, acesta s-a văzut stânjenit în
căutarea hranei sale de prezența unui element care, atunci ca și acum, acoperea
cea mai mare parte a globului pământesc, și pe care oamenii l-au numit „APĂ”.
Cuvântul ,,Apă” are cel puțin 4000 de ani vechime, fiind cunoscut în limba
sanscrită ca ,,apas” foarte apropiat de ,,apă” din limba română, mai degrabă
decât cu ,,aqua” din Latină.”
( Dragoș Ionescu, Barca-primul-vehicul-din-istoria-omenirii-fenicienii-primii-navigatori-din-mareaneagra-scurta-istorie-a-navigatiei-partea-1, https://marina-noastra.ro)
1.Transcrie, din
textul 1, doi termeni din câmpul lexical al fizionomiei.
2.Încercuiește
litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul
1. Cel care cunoaște cel mai
bine regiunea este: a. Ursu b. Lucia c. Petrăchescu d. Victor
3.Încercuiește
litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul
2. Oamenii au locuit mai întâi lângă: a. munți b. ape c. câmpii d. păduri.
4. Încercuiește
litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul
1.
Cireșarii lasă aparatul în grija:
a. vânătorului b. nimănui c. lui Ursu d. lui Tic
5.Notează „X” în
dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals,
bazându-te pe informațiile din cele două texte.
Textul 1
Enunțul Adevărat Fals
Cireșarii sunt sinceri cu
Petrăchescu.
Pescarul era înalt și slab.
Ursu nu era timid.
Textul 2
Enunțul Adevărat Fals
Roata datează dinaintea
bărcii.
Oamenii știau să se apere ușor
de animale.
Cuvântul ,,apă” este mai vechi
de 4000 de ani.
6.Precizează o trăsătură a lui Petrăchescu, identificată
în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare utilizat, ilustrându-l
cu o secvență relevantă:
,, ― Aha! pricepu vânătorul.
Vreţi să vă ajut într-o excursie... Păi dacă-mi stă în putinţă, cu cea mai mare
plăcere, pe cinstea mea... Arătaţi-mi un altul care cunoaşte mai bine decât
mine regiunea!... Nu s-a născut încă, pe cinstea mea. Aţi nimerit exact unde
trebuie, adică aţi bătut exact la uşa cea bună, pe cinstea mea... Şi cam ce vă
doare?”
Petrachescu- este un personajul încrezător în
cunoștințele lui despre locurile pe care trăiește.Se arată binevoitor,dorește
să-i ajute pe cei care-i cer sprijinul.Totuși pare lăudăros,prefăcut, spunând
că,,nu s-a născut încă”cineva asemănător lui.Limbajul lui este
fals,nenatural,al unui om îngâmfat,lăudăros,în care nu trebuie să ai încredere.
7.Prezintă un element de conținut comun celor două texte
date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
În ambele texte
există un element comun:barca,un vehicul plutitor de dimensiuni mici,
necesar vieții.În textul 1, un grup de adolescenți vor să plece într-o
expediţie ştiinţifică la Lacul Păstrăvilor, o regiune foarte frumoasă şi foarte
puţin umblată și au nevoie de,, o barcă de cauciuc”pe care vor s-o împrumute de
la un vânător.În textul 2,text nonliterar,se arată despre apariția bărcii,,
printre cele mai vechi unelte folosite de om, încă din cele mai îndepărtate
timpuri”,pentru că oamenii au trăit la început în apropierea apelor.
8.Crezi că excursiile sunt importante pentru dezvoltarea
adolescenților? Motivează-ți răspunsul, valorificând textul 1 și experiența
personală sau culturală
Participarea la excursii educaționale poate avea o serie de beneficii
semnificative pentru dezvoltarea adolescenților. Aceste experiențe din afara
clasei pot îmbunătăți performanța școlară, pot stimula interesul pentru
învățare și pot dezvolta abilități esențiale precum gândirea critică,
rezolvarea de probleme și creativitatea.
De asemenea, excursiile cu scop
educațional oferă oportunități valoroase pentru adolescenți să experimenteze diversitatea culturală,să exploreze diferite
domenii de interes și să-și descopere pasiunile și talentele. Aceste experiențe
pot avea un impact profund asupra dezvoltării lor personale și pot contribui la
formarea lor ca indivizi responsabili, informați și angajați în comunitatea
lor. Excursia școlară este una dintre cele mai interesante, plăcute si utile
activităţi extrașcolare, provocând contactul direct cu mediul, aceasta
însemnând o percepere activă a unor zone geografice, peisaje, acţionand direct
asupra acestora.În textul 1,un grup de elevi vor să
plece într-o expediţie ştiinţifică la Lacul Păstrăvilor, o regiune foarte
frumoasă şi foarte puţin umblată și au nevoie de o barcă.
Prin aceste acţiuni adolescenții
dobândesc informaţii, îşi formează reprezentări, trăiesc experienţe de
învăţare, de aceea, conţinutul trebuie ales cu grijă, bine corelat cu scopul şi
obiectivele, perioada să fie corespunzătoare unei bunei desfăşurări a activităţii.
În concluzie, excursiile reprezintă un instrument valoros în arsenalul
educării timpurii. Oferind oportunități de învățare multi-senzorială, stimulând
curiozitatea și imaginația, dezvoltând abilitățile sociale și conectând
materiile școlare cu experiențele din viața reală, aceste excursii sunt o
investiție esențială în dezvoltarea lor ca cetățeni ai lumii. Prin promovarea
și susținerea acestor experiențe educaționale în afara clasei,se poate
contribui la formarea unei generații de tineri bine pregătiți, încrezători și
dedicați în construirea viitorului lor dorit.
9. Asociază fragmentul din „Cireșarii” de Constantin
Chiriță cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură
suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență
relevantă din fiecare text.
Fragmentul din romanul ,,Cireșarii" îl pot asocia cu
un pasaj din romanul,,Ocolul pământului în 80 de zile"de Jules Verne, tema
lor comună fiind spiritul de aventură al unor tineri și dorința de a deveni
exploratori. Diferența dintre cele două texte este că în textul
,,Cireșarii" copiii exploratori pleacă într-o expediție științifică și
caută o barcă cu care vor străbate un râu,iar în,,Ocolul pământului în 80 de
zile" Phileas Fogg, un gentlemen puţin ciudat din Londra, pleacă într-o călătorie
în jurul lumii care va dura 80 de zile,traversează Asia,Pacificul,ajunge în
America și află că vaporul care-l readuce în Anglia plecase.Găsește totuși un
mic vas,îl cumpără,arde toate părțile din lemn și după multe aventuri ajunge la
Londra și câștigă pariul.
Asemănarea dintre personajele textelor este spiritul de
aventură,dorința de cunoaștere,persevernța în îndeplinirea scopurilor
propuse.Și adolescenții și călătorul englez sunt dornici de a înfrunta
neprevăzutul cu orice mijloace de transport,dorința de aventură este mai presus
de orice risc ar întâlni.
B.
1.În secvența „Eu nu am obiceiul să vorbesc în vânt, pe
cinstea mea.”, există:
a. patru diftongi.
b. un
triftong, trei diftongi și un hiat.
c. un triftong și trei diftongi.
d. patru diftongi și un hiat.
2.S-au format prin derivare
ambele cuvinte din seria:
a. ,,îndepărtare”,
,,anotimpuri”.
b. ,,neputincios”,
,,pământesc”.
c. ,,îndepărtat ”,
,,trecutul”.
d. ,,resimțită”, ,,apelor”.
3. Sinonimele cuvintelor
subliniate în secvența:
„Individul care înainta cu
paşi neverosimil de lungi, înalt şi deşirat şi slab ca o prăjină [...] nu era
altul decât Petrăchescu, posesorul bărcii de cauciuc.” sunt, în ordine:
a. adevărat, slab.
b. necrezut, dezlânat.
c. incredibil, dezordonat.
4. Cuvintele subliniate în
secvența
„Individul care înainta cu
paşi neverosimil de lungi, înalt şi deşirat şi slab ca o prăjină, cu o
pălărioară verde ca un coif de hârtie, care purta o pană de cocoş chiar în
vârful ţuguiului, cu puşca pe umăr, cu cizme lucitoare strânse pe gambe, nu era
altul decât Petrăchescu, posesorul bărcii de cauciuc.”
sunt utilizate, în ordine, cu:
a. sens propriu, sens propriu.
b. sens figurat, sens figurat.
c. sens propriu, sens figurat.
d. sens figurat, sens propriu.
5. Selectează, din fragmentul
următor, trei verbe aflate la timpuri diferite ale modului indicativ, pe care
le vei preciza:
,, ― Aha! pricepu vânătorul.
Vreţi să vă ajut într-o excursie... Păi dacă-mi stă în putinţă, cu cea mai mare
plăcere, pe cinstea mea... Arătaţi-mi un altul care cunoaşte mai bine decât
mine regiunea!... Nu s-a născut încă, pe cinstea mea. Aţi nimerit exact unde
trebuie, adică aţi bătut exact la uşa cea bună, pe cinstea mea... Şi cam ce vă
doare?.”
Verbul Timpul verbului selectat
6. Alcătuiește un enunț
interogativ, în care substantivul comun ,,barcă” să fie în cazul genitiv
și un enunț imperativ, în care
substantivul comun „apă” să aibă funcția sintactică de complement
prepozițional.
7. Transcrie propozițiile din
fraza următoare, precizând raportul dintre acestea:
,,Cireşarii se uitară unii la alţii
întristaţi, dar dezolarea nu-i paraliza pentru multă vreme.”.
8. Rescrie textul următor,
corectând greșelile de orice natură:
Un acident de automobile
schimbă totul. Prizonieră într-un corset de gips, Ruthie învață mai întâi să se
cunoască și să facă față neputinții. Din fericire, ajutată de familie și de
prietenii care se perindă prin camera ei, aducându-i daruri frumoase și povești
de viață, Ruth se simte mai puțin singură, mai puțin abandonată și găsește
forța de ași vindeca trupul și sufletul[..]
SUBIECTUL AL II-LEA
Imaginează-ți că ai fost în
excursie într-o peșteră.
Redactează un text narativ în
care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul acestei călătorii.
Străbat cu prietenii o pădure
de fag și în liniștea ei aud trosnind o creangă mare, am știut imediat că e un
urs. L-am văzut l mare si negru, de cum ne-a simțit ,a fugit în
tufișuri,alerga rupând crengile sub picioare, în valea de lângă noi. M-a
fermecat sunetul acela, al ursului care aleargă – parcă treceau caii sălbatici
cu viteză prin pădure.Curioși ,am mers pe urmele lui și am ajuns într-un
loc unic,minunat,frumos:Peștera Urșilor.Un om ce stătea rezemat de un brad
imens,înalt(așa ceva văzusem în filme)mi-a spus că numele i se trage de la
numeroasele fosile ale urșilor de cavernă descoperiți aici, urși care se
adăposteau în peșteri în urmă cu 15.000 ani. Se pare că se retrăgeau să moară
în același loc în care muriseră și predecesorii lor, și de aceea numărul mare
de schelete descoperite în aceasta peșteră.
Am intrat împreună cu
el,deși simțeam în mine fiori.Și iată-ne în prima din cele trei galerii :
Galeria Urșilor (sau a Oaselor) denumită astfel după scheletele urșilor găsite
aici, cranii și multe vetre sau culcușuri ale urșilor. Pe pereți se mai văd
zgârieturi adânci făcute de ghearele lor, urșii de atunci având până la 3 m
lungime.În Galeria Urșilor am văzut stalagmite în formă de pagode, animale
fabuloase desenate și stânci ca niște statuete, de aici și numele sugestiv cu
care au fost botezate.Am descoperit o urmă de profil al unui urs.Mi-am trecut
mâna pe peretele șlefuit de vreme și-am simțit ușoare denivelări,probabil că,
în agonia lui, gigantul s-a sprijinit de perete,căutând un ultim reazăm,o
speranță că se mai poate îndrepta,nu se va prăbuși.Ciudat! ceva îmi atrăgea
mâna parcă în adâncul peretelui,auzeam un muget straniu,un sunet de
durere,peretele aproape se mișca.Nu-mi puteam dezlipi mâna și-atunci am înțeles
că-n ultimele lor clipe de viață,urșii mureau alături de pereții peșterii,care
le era ultima apropiere.
A fost o
părere,un adevăr,dar am trăit o clipă unică de întoarcere la un moment de
durere,de despărțire a unor ființe de viață.
Începe ușor, abia simțit, să
se însereze.La ieșirea din peșteră,omul acela cu privirea blândă îmi
șoptește că urșii sunt mult mai prietenoși decât oamenii. Totul e să le
respecți tihna și echilibrul, să nu dai buzna în viața lor...au ei un fel de
privire care parcă te înseamnă,care te poate urmări ca o vrajă... Neobișnuit de
straniu și dureros.....
