In memoriam…
Deschideți un volum de poezii al poetului
Mihai Eminescu,citiți doar titlurile,studiați apoi mărturiile vremii trăite de poet,vedeți-l obosit,nefericit și-i
veți înțelege dorința de a se stinge,,la marginea mării’’ca pe o izbăvire,ca pe
o reîntoarcere mioritică în natura ce-i dăruia de-atâtea ori balsamul,vraja și
statornicia ei; intrebați marea: de ce nu i-a îndulcit cântul,de ce valurile nu
i-au mângaiat fața,de ce nu i-a șters dorul de moarte,de ce nu i-a dat din
puterea ei?
A fost,,băiet’’,a cutreierat păduri,s-a
culcat lângă izvoare,a trecut codri de aramă,a ajuns în pădurea de argint,acolo
unde numai gândul călător vedea,,un cuibar rotind de ape peste care luna
zace’’,a stat la o masă mare-ntinsă alături
de Călin-mirele-zburător și a admirat-o pe gingașa mireasă—el a fost la Facerea
Lumii. A stat singur la masa de brad cu stolurile de gânduri,,dulci iluzii’’,a
zâmbit la chemarea copilăriei,a fost sub un salcâm,,sara pe deal’’,așteptând
iubirea,s-a urcat în înalturi și- a devenit Luceafăr cerând nemurirea, ispitit
de chemarea glasului pământean,i-a venerat pe epigoni,a fost,,la Rovine’’cu
Mircea cel Bătrân,a fost Făt-Frumos din
lacrima cerului,a neantului.
Citiți o poezie de Eminescu și vă va fi dor de el; așa cum
florile caută pământul,cautați-l sub teiul ce-și scutură parfumul,și…de-atâtea
frunze care mor cazând… cuvintelor li se va face urât…acum, în nopțile de iarnă cu Luceafăr blând…
tuturor ne e dor de Eminescu …și atât!!!
