PARTEA POETULUI
de ION LUCA CARAGIALE
Este o narațiune
dialogată aproape de anecdotă cu elemente
miraculoase ale basm.
Lectura debutează(expozițiunea)prin chemarea mărinimoasă a
Domnului către oameni,pentru a-și lua câte un dar din bogăția cerului.Își iau
darurile ce cred că li se cuvin:vânătorul,plugarul,neguțătorul, viierul(podgoreanul),regele.
Apariția Poetului
marchează intriga povestirii,el se declară,,cel mai supus copil”al
Domnului,care-l ceartă, s-a desfătat ,,în lumea viselor”și a venit prea
târziu.Răspunsul Poetului nu-L mulțumește pe Domnul,el,Poetul,a avut alte
preocupări: a privit armonia cerurilor,lumina divină,de aceea este trimis să
cunoască Pământul.
Desfășurarea acțiunii îl prezintă pe Poet nebăgat în seamă
de oamenii pământului care au treabă,nu-i ascultă povețele,iar el nu-nțelege de
ce un muncitor al pământului nu vede
frumusețea unei zile de vară,este nedumerit de indiferența oamenilor,de
certurile mai-marilor Lumii,când hotărăsc soarta oamenilor,îndemnându-i să vadă
numai Pacea,liniștea,cunoaște distracțiile,măștile sub care se ascund petrecăreții,deziluzia
.De fiecare dată se întoarce spre Domnul sau la Sf.Petru,căutând sprijin,se
simte neajutorat și ca un copil fără experiența vieții vrea să fie îndrumat,află
că Domnul este nemulțumit de pământenii nerecunoscători și de fiecare căutare
în cer,sus,este retrimis să cunoască oamenii,să vadă adevărata Viață.
Dialogul dintre
Domnul și Sf.Petru este punctul culminant al povestirii,aceștia arătându-i
calitățile Poetului:suflet delicat,dezinteresat,mândru.Își primește și el
partea divină:penițe,cerneală,hârtie;
revine iar și iar cerând-le,nu-i sunt de ajuns pe cât are de scris din
câte cunoscuse.
Deznodământul este
constatarea ironică a celor doi divini:Poetul și-a primit partea,dar e
cam,,găgăuță”-distrat,necunoscător,neînțeles,neinițiat...și astfel printr-un
cuvânt a fost caracterizată întreaga
grupare care nu cere decât puțin,în
schimb dă oamenilor frumuseți ale cuvintelor.
În povestire abundă
dialogul,de aceea lectura este vioaie,iar personajele imaginare:Domnul,Sf.Petru,Poetul
sunt figuri comune,obișnuite,au preocupări,supărări,dau sfaturi,sunt
ironici,folosesc apelative,,drăguță”,cuvinte de salut,,salutare”.Interesant
este drumul Poetului:urcă și coboară în cer,parcurgând drumul
cunoașterii,transformându-se și ajungând la adevărata sa valoare,aceea de
creator,suflet din sufletul oamenilor,aduce lumina divină prin cuvinte pe
pământ.
