TRECUT-AU ANII...

                                    poezia: TRECUT-AU  ANII...

    Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!

                                                                          

 Fiind o opera lirică, in poezia ,,Trecut-au anii ” de Mihai Eminescu sunt exprimate direct sentimentele poetului, ale eului liric, cel dominant este tristețea, determinată de trecerea ireversibilă a timpului și, implicit, a tinereții. Sentimentul predominant și motivația lui sunt prezente încă în primele cinci versuri,anii trec așa cum norii cerului trec pe deasupra pământului,nimic nu-l mai încântă pe poet,așa cum a fost încântat de poveștile și poeziile copilăriei. Dar tristețea se accentuează, devine copleșitoare, pe masură ce poetul,omul matur, se convinge de zădarnicia încercărilor sale de a reîntoarce ceasurile de taină ale tinereții, de a retrăi bucuriile și împlinirile acelei vârste,chiar dacă tainele vieții i se dezvăluie,nu vrea să le-nțeleagă.Ar dori să aducă trecutul înapoi,să-i tresară din nou sufletul la frumusețile cuvintelor,la trăirile copilăriei,ale adolescenței. Tristețea este așa de mare, încât poetul are senzația risipirii ființei sale,simte că totul este pierdut, că vremurile trecute nu-i mai vorbesc,,mută-i gura dulce a altor vremuri” sub tăvălugul timpului, ajungând până la trecerea sa în neființă,timpul devine întuneric:

"Iar timpul crește-n lumea mea... mă-ntunec!"
Profunzimea sentimentelor exprimate este accentuată de antiteza trecut-prezent, de pendularea permanentă intre cei doi poli ai existenței umane - copilărie și maturitate.
Datorită faptului că este o opera lirică, in aceasta poezie se intâlnesc și alte procedee artistice prin care poetul sugerează atmosfera de tristețe, starea sa de spirit determinate de trecerea timpului. Astfel, se remarcă adresarea directă prin repetarea interjecției ,,o” și prin construcțiile în vocativ,,ceas al tainei,suflet”, a locuțiunii adverbiale ,,în van” cu sensul de "zadarnic" și folosirea enumerației "povești și doine, ghicitori, eresuri", a comparației "ca nouri lungi pe șesuri" și a epitetelor "nouri lungi" , "mută-i gura dulce " care au și menirea de a accentua asupra stării emoționale. Interiorizarea poetului este așa de puternică, încât acesta se confesează propriului suflet care apare personificat:

"sa fac, o suflet, ca din nou să tremuri".


Atmosfera de tristețe, sărăcirea sufletească sunt susținute și de măsura 11-12 silabe, de rima imbrățișată in cele două catrene și complexă in terține, precum și de ritmul iambic al versurilor;remarc, pronumele personal:mă,mi,dar și verbele de persoana I.
 Atât prin atmosfera creată și prezența eului liric, cât și prin profunzimea sentimentelor exprimate direct cu ajutorul figurilor de stil, poezia ,,Trecut-au anii”  este  o confesiune sfâșietoare,impresionantă.