La
hotarul dintre primăvară și vară se situează momentul descris în poezia Furtuna de St. O. Iosif. În luna
mai,dominată de albastrul cerului, într-un colț de rai, sugerat prin repetiția
substantivului ,,flori”,
vremea frumoasă îmbie copilul ștrengar și pe Grivei să iasă la joacă.Abundența
florilor este peste tot: în grădină,pe plai și la pălăria celui
ștrengar.Băiatul este atât de nerăbdător,râde ,,stau ca pe spini,stau ca pe
foc”,sufletul îi aleargă doritor de joacă,de nebunii,zburdălnicii,de a umbla
hoinar. Fermecați, cei doi:băiatul ștrengar cu flori la pălărie și
Grivei,prietenul,,drag”,nerăbdătorul,ce-l ,,așteaptă-n prag”, au nerăbdarea
copilărească de a se juca.Totul este plin de mișcare:ghiozdanul este
azvârlit,plecarea haihui,fără țintă.Amândoi pleacă ,fără a privi în urmă, se
zbenguie prin codru,iar privirea spre Grivei este redată prin repetiția
verbelor de mișcare:mușcă,sare,se joacă.Sunt atăt de veseli,fără griji,plini de
nepăsarea tinereții. Și-atunci cum să ia în seamă vitregiile naturii, de care
sunt totusi conștienți: ,,Pe sus trec leneș nouri grei/ Noi nici nu ne gândim
la ei”. O furtună de vară, sugerată printr-o alternanță de imagini vizuale și auditive le
curmă brusc veselia și-n inimă se cuibărește pentru un moment teama. Naivitatea celor doi jucăuși sesizează mișcări timide ca de joacă ale
naturii:,,o creangă s-a mișcat...un freamăt lung...lumina cerului se stinge”.
Dar băiatul se roagă,,ne-am închinat” și se produce minunea: lumina biruiește
asupra intunericului: ,,Un colț de cer s-a luminat, / și codru-i plin de
soare…” Poetul,băiatul ștrengar împreună cu Grivei,amândoi părăsesc locul de
joacă,de singurătate din codru și se reîntorc,,la câmp deschis”. A fost adevărat sau vis ,a fost furtună sau
doar o părere,totul trecător.Voia bună,bucuria de a trăi fiecare zi,clipă
,,voioși”, nerăbdarea vărstei,bucuria câinelui,sunt exprimate direct de eul
liric,vocea poetului,a ștrengarului,nerăbdător de a evada spre codrul,locul de
refugiu de lume.Viziunea poetică este simetrică:intrarea în împărăția
codrului,supărarea naturii și apoi ieșirea în câmpul deschis,spațiul vieții,al
nemărginirii.
Elementul dominant îl
constituie vizualul.Mișcarea ,dinamismul concură la sugestia optimismului,explozia
de bucurie, ideea de armonie.Natura se schimbă prin semnul închinării, întotdeauna
credința este cea care salvează o LUME.
