CÂNTEC
de George Topârceanu
,,Cântec”de George Topârceanu este o poezie alcătuită din trei strofe și a cărei primă ediție a fost publicată în 1920 în volumul,,Balade vesele și triste”.
În opinia mea,poezia,,Cântec”aparține genului liric,este alcătuită din trei catrene în care se evidențiază frumusețea pădurii de care poetul,eul liric se simte profund apropiat.
În primul rând,mesajul poeziei poate fi identificat încă din titlu-substantivul nearticulat,,cântec”,expresie vie a optimismului nereținut ce se manifestă prin cântec,fie vesel,trist.Poezia începe printr-un strigăt de admirație,o declarație directă cu accentul pe adjectivul,,frumoasă ești”,inversiune fericit aleasă,înconjurând cu privirea întreaga natură,pe care și-o dorește a lui,,pădurea mea”. ,,Frunza-i încă rară”-vers ce arată că este de-abia începutul primăverii, momentul înfrunzirii,natura este calmă,se simte un vânt cald,ușor care trezește natura la viață.Este totuși o ușoară tristețe pătrunsă în sufletul poetului impresionat de aspectul pădurii în prag de primăvară,încă golașă,cu frunzele rare(identificăm aici coordonata temporală-începutul primăverii).
În al doilea rând,impresiile și emoțiile eului liric sunt relevate prin apariția primelor flori ale primăverii,viorelele,care-și înalță capetele discret de sub frunzele moarte,iar poetul își liniștește gândurile străbătând,,hugeagul des”,este un loc al melancoliei,nu-și aude decât gândurile proprii.Dar imaginea se schimbă la primele raze ale soarelui:cărările strălucesc încărcate de rouă .În această atmosferă de primăvară,frumoasa pădure este încă singură ca și poetul.Este reluată adresarea directă,pădurea este martora tristeții trecătoare a poetului,așa cum frunza-i încă rară...poate într-o zi se va îmbrăca în verde,va cânta,iar poetului îi va reveni bucuria de viață.Poezia este realizată într-o formă simplă,cu puține figuri de stil: epitete:,,vânt de primăvară...hugeagul des...rouă grea”;personificare:,,ies...viorele”,metafora:,,cărări de soare”,cu imagini vizuale: se vede umbra,ies viorelele,strălucește soarele...este lumina învierii.
În concluzie,mesajul poeziei sensibilizează prin forma clară și melodioasă,prin conținutul emoțional care sporește expresivitatea, prin tristețea de care se lasă cuprins poetul, prin vocea sa lirică în singurătatea pădurii pe care o face părtașă trăirilor lui.
