argumentare gen liric--poezia Ploaia de Magda Isanos(fragment)

”Ploi verzi, de vară, sufletu-mi vrăjiră,
și-n melodia caldă, rămuroasă,
eu auzeam pămîntul cum respiră,
iarba cum crește, noaptea cum se lasă.

Nu era nimic trist, dar solemn,
sufletul lumii închis în lemn,
în flori palide, în hribi și scaieți
revărsa bucuria tainicei vieți.

Cerul pierdut în cețuri îl uitam.
Nu mai eram nici eu decît ram,
decît rădăcină avidă și pace
de ierburi (vîscoase,) opace...

Însă irizata, subtila apă voioasă
avea licurici, clopoței în plete ;
jumătate din ființa ei luminoasă,
lăsînd să cadă văluri încete,

 apărea-n pajiște sau lîngă bălți,
o zînă pe care-o văzusem și-n alte dății.
Numai picături de apă, văpăi
de fosfor era frumusețea-i dintăi.”

Continuare:

;Sunt ploaia, spunea, sunt ploaia de vară,
voi face să-nverzească pietrele și să răsară
ochii morților în cîmpia cu flori...
Tu m-ai visat, poete, de-atîtea ori.

Cînd vei muri, ai să-mi cunoști puterea,
dizolvantă, murmurătoare.
Oxigen și... H2 - mi se pare,
chicotea lîngă mine tăcerea.

Și-ndată vraja căzu, vraja cea mare,
din care cresc poeme, sființi ireale ;
spațiile fură din nou uscate, goale,
din apus pînă-n soare-răsare.”

   Opera lirică este creația în care autorul își exprimă, în mod direct, ideile, emoțiile, apelând la un limbaj artistic. Poezia ,,Ploaia”de Magda Isanos este un text liric, pe tema comunitate om-natură.

            Un prim argument în favoarea acestei afirmații îl reprezintă subiectivitatea textului. Titlul este un substantiv articulat ce semnifică fertilitatea și al înviorarea,adună laolaltă simbolurile fulgerului și a apei; ea prezintă o dublă valoare: de fertilizare spirituală și materială.Poezia se constituie într-o descriere a unei,,vrăji” care este trăită în,,vară”. Prin monolog liric poeta, eul liric, își simte sufletul încântat,fermecat în fața atmosferei calme a melodiei ploii ce trece prin ramurile verzi.Vraja ploii îi dă puteri miraculoase:de a auzi sufletul ,trăirea din adâncuri a pământului. Se contopește cu natura, aude sunetul nașterii prin creșterea ierbii,a speranței vieții,aude tăcerea magică a nopții ca-n basme ce conferă lucrurilor grandoare şi maiestate. Se simte înconjurată de  măreţia sfântă a naturii,a bucuriei vieții ,,tainice”a lumii ascunsă în lemnul copacilor,în florile,,palide”,fără strălucire,în ,,hribi”-hrana din pământ,în buruieni-enumerație a  abundenței florale.Neliniștea trăită sub cerul aburit de,,ceață”,metaforă a stării omului, este risipită,se simte transformată în părți ale naturii(metafore:,,ram”-speranță ,, rădăcină”-locul originii grandios,,iarba opacă- se identifică, cu pământul şi veşnicia necunoscută).

   În următoarea strofă,poeta exprimă prin conjuncția,,însă”un alt aspect :personificând ,,apa”,ploii, devenită o ființă ireală, nepământeană,acvatică,este  descrisă vizual prin epitete strălucitoare: intens colorată,delicată,voioasă,în plete cu ,,licurici și clopoței”,este,,zâna”ce apărea peste tot pământul și apa acestuia sub forma văpăilor ce purifică lumea și transmite forţa dumnezeiască,este asemenea primei ființe din Univers.

  Un alt argument îl reprezintă aspectul confesiv al textului realizat prin exprimarea directă,prin construcția aparent simplă, dar plină de semnificații a textului.Astfel,  discursul liric este marcat de o puternică subiectivitate , eul liric îşi face simţită prezenţa prin pronumele personal,,eu”și verbe la imperfectul descriptiv care face trecerea de la realitate la imaginar:,,auzeam,uitam,eram”.

  Caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poeta îşi exprimă emoţiile prin imaginea vizual-auditivă a naturii copleşite de ploaie.                         Epitetele „verzi,caldă,rămuroasă,irizată,voioasă”  aduc strălucire,bucurie, iar,,trist,solemn,palide,pierdut,opace”neliniște.Personificarea ploii într-o zână exprimă frumusețea atmosferei acvatice de la începutul lumii,misterul naturii.  

   Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului,vocalele redau clipocitul apei. Versurile au măsură de 11 silabe, rima împerecheată şi ritm trohaic,dau cursivitate discursului liric.

   În concluzie,poezia,,Ploaia” este lirică, deoarece, prin vocea eului liric,poeta comunică în mod direct emoţiile și gândurile trăite, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să impresioneze.