poezia--Plopul de Ion Pillat

Născut din țarină spre cer se-avîntă
Ca un izvor de ramuri și de foi...
Și doru-l mînă, norilor, spre voi,
Dar lutul rădăcina-i înmormîntă.

Vioară e - și-n vîntul serii cîntă.
Ce suflet plînge în buștean greoi ?
Ce gînd de aur piere prin noroi,
Căzîndu-i frunza, aripa lui frîntă ?

Cînd va suna a morții grea secure,
Atuncea doar, din lemnul de pădure,
Din flăcări fumul alb o să învie

Plutind senin pe-al cerurilor larg...
Sînt Doamne, plopul cel legat de glie
Întins spre infinit ca un catarg.

Din punctul meu de vedere, mesajul poeziei ,,Plopul”exprimă simbolul vieţii, copacul poate fi considerat o legătură, un intermediar între pământul în care îşi înfige rădăcinile şi bolta cerească pe care o atinge cu creştetul.Titlul este un substantiv articulat, acest copac are în el ceva tainic, datorită însușirii frunzelor sale de a tremura,foșnetul este interpretat ca un mesaj secret venit din alte lumi, fundalul suferinței,neliniștea omului în fața marilor taine.

          Simbol al vieţii în continuă evoluţie, în ascensiune, arborele evocă verticalitatea. Avîndu-şi rădăcinile înfipte în pămînt şi crengile înălţate spre cer, este considerat un simbol, el are caracterul unui centru, ceea ce face ca plopul să fie sinonim cu Axa lumii.   Tema poeziei este natura, iar ipostaza eului liric este aceea confesivă.(este un sonet=poezie lirică cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă, ultimul vers cuprinzând ideea dezvoltată în poezie)

            Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă descrierea copacului răsărit  din ,,țarină”(cuvânt vechi derivat din,,țară”)-pământul străbun,dătător de viață.În comparația din versul al doilea plopul devine izvor,o sursă a vieții,cunoașterii,iar prin podoabele sale:ramuri și foi,plopul este renașterea.Căutând nemurirea cu dorința neîmplinirii pe pământ,plopul s-ar avânta spre nori, dar,,lutul rădăcina-i înmormântă”.Foșnetul și neliniștea îl transformă într-un instrument,,vioară” ce-și cântă singurătatea,iar interogațiile caută dezlegarea tainelor ascunse:plânsul neauzit al unui suflet ținut ,,în buștean”loc al întunericului;,,gândul de aur”al frunzei plin de strălucire.Metafora prin care este definită frunza,,aripa...frântă” sugerează disperarea, sentimentul apăsător de izolare şi singurătate.

             Va veni totuși apropierea armei morții-securea-,iar renașterea prin puterea creatoare a focului purificator va învia speranța,,fumul alb”ce se roagă a fi recunoscut de Dumnezeu ca,,plopul cel legat de glie”,o scară la cer cu dorința de a merge mai departe la nesfârșit –comparându-se cu,,un catarg”vertical,de neînfrânt al credinței . Prin catarg –metaforă,poetul denumește intermediarul, mijlocitorul comunicării între cer și pământ, este marea cale de comunicație. Astfel spațiul întâlnirii cu divinitatea este magic, nepământean.           

              Un alt argument îl constituie imaginea tristă pe care poetul, eul liric,o exprimă prin  atitudinea meditativă. Principala figură de stil este personificarea  plopului al cărui foșnet vine din alte lumi,din lemnul lui a fost făcută crucea lui Hristos,iar frunzele lui tremură, când își amintesc aceasta. Prezența imaginilor vizuale și a celor auditive accentuează contopirea simţirii poetice cu natura înconjurătoare, a planului interior cu cel exterior al naturii. Expresivitatea poeziei este dată de prezentul etern  al verbelor care exprimă continuitatea stărilor de tristeţe, de melancolie ale eului liric.                                                                                                                                                                  Exprimarea stă sub semnul simplității, al purificării:epitetele triste:,,înmormântată,frântă,grea”se opun celor senine:,,de aur,alb”;comparațiile:,,ca un izvor...ca un catarg”;metaforele:,,vioară...aripa frântă”. Poezia este formată din două catrene și două terține,rima este împerecheată și liberă,măsura este de 10-11 silabe.