Liniște,căldură,soare...de
undeva abia vine un murmur slab ca de albine,apoi simt o adiere de zefir prin
frunzele copacului bătrân sub care mi-am găsit adăpost.De atâta lumină îmi țin
ochii întredeschiși și privesc COLOANA care-ar putea sprijini bolta cerească.O voce
venită de undeva din neant îmi spune că în fața mea este Coloana Recunoștinței
fără Sfârșit,un Centru al Lumii.
Mi-am amintit cuvintele lui Brâncuși:„Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor”...și-
Mi-am amintit cuvintele lui Brâncuși:„Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor”...și-
apoi,citind, am înțeles că lucrarea „Coloana Infinitului”
este o înşiruire a unui singur motiv: un element romboidal numit de Brâncuşi
„mărgea”. Astfel, acest şir de „mărgele” romboidale legate printr- un fir
străpunge şi leagă între ele toate lumile -manifestările. O astfel de lume
poate desemna orice formă a manifestării, poate reprezenta, de exemplu,
întregul cosmos sau doar umanitatea, sau chiar un singur individ uman, fiind în
acelaşi timp „suflul” care le susţine şi le menţine şi fără de care ele nu ar
putea să aibă vreo realitate şi nici să existe în vreun fel.Dar eu o asemăn cu un
colier,un şir de perle înșirate pe un fir sau cu rozariul-şiragul de mătănii, îmi
pare că fiecare mărgea reprezintă o „lume”,o respiraţie într-o clipă de linişte
în care și eu îmi odihnesc ființa.Mă surprinde galbenul strălucitor al
„Coloanei Infinitului”și în imaginația mea ar putea fi ca un stâlp de lumină...
de foc..
Sunt
convins că numărul de 16 module ales de Brâncuşi pentru capodopera sa poate
sugera şi el ideea de absolut, deoarece se ştie că în diversele tradiţii el
simbolizează perfecţiunea.
Am trecut
prin sate, până să ajung la Coloană și iată că pot să o văd ca pe o stilizare monumentală a unui stâlp de
poartă gospodărească sau de cerdac dintr-o casă țărănească obişnuită.
Ce ascunde
Coloana?iată: 512 triunghiuri de aur calculate după formula
8x8x8...trunchiurile de piramidă sunt goale pe dinăuntru și au câmp de forță
puternic și o energie vibrațională deosebită prin formă și structură(trebuie să
discut serios cu profu de fizică!!!)
Dar eu cred
așa:Coloana este mai mult decât o sculptură perfect realizată,are la bază
temele ce zbuciumă sufletul omenesc:infinitatea sau nemurirea...timpul sau
tăcerea.Ea urcă spre cer clipă de clipă,clepsidră cu clepsidră,legând cerul cu
pământul într-un univers dinamic.
Fascinant!copleșitor!iar vocea revine,îndemnându-mă:
- Du-te!
îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi
ochii, priveşte-o... şi vei cunoaşte astfel, într-adevăr, sinele cerului!
Și parcă la o masă de piatră am zărit,învăluit într-o
ceață, un om ce privea spre infinitul albastru,zâmbea ușor spunându-și că a
venit pe lume cu o misiune care va fi înțeleasă în ETERNITATE...semăna cu un
dac de pe o altă columnă sau era chiar EL?????
