A venit
vacanța...strigăte,îmbrățișări,flori,coronițe,premii-pentru unii-cărți puse
de-a-valma,caiet de vacanță-mă uit pe el,văd eu când,planurile părinților-le
accept!Părinții stabilesc data concediilor.Eu sunt
fericit!Surpriză...surpriză...vom pleca pe valea Oltului cu mașina peste două
săptămâni.Tata îmi dă o,,sarcină”:să trasez itinerarul,doar am învățat la
geografie.Tac și aprob,de acord.
A doua zi iau atlasul și încep să-mi notez.Mama
conduce facerea bagajelor,tata pregătește mașina și plecăm ,,cu noaptea-n cap”.Adorm
imediat și visez că plouă,că e umed în jurul meu,mă trezesc și lângă mine este
Rico,câinele familiei,membru cu drepturi depline.Nu putea să fie lăsat acasă,îmi
explică mama.Acum nu mai sunt singur.Mâncăm amândoi un sandviș și privim pe
fereastră.Și iată munții, râul învolburat,simt aer curat,vegetația asa cum era
acum 2 000 de ani, când drumul era bătut de daci și romani.Coborâm și bem dintr-un
izvor cu apă minerală cu miros nu foarte plăcut.Plecăm și avem o
surpriză:drumul este ocupat de o turmă de oi,câțiva măgăruși,câini mari
ciobănești.Rico,un beagle nu prea mare îi vede,sare pe geam,aleargă spre
ei,latră de bucurie.Ciobănești mioritici îl privesc de sus,îl miros și-i întorc
spatele.Rico aleargă,vrea să-i cunoască,ei merg măreți înainte,au o
misiune:sunt protectorii turmei.Oprim mașina,iar eu merg să-l recuperez pe
Rico...e supărat,dar îl consolez,spunându-i că el e cu mașina,iar ciobăneștii
sunt pe jos. Cred că înțelege,iar eu îi dau un fursec,pe care-l savurează.Ajungem
la Mânăstirea Cozia,unde-mi place liniștea din jur, icoanele impresionante
de pe zidurile bisericii, peșterile mici săpate în stânca în care, demult, se
rugau călugării.Îmi amintesc poezia,,Umbra lui Mircea la Cozia”,n-o știu prea
bine,dar sunt salvat de Rico, care latră după o pasăre așezată pe un gard.Pornim
din nou și ajungem la pensiunea unde am făcut rezervarea.Toți îi căutăm un loc
de odihnă pentru Rico....
